Cenaclul Alexandru Sihleanu – 28 Mai 2022

SPIRITUL ROMANTIC RELIEFEAZĂ TALENTUL ȘI CONDUCE CITITORUL SPRE VISARE

Sâmbătă, 28 mai, ziua Sf. Ier. Eutihiei, ep. Melitinei și Nichita, ep. Calcedonului, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Dl Cristi Rusin a dat glas epigramei (Epocii de aur) semnată Smarandache Agheană: „Dispărură de pe steag/ Munți, păduri, câmpii și lanul,/ Dar, au mai rămas în minte,/ Secera și cu ciocanul.” și monologului În port, autor Matincă Costea: „Vrei să bei o țuică bună?/ Tescovină sau de prună?/ S-auzi cum îți cântă-n strună/ Și te laudă din plin/ Gheorghe, Nelu sau Marin?/ Vin de calitate fină/ Zis „molan” sau „motorină”/ Din Grebănu, Tâmboiești/ Podgoria sau Puiești?/ Nu-ți trebuie mare efort/ Găsești la Râmnic în port./ Pe al Râmnicului mal/ E vadul comercial!/ Râmnicul nu-i port, se știe,/ Nu te contrazic, bădie…/ Nu plutesc p-aici vapoare,/ N-avem ieșire la mare,/ Nu se plimbă barcagii,/ Fredonează țuicagii./ Țuică, vin, băute-n grabă. La tarabă!”
„(De ziua lui Nicu Alecu) Cât îi Câlnăul de mare/ Ș-un Murgești ceva mai mic,/ De pe dealuri vezi în zare/ Un epigramist… voinic. (Iașul nemuritor) Nemuritor a fost și este Iașul,/ Copoul de dorești să-l sui,/ Onor primind în veci ostașul/ Din barca veche… pe Bahlui. (Vara-i vară) Începând din vara asta,/ Când oboluʼ vrei să-l dai,/ Sapa, coasa și lopata/ Le poți folosi… online.” (Dumitru Hangu)
A urmat lectorul de serviciu, Steluța Albu din Rușetu, cu un grupaj de poezii. Vă ofer lectura: „(Am obosit…) Am obosit… mi-aș întinde aripile… și nu mai am unde…/ Mi-e dor de liniște…/ Liniște!/ Mă dor aripile, mă doare viața asta…/ Mă dor cuvintele nedospite,/ S-ar transforma în lacrimi,/ Dar nu mai au loc în suflet,/ Și sapă adânc căutând/ Un loc pe unde să iasă…/ Îmi vreau liniștea,/ Dar a furat-o Timpul/ Și nu vrea să mi-o mai dea înapoi./ Nu vreau prea mult/ Îmi vreau Timpul înapoi/ Și odată cu el îmi vreau Liniștea…/ Am obosit… mi-aș întinde aripile… și nu am unde… (Salutul meu) Încă mai păstrez în ureche/ O notă din melodia vocii tale,/ În palmele mele ți-a rămas,/ Imprimat pentru eternitate,/ Chipul!/ Încă mai păstrez în amintire/ Momentul în care am mușcat/ Din bărbia cu contur de piersică coaptă./ Încă mai păstrez în amintire/ Salutul tău!/ Azi l-au împrumutat trandafirii./ Trandafirii mei, ce poartă azi numele tău…/ Trandafirii mei cu povestea lor specială!/ Și chiar dacă nu-ți voi mai vedea chipul,/ Iar vocea ta nu-mi va mai încânta urechea,/ Eu îți voi saluta zilnic amintirea!/ Cu gândul, cu sufletul, cu inima! (Fericirea) Într-o zi, îmi voi deschide aripile…/ Și voi zbura atât de aproape de tine/ Încât îți voi respira fericirea/ Prin toată ființa mea!/ Îmi voi încărca inima cu ea/ Și voi păstra din ea amintirea/ A două clipe… a două zile…/ Și foamea de noi se va stinge,/ Doar coborându-mi aripile/ Peste amintirea cu gust de cafea!/ Si-mi voi întinde aripile/ Și-ți voi lăsa și fericirea mea…/ Să ai tu grijă de ea!/ La mine, fericirea nu stă niciodată…/ A zburat mereu! Nu știu unde!/ Nu știu cine are grijă de ea!/ Nu știu dacă îi e bine sau nu!/ Și chiar dacă aripile mele vor atinge cerul/ Fericirea mea va rămâne tot jos,/ Undeva, rătăcită… uitată pe undeva/ La marginea unei lumi visate/ Peste care s-a așternut uitarea. (Două clipe) Lasă-mă să-mi întind aripile/ Să zbor deasupra fericirii,/ Deasupra sentimentelor lumești,/ Deasupra a ceea ce am simțit cândva…/ Demult… Sau poate doar am visat…/ Lasă-mă să zbor deasupra visului,/ Să-l pot proteja de nefericire!/ Lasă-mă să am grijă de ea/ Până îți vei aduce aminte să vii!/ Atunci ți-o voi dărui ție,/ Să o porți la tine în suflet…/ La mine o să doară…/ La tine e cald și dulce./ Până atunci o voi ține la mine/ Între două aripi… două clipe… (Zâmbete cu gust de cafea și ciocolată) Tu colorezi de fiecare dată,/ În curcubeie, ochii mei!