Spații culturale nr. 37 (13)
Nicolai TĂICUŢU
Raftul cu cărți
Adrian Ţion, Marcel Mureşeanu Promontoriul 75 (un poet), Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2013, 282 p. Autorul argumentează: Cartea de faţă îşi datorează apariţia aniversării a 75 de ani de viaţă ai poetului clujean, călătorit prin basmul cuvintelor din adolescenţa nebuloasă până la bătrâneţea senină, cuprinzând tezaurul a peste cincizeci de ani de creaţie rodnică, materializată în cărţi cu rezonanţă în lumea noastră literară. Acestora li se adaugă sumedenie de studii, cronici, recenzii, interviuri, răspândite prin zeci de publicaţii, din care mi-am propus să extrag secvenţe elocvente pentru cuvenita omagiere şi valorizare a celui aniversat. Fiind vorba despre un poet aflat în deplină forţă creatoare la cei 75 de ani ai săi – şi nu exagerez cu nimic spunând asta -, paginile acestei cărţi nu pot contura decât un bilanţ provizoriu asupra operei în ansamblul ei, aşa cum antologia de Poeme. 1968-2008 din 2007 oferea un alt bilanţ provizoriu al poetului septuagenar.
Alexandru Ovidiu Vintilă, Obiecte psihice, Editura Karth, Bucureşti, 2014, 96 p. Trei scurte menţiuni critice însoţesc acest excelent volum de versuri. Ele sunt semnate de Al. Cistelecan, Lucian Vasilescu şi Sebastian Reichmann, din care cităm: Ceea ce surprinde în acest volum este nonşalanţa talentului lui Alexandru Ovidiu Vintilă de a facilita întâlnirea dintre universuri menite în genere de a nu se cunoaşte/ recunoaşte între ele, prin