Propoziții pretențioase – Ajutaje
Ploaia, sperietoarea universală.
Ea m-a disperat. De fiecare dată, dar acasă la mine. Pentru ceilalți…. Lunile cu cele mai sigure precipitații: mai și în special iunie. Cam când se gândesc oamenii să clădească serios. Și când, speriați, trag de tinichigii să le rezolve…. Niște tâmpenii ce nu folosesc nimănui. Material stricat inutil, design de pe vremurile trecute ale comunismului, probabilitate de 90% că se va infiltra apa. Așezarea garajului, destul de aproape de casă, împiedică ocheadele vecine, dar nici ale tale nu stau mai bine, vrând-nevrând se pironesc în…. Interiorul acoperișului a fost gândit ca o albie cu o latură deschisă. Iar în albie se strânge… apă. Căci de-ar fi construit vechiul proprietar după normele de siguranță, chiar și pe acel model inexplicabil, șansele de picaj pluvial înăuntru s-ar fi redus considerabil. Pentru cine nu știe cam ce înseamnă un astfel de proiect…. Constituirea doliei, din ce se găsește pe piața, doi pe unu per tablă, șase lungime de acoperit și-o ridicătură în capăt. Îmbinări normale prin falț. De aici și problemele. Aiestor deficiențe nițele ajutări întru îndreptare, ajustaj prin reciocănire, prin lipire acolo unde apei îi vine de adunătură, pe mijloc. Cu vreo două jgheaburi, inclusiv pe gardul vecin de casă, unde românului îi place să se vâre spre a nu pierde prețioși centimetri, cu încă vreo câteva burlane, am dat mâna de final cu Nelu.
Dacă m-aș fi luat după toți nebunii…. M-au mai salvat cântările. Ce era și la strungar…. (După încă un articoleț – următorul – și o zi, am prins ideea terminației: an. Apoi un afix, două: brez, prez. Și câteva zeci de cronologizări între ele. La final porumbelul. Alb, sigur: Herțan. Nume la care Cristi s-a blocat azi, la finele lui Mai.) Un țuțui la un colț, acolo unde meșterii ridicători de ziduri au propus proprietarilor – tot din urmă, dintre părinții oale și ulcele – o intrare ,,monumentală” pentru oaspeți, un hol semirotund unde, ca la mai toate replicile, abia dacă avea loc unul să intre pe ușă cu grijă, să se descalțe de-a-npicioarelea, să se ferească la deschiderea celei din ,,sufragerie”…. Observație de pe spatele acoperișului, el propus pentru reînnoire, dimpreună cu mai actuala prelungire, specifică și necesară după seria de aiurări puse la comun ale ,,cărămidarilor” și beneficiarului, unii ca să se dea în stambă că sunt în stare să facă, celălalt că a făcut și-i de laudă printre vecinii de fundătură. Cartoane ,,despielițate”, scânduri ,,remontate” cu cuie de 7 și tabla nouță înșirată.
Plictisitor sau nu, cui îi pasă?
Dorobanți și invariabila posibilitate de a nimeri la… țigani. Deh, oameni și ei, nu pe placul meu, dar îngăduiți uneori de tata. Se-nmuia și la rându-i ne ,,sensibiliza” cu nelipsita, uneori, zi fără câștig de bani pentru existența de mâine. Chiar și așa, găsesc totuși acel strop de fascinație în returnarea la vremurile din urmă. Descopăr încă lucruri nebănuite. Chiar acum, la intersecția amintitei străzi cu fundătura Plutonier Dogeanu – în sine un nume inedit, deși mă laud că știu orașul bine – îmi ajustez harta, regăsesc…. Da’ orb am fost, să nu-mi dau seama că imobilul unde o văzusem pe baba Lupu, vechea femeie de serviciu de la Casa Armatei, era același cu al lui nea…. Na, iar i-am uitat numele. Și nu este extraordinar ca venind, virtual, dinspre fostul ștrand orășenesc, să vezi instantaneele casei așa cum mi-o amintesc, cu copaci umbroși în curte și din sens opus s-o găsești pe cealaltă prefăcută, îmbunătățită?