/ Și degetele tale desenează/ Pe pielea mea, în fiecare noapte,/ Aripi albastre cu gust de fericire!/ Sunt clipe cu gust de cafea,/ Și clipe cu gust de ciocolată,/ Clipe în care fericirea are aripi./ În locul unde se amestecă/ Priviri verzi cu priviri albastre/ Se nasc zâmbete dulci,/ Zâmbete cu gust de cafea și ciocolată! (Ploaie de vară) Din ceața amurgului se naște însângerată luna/ Pășind sfioasă pe scările palatului de diamant,/ Din neguri depărtate se ivesc nouri de furtună/ Bătând din aripile văluroase zgomotos,/ Vântul cu glas de frunze moarte își face simțită prezența,/ Iar tunete îndepărtate își sparg spiralele ecourilor la poarta cerurilor,/ Și dintr-o dată, în note albastre,/ Coboară, bătând cadențat cu pantofii de cleștar,/ Pe scările palatului de diamant,/ Învăluită-n brocarduri dantelate străvezii,/ Râzând zgomotos, și-alergând…/ O nălucă?…/ …E ploaia de vară… s-a dus…/ A rămas un dulce parfum și un zâmbet ștrengar/ Oglindit într-un luciu de apă… (Dăruiește-mi) Dăruiește-mi curcubeie de vise/ Privite printre lacrimi de fericire/ Îți voi dărui la rândul meu cerul/ Să-mi poți picta pe el împlinirea./ Îți voi dărui ochii, fără lacrimi,/ Să mi-i încarci cu luceferi/ În fiecare noapte!/ Dăruiește-mi un loc în sufletul tău/ Și-mi voi construi în el/ Căminul sufletului nostru!/ Îți voi dărui trupul meu/ Să-l venerezi în fiecare noapte,/ În schimb îți cer…/ Dă-mi pieptul tău să-mi odihnesc pe el/ Împlinirea viselor noastre! Dă-mi brațele tale să-mi înfășor în ele/ Liniștea! (O veșnicie) Dacă ai strânge în inimă/ Un strop din grija pe care ți-o port/ Ți-ar ajunge pentru o viață!/ Dacă ai strânge în brațe/ Un strop din inima mea/ Ți-ar ajunge pentru o eternitate!/ Dacă ai purta în minte/ Un moment cu noi doi/ Mi-ar ajunge o veșnicie!/ Să te port în suflet! (Niciunde) Țipete albe de pescăruși/ Sparg cerul grizonat de nori./ Norii nepăsării, ai lipsei de mâine,/ Se sparg în zgomote de nimic…/ Și norii cu miros de ecou/ Încă tresar la amintirea cu gust amar,/ Gustul de neîmplinire, de dor,/ Gustul cu miros de suferință…/ Și țipetele lor dor…/ În miezul gândului dispărut,/ Necopt încă în cuvinte,/ Uitat în visarea nevisată încă,/ Pierdut pe niciunde…”
Trebuie, întâi de toate, să subliniez faptul că dl Dumitru Istrate Rușețeanu nu este la prima vizită la Cenaclul Alexandru Sihleanu, ne-a făcut dovada talentului său în creația literară în calitate de lector și dovedește că are „mână bună”, este un descoperitor de talente: Relu Alexandru, cu ceva timp în urmă și astăzi Steluța Albu. În 2016, Dl Dumitru Istrate Rușețeanu împreună cu dl Ionel Bobocea, au fondat revista Renașterea Rușețeană. Felicitări, mulți ani cu sănătate și revistei viață lungă! Lectorul de serviciu de astăzi, dna Steluța Albu, este un spirit romantic care creează prin poezia sa, cu multe figuri de stil, o atmosferă aparte, în care totul gravitează pe tema iubirii, o iubire efemeră. Începe cu o confesiune, ca un strigăt: „Am obosit… mi-aș întinde aripile și nu am unde… În poezia D-sale nostalgia, dar și suferința este caracteristică: „Mi-e dor de liniște”, „…mă doare viața asta…/ Mă dor cuvintele nedospite,/ S-ar putea transforma în lacrimi”, „Îmi vreau Timpul înapoi/ Și odată cu el îmi vreau liniștea…”. Marele hoț timpul, timpul ireversibil ne fură și anii. Întâlnim în Salutul meu o altă mărturisire: „Încă mai păstrez în ureche/ O notă din melodia vocii tale,/ În palmele mele ți-a rămas,/ Imprimat pentru eternitate,/ Chipul!”, „Eu îți voi saluta zilnic amintirea!/ Cu gândul, cu sufletul, cu inima!”. Nostalgia, suferința își pun amprenta pe Fericirea poetei: „Și chiar dacă aripile mele vor atinge cerul/ Fericirea mea va rămâne tot jos,/ Undeva, rătăcită… uitată pe undeva / La marginea unei lumi visate/ Peste care s-a așternut uitarea.”