Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (P)e ter(e)n (l)e răzb(i)i

28 mai 2022
M-așteaptă o nuntă și mie-mi arde de scris. Palma pe piept, mândria ieșită din plămâni. Că-s curajoși – dar și prostul are și-am numărat câteva mii morți – și că nimeni nu mai cântă ca ei. Baliverne, Volodimir.
Nu știu ce hram poartă Turcia de poate emite pretenții. Rău totuși nu spune și se împotrivește Suediei și Finlandei, pe baza ipotezelor formulate, corect. Terorism, interdicția de export.
Numai ar-uri. De i s-ar îndeplini românului șansa de a munci doar patru zile într-o săptămână. Mâine, poimâine trei. Pe când două? O singură zi nu se poate?
Greața mă apucă. N-am suportat niciodată indivizii care vorbesc despre sine la persoana a treia. Oricât de populară. Nu prea știu de ce lui Piedone, exemplul, îi vine greu să creadă că a fost condamnat și încătușat pe nedrept. Să mi-l arate mie pe ăla care e curat ca lacrima.
Unul că nu se merită soarta nemților după ambele războaie mondială – Macron – rușii, umilința, altul că așa ceva nu este de îngăduit – Zelenski -, mai ales dacă acest cost înseamnă teritoriu mai puțin. Românul ce să mai zică – Iohannis – (deși-i neamț toată ziua)? Nimic.
Chiar acum. Bulversant. Din partea oficialilor. Europa e pe ducă. Parafraze la titluri ziaristice deșănțate. Rusul – oficialul. Nicio tresărire. Proaspătul – vechi de când e rusul în dezacord cu un nou pol de putere. Europa în declin de la înființare.
Veteran la 34 de ani. Alături de alți 1000. Voluntar în conflictul ucraineano-rus. Participant la ,,voiajul” din Afganistan. Surprins/și de intensitatea luptelor actuale. De-aia i-am zis voiaj.
Îndoielile că sistemul capitalist nu au legătura cu democrația s-au risipit. Priviți modelul canadian unde câteva băbătii au fost forțate să ceară eutanasierea fiindcă nu-și permiteau condiții mai bune pentru a-și ameliora dizabilitățile.
Nici belgian nu mai este vreo scofală să fii. Știam de la vizita din 2018, mi se povestise ce mănuși trebuie să porți când vrei să mai iei la întrebări veneticii. Or mai sta și ei olecuță și când le-o veni pe chelie…. Mi ți i-or da pe ușă afară pe oaspeții ucraineni, că-s cei mai noi.
Nu știu pe cine apără Nato. Și cum. Iar dacă intră și Suedia, și Finlanda, zău dacă nu, singurul inamic rămâne extraterestrul.
Tanti Ursula, poți să montezi miliarde de panouri fotovoltaice, abia dacă reușești să aprinzi un bec cu filament cu unul. O să facem țurțuri la gură de frig la iarnă și-o să ni-l dorim pe Ceaușescu. Ne dădea de muncă și uitam de toate neajunsurile.
Hai să nu mai facem din… tenismani victime și eroi. A greșit Djokovic, plătește. Este acceptat, de bine. Dacă nu, poate lua loc în banca populației normale, anonime. N-a inventat roata, n-a schimbat în bine omenirea. Doar se joacă.
Reguli idioate. Dar așa li-i nația, că de-aia se trag din slav și ucrainenii. În fine, l-au declarat pe Ianukovici trădător, în lipsă, că le-a lăsat la ruși nu-ș ce posibilitate de mărire de trupe în Crimeea, că i-a cerut lui Putin să pună cu botul pe labe pe ucrainenii mai puțin cuminți. După asemenea context, dacă tot ești sigur că a nenorocit țara, îi dai ștreang sau scaun electric, nu 13 ani de detenție.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share