Fărădelegea lui Călin – Coșul civit
Să-ți vină greu să crezi că cifrele se adună: unele aproape de 1200, altele acu 2000.
Mai trebuie să-și propună și ofertantul un sfert academic, altfel ,,acceptarea tardivă…” ar fi ceea ce este după normele obișnuite: nimic. În fapt devine viabilă dacă în ceasul al 12-lea se trezește și anunță. Invers – ofertantul să nu se lamenteze și să nu-i spună părții celeilalte că s-a lins pe bot de contract -, acceptul în termen, dar ajuns târziu, poate sta în picioare. (Art. 1198)
Ne înțelesesem doar, contraofertă, ca să nu încurcăm borcanele și să contabilizăm răspunsul și propunerea în aceeași parte, ceea ce totuși contravine Art. 1199, încât retragerea ofertei de către unul sau altul să nu fie posibilă. Ca niciunul să nu le trimită concomitent, doar dacă le lipsește vreo doagă. Merge însă succesiv.
Împlinirea. Deodată cu Art. 1200 apare o interesantă teorie despre reciprocitate: să fie ambii, în comunicare, la fel de rapizi. De fapt mijloacele folosite să fie la fel de performante și iuți. În general, oferta, acceptarea și revocarea acestora există, produc efecte numai după ce ajung la destinație, fie că ia, fie că nu ia ,,andrisantul” la cunoștință.
Clauze extrinseci. Bune de ținut părțile prin natura contractului (ținutul acționar, specific Codului Civil). (Art. 1201)
Da’ normal a început Art. 1202: ,,Sub rezerva prevederilor Art. 1203…”. Mereu înainte de înapoi. Standardele anumitor pasaje din contract sunt acelea ce vor fi uzate ,,… în mod general și repetat…, fără să fi fost negociate cu cealaltă parte.”. Și degeaba clauze standard, cele negociate le-o iau înainte. Al. 4 pare un refuz al uneia dintre părți din pricina neînțelegerilor pe clauzele standard, deși contractul se încheie doar dacă s-a convenit totuși pe câteva puncte. Iar dacă nici acestea nu sunt suficiente, oricare dintre contractanți poate trimite notificări despre nepracticarea stipulărilor în forma aceea. Înainte sau după ce încheiară semnarea contractului.
1203. De luat în seamă multele încălcări privitoare la restrângerea drepturilor și acțiunile unei părți: de multe ce sunt, nu produc efecte. Însă, dacă sunt acceptate, firesc trebuie aplicate. Numele lor generic: clauze neuzuale.
Popular spus, ăi de-și dau cuvântul să nu fie hahalere, să nu li se bage sula-n coaste și să nu fie cu mintea-n pioneze. Licit, pentru iară nescrisa apartenență la contractul codului de-l luai la descusut, consimțământul – probabil accept în formă generalizată sau chiar în propriul direct înțeles – să fie ,,… serios, liber și exprimat în cunoștință de cauză.”. Vocabulă ,,mare” ,,serios”, azi greu definibilă și de pus în practică, având nevoie de un înlocuitor mult mai aplicat. (Art. 1204)
Noul și vechiul, beletristica și juridicul își dau lexical mâna. Prin urmare și eu le-mbin după modelul practicat de fiecare articol. Practic, cum de puține ori se exprimă mai pe mintea românului, mică, needucată și aplicată pe nevoile directe de foame, sete și somn (distracție, nemuncă și lene), Codul Civil ne trece în validarea unui contract definirea unui cap lucid. Minte sănătoasă, corp sănătos, contract valabil. Numai să nu fi fost vreo persoană participantă la încheierea lui într-o stare trecătoare (vremelnic literar-juridic) de ,,… neputință de a-și da seama de urmările faptei sale.”. Cheamă-se discernământ. Mai departe de momentul declarării ,,nebuniei temporare”, contractul își trece în bernă scopurile, chiar dacă persoana parte la semnarea lui a fost găsită cu musculițe la creier sau a fost pusă sub interdicție ulterior. Condiția: punerea sub interdicție să fie avut anterior cauze existente cognoscibile (mă pot împăuna și eu cu câte-o vorbă mai de soi). (Art. 1205)