. Două clipe constituie o rugăminte „Lasă-mă să zbor deasupra visului,/ Să-l pot proteja de nefericire.”. În periplul liric întâlnim o declarație din care este exclusă suferința: „În locul unde se amestecă / Priviri verzi cu priviri albastre/ Se nasc zâmbete dulci,/ Zâmbete cu gust de cafea și ciocolată.”. Descrisă romantic o Ploaie de vară ne înseninează cu frumoase figuri de stil, în care este prezentă și personificarea, și concluzionează: „O nălucă?…/ …E Ploaia de vară… s-a dus…/ A rămas un dulce parfum și un zâmbet ștrengar/ Oglindit într-un luciu de apă…”. Dăruiește-mi și intervine curiozitatea cititorului: ce?: „Dăruiește-mi curcubeie de vise/ Privite printre lacrimi de fericire”, „ Dăruiește-mi un loc în sufletul tău/ Și-mi voi construi în el/ Căminul sufletului nostru!”. Întâlnim o constatare nostalgică: „Dacă ai purta în minte / Un moment cu noi doi/ Mi-ar ajunge o veșnicie!/ Să te port în suflet!”. Niciunde pe lângă nostalgie și suferință, s-ar părea că are și o trimitere estompată la elementul social: „Țipete albe de pescăruși/ Sparg cerul grizonat de nori./ Norii nepăsării, ai lipsei de mâine,/ Se sparg în zgomote de nimic…/ Și norii cu miros de ecou/ Încă tresar la amintirea cu gust amar,/ Gustul de neîmplinire, de dor,/ Gustul cu miros de suferință…/ Și țipetele lor dor…/ În miezul gândului dispărut,/ Necopt încă în cuvinte,/ Uitat în visarea nevisată încă,/ Pierdut pe niciunde…”. Îi mulțumim pentru momentul liric creat și o mai așteptăm la o nouă lectură în Cenaclul Alexandru Sihleanu.”
„Dna Steluța Albu ne-a prezentat, pentru veșnicie, amintiri… amintiri în versuri de ciocolată.” (Dumitru Hangu)
„În primul rând vreau să-i urez bun venit dnei Steluța Albu și să sperăm că nu va fi ultima dată când vine la Cenaclul Alexandru Sihleanu. Mă bucur că am avut inspirația și timp să vin la ședința cenaclului, pentru că am avut bucuria să mă reîntâlnesc cu dl Dumitru Istrate Rușețeanu pe care-l apreciez, îl invidiez pentru perseverența de a edita această revistă Renașterea Rușețeană, cărora, revistei și dlui le urez la mulți ani cu sănătate! Așa cum ați spus și dvs. dle Ghinea, dl Dumitru Istrate Rușețeanu are mână bună, este un căutător de talente, iar dna Steluța Albu este un exemplu în acest sens. Din poeziile citate de dna Albu apar ca teme frecvente zborul, fericirea și o nostalgie prezente în multe din creațiile sale. Aș vrea să remarc faptul că dna Albu este unul dintre talentele zonei, care a avut șansa de a fi descoperită și promovată de dl Dumitru Istrate Rușețeanu, ceea ce mă face să cred că zona Rușețu este bogată în zăcăminte de talente. Poezia dnei Albu, în ansamblul ei, ne dezvăluie o diversitate de sentimente pe care dânsa le sublimează în picături de versuri care ne picură în suflet. Mulțumim dnei Albu că ne-a oferit o parte din sentimentele d-ei în aceste versuri și îi doresc mult succes și multă inspirație în continuare.” (Viorel Dodan)
„În primul rând aș vrea să încep cuvântul urându-le invitaților noștri la mulți ani pentru cei șase ani de Renaștere Rușețeană, o revistă în care au publicat și scriitori din Râmnicu Sărat, inclusiv membri ai Cenaclului Alexandru Sihleanu. Lectura de astăzi este foarte bogată în figuri de stil, numeroase metafore: „bărbia cu contur de piersică coaptă”, „zâmbete cu gust de cafea”, „aripi albastre cu gust de fericire”, „căminul sufletului”, etc. Așa cum au spus și antevorbitorii mei, una dintre temele care predomină cu precădere este fericirea. De asemenea, timpul este din nou o temă foarte importantă, ținând cont de faptul că două dintre poezii fac referire la aspecte temporale (Două clipe și O veșnicie). Chiar din prima poezie (Am obosit…) se face referire la timp de două ori („Dar a furat-o Timpul”, „Îmi vreau Timpul înapoi”.). Îl felicit pe lectorul de astăzi și îi doresc cât mai multă creativitate, sănătate și un condei activ.” (Cristi Rusin)
