Fărădelegea lui Călin – Cozul civit
Să ne prefacem că nu știu (uneori chiar nu-mi amintesc…).
Asta și înseamnă dol, convingere prin înșelăciune. Aici extinzându-i-se sensul cu omisiune, ascunderea unor aspecte ce ar fi putut schimba consimțământul dat pentru încheierea contractului. Esențială sau nu eroarea, poate determina anularea contractului. Finalul în două părți al Art. 1214 aduce doi termeni…. Unul cu valențe noi față de obișnuința uzualului, presupusul – un fel de hotărârea unuia cu mâna altuia, tip ce acționează după directivele și sub controlul altei persoane (încheie și actele juridice prin această metodă). Altul ce seamănă și se confundă cu alt cuvânt, gerantul (egal girant în anumite situații) – administrator al unei afaceri, întreprinderi. Există și reprezentantul adevăratului beneficiar al contractului. El împreună cu ceilalți, separați (laolaltă câteodată), pot vicia decizia încheierii contractului, prin urmare devenind viabilă și anularea lui. A doua parte creează certitudinea unor puternice dovezi ale dolului, nu se pune problema presupunerii acestuia.
Cine greșește plătește. Anularea contractuală e una, daunele produse alta, dar imputabile. Versiunea cealaltă, nu toți cei care greșesc plătesc și nu toți cei ce sunt înșelați, prin dol, de un terț, pot cere anularea contractului. Condiția unică pentru reparații – partea cealaltă să fi știut de dol. (Art. 1215)
Biata limbă română, supusă… legii. Folosirea unui termen grandios și a unei sintagme ce și-ar avea locul în beletristică nu fixează certitudinea că alocarea este îngrijorătoare pe măsura semnificației. ,,… sub imperiul unei temeri justificate…” mi se pare evazivă, între încheierea și anularea contractului impunându-se acel set de dovezi că s-a produs acel declic al instalării fricii. ,,… temerea insuflată…” La o cercetare simplă și la o revizuire a aceluiași uz nefericit, provocarea, potrivită temerii, se referă la sentimente. Adăugată violenței pare totuși din altă lume. De ce? Fiindcă este totuși una indusă, sugerată, cea care provoacă determinarea semnării contractului. Un schimb ,,echitabil”, de moment: o iscălitură, niște itemi acceptați în numele menținerii vieții, onoarei sau bunurilor personale. Și nu contează asupra cui se fac presiuni, soție, părinți, copii, contractul este anulabil. Ce mi se pare nelalocul lui, faptul că se particularizează persoana. Ca să se aprecieze, vezi doamne, violența, se va ține cont de vârstă, starea socială, sănătatea, caracterul celui violentat. Și starea persoanei, și împrejurările la încheierea contractului. Aberant. Asta nu mai e normă. (Art. 1216)
Insuf…. Suficient, îmi ajunge o dată. Nu știu cum de nu se pune problema dacă exercițiul unui drept, folosit ca sperietoare și violență asupra unei părți contractuale, este unul real sau unul închipuit, indiferent dacă aduce ,,… avantaje injuste.” (Art. 1217)
Mai rare situațiile în care contractul nu poate suferi anulare. Parte în stare de necesitate la semnarea contractului. Însă nu-i niciunul infailibil, așa că, profitorii sunt sancționabili cu anularea lui. (Art. 1218)
Încă o temere la index: reverențiară. (N-am întâlnit mai mare cumul de ,,noutăți” până acum.) Nu e violență, nu se anulează contractul. Teama din respect nu e… teamă. (Art. 1219)
Pun capăt violenței printr-o… repetiție. Art. 1220 reia ideea că un terț poate influența menținerea unui contract. După cum deja am aflat, să știe partea neinfluențată despre violența ,,intrusului” și să plătească prejudiciile, aparte de anularea contractului.