„Mă bucur că astăzi avem în mijlocul nostru lector de serviciu pe dna Albu Steluța care a avut bunăvoința și plăcerea de a ne lectura din creația sa. Din versurile audiate am sesizat tema iubirii pe care dna a abordat-o cu succes în versuri albe pe care le încadrez în curentul literar modernist. Sub presiunea sentimentelor de dor după o iubire trecută, autoarea, cu ajutorul unei invocații își cere timpul și liniștea înapoi. Autoarea se pare că se găsește într-un zbor permanent spre fericire. Odată câștigată dorește să aibă parte „măcar de două clipe… două zile” care, spune autoarea, dorește ca fericirea să o dăruiască ființei iubite, iar fericirea ei va rămâne jos undeva. Ideea poetică continuă și în poezia Două clipe deoarece autoarea tinde să zboare deasupra fericirii omenești, deasupra visului pe care să-l protejeze de nefericire. În poezia Ploaie de vară autoarea vine cu unul din motivele poetice esențiale ale liricii „luna”, pe care o întâlnește în ceața amurgului, după care apariția furtunii este descrisă cu un real talent. Iubirea din versurile dnei se axează pe tema „întoarcerea ireversibilă a timpului”. Închei cuvântul meu prin a o felicita pe dna Steluța Albu pentru creația sa.” (Aneta Țâru Pioară)
„Dna Steluța Albu, lectorul de serviciu ne-a prezentat aici o parte a operei D-sale care este de o sensibilitate, după părerea mea, dusă la apogeu. Abundența figurilor de stil uimește: talent, talent. Din operă se simte suferința după persoana iubită (pierdută). Dorul, lipsa omului iubit se simte în fiecare cuvânt, în fiecare vers și figuri de stil: „vântul cu glas de frunze moarte”, „în palmele mele ți-a rămas imprimat pentru eternitate chipul”, „am mușcat din bărbia cu contur de piersică coaptă”, „fericirea va rămâne tot jos”. Lipsa fericirii aduce nostalgie și dor. Tot materialul prezentat este o împletire de figuri de stil. Îi doresc dnei multă sănătate. În viitor o operă vastă concretizată în viitoare cărți.” (Mioara Zaharia)
„M-am regăsit în aceste versuri ale dnei Steluța Albu. Sunt parcă oglinda sufletului meu. Eu o numesc o poezie a sufletului pictat în cuvinte, o chinestezie colorată. Poezia Am obosit… mi-a plăcut pentru că am întâlnit aici ideea de libertatea spiritului și de expansiune în spațiul creației, un spațiu care pare limitat. Limitarea vine din neputința de a găsi „cuvântul ce exprimă adevărul” (Eminescu), de a găsi cele mai expresive cuvinte pentru a reda prea plinul sufletesc. În poezia O veșnicie se reflect aspirația spre iubire, o iubire ce se dorește eternă. În poezia Fericirea se descrie o stare de beatitudine dată de fericire, dar și efemeritatea fericirii. La fel în Două clipe apare iar aspirația spre fericire, o fericire ce se amplifică pe aripi de vise, este fericirea dăruită ființei iubite, dar care este mereu efemeră, cu greu de atins. Mi-a plăcut foarte mult poezia Ploaie de vară. Se creează un tablou de o frumusețe rară, se exprimă două stări de spirit , neliniștea, nefericirea și seninătatea din firul poemului. Poezia Niciunde este foarte nostalgică. Poeta a creat o corelație între natură și sufletul omului. Recomand înlocuirea cuvintelor și expresiilor prea concrete cu altele cu mai mare putere de sugestie: a înmagazina cu a aduna. Mă bucur că avem o poetă talentată printre noi și o așteptăm cu un volum frumos.” (Ecaterina Chifu)
„Poezia de azi prezentată de autoarea Albu Steluța este o încântare definindu-se printr-un zbor într-un cerc de sentimente. Poeta are ca substrat hipersensibilitatea și trăirea înaltă atât a sentimentelor de iubire cât și a dezamăgirilor. În poezia Am obosit… exprimă puterea „cuvintelor nedospite” care „sapă adânc”. În căutarea liniștii autoarea încearcă și caută un spațiu în care să-și întindă aripile, în care să-și găsească liniștea. Poezia Salutul meu reprezintă propria ființă care a devenit un vas ce cuprinde amintiri ale conturului „de piersică coaptă” dintr-o iubire trecută. În poezia Fericirea poeta speră într-o renaștere prin care își va regăsi zborul păstrând în suflet partea frumoasă de la „marginea unei lumi visate”. Poezia Două clipe exprimă puternica legătură dintre dorința de a lăsa în urmă „sentimentele lumești” și a se ridica prin zbor „deasupra visului”. Piedica între aceste stări o constituie o iubire rămasă încifrată în amintire. În poezia Zâmbete cu gust de cafea și ciocolată poeta exprimă puterea vrajei iubirii sub care se află, putere care creează sentimentul de gust de cafea și ciocolată, de împlinire. Ploaie de vară reprezintă o antiteză prin care este pus în valoare pe de o parte răsăritul lunii într-un decor de basm cu participarea implicită a unui palat de diamant, iar pe de altă parte tunetele îndepărtate ale unei ploi de vară aducătoare de „parfum și zâmbet ștrengar”. Aici ploaia face diferența între trecut și viitor, trecutul fiind considerat o nălucă. Poezia Dăruiește-mi reprezintă atât dorința cât și necesitatea unui suflet sensibil de a aduna comori de trăiri specifice sentimentului de iubire. Poezia O veșnicie pune față în față dorința de a vedea în sufletul iubitului o parte a iubirii sale către autoare. Poezia reprezintă o ipoteză, o speranță cu dimensiuni hiperbolice de durată „ne-ar ajunge o veșnicie”. În ultima poezie Niciunde poeta exprimă deschis „gustul de neîmplinire de dor”. Acest strigăt-dorință de împlinire în iubire este asemuit cu „țipete albe de pescăruși care sparg cerul de nori”. O felicit pentru versurile deosebite, frumos realizate care oglindesc un suflet deosebit, de artist.” (Georgeta Iuga)
„Eu nu explic creația poetului. Eu, consumator de poezie, vreau să constat beneficiile acestui produs literar care poate fi cu efecte sănătoase pentru cititor sau invers, poate să dăuneze, sau poate să creeze o energie benefică. La prima lectură, prin vocea poetei, am fost încântat să aud interpretarea plină de trăire a poetei. Sigur nu mă voi limita la o singură lectură, cea de astăzi, voi căuta în diferite momente să recitesc, să mă hrănesc cu aceste versuri. Mă bucur de prezența dnei Albu Steluța și prin faptul că este și o prezență poetică, și o să-mi reamintesc cu plăcere de această zi. Exprim acestea pe fondul efectului dat de creația poetică a poetei Steluța Albu. Aceste versuri prezentate astăzi le apreciez și o să recitesc cele o sută șaptezeci de versuri multicolore ca un curcubeu ” (Adrian Câmpeanu)
„Ce m-a impresionat pe mine la poezia dnei Steluța Albu este că a folosit cuvinte cu mare încărcătură poetică. Consider că dna Albu a venit din universul creației, secția poetică. Aș începe cu poezia O veșnicie care dovedește creația magistrală a d-ei. M-a impresionat poezia Zâmbete cu gust de cafea și ciocolată. O felicit!” (Dumitru Bardaș)
„Cred că la Steluța Albu ideea de a cocheta cu poezia a venit într-o perioadă de gol, de trăire exterioară și atunci totul s-a mutat în interior ca suferință, nostalgie, speranță și când toate s-au copt poezia a irumpt frumos și ușor. Scrie o poezie a singurătății confesându-se către un iubit nevăzut, mereu așteptat. Universul conceput de autoare mi se pare tragic și rarefiat, vitalitatea multor versuri este puternică, unele metafore sunt de-a dreptul inspirate arătându-ne o poetă talentată de la care sunt de așteptat noi și plăcute surprize în viitor. Eu îi mulțumesc că există.” (Dumitru Istrate Rușețeanu)
Sâmbătă 04 iunie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Răzvan Theo Chirac. Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: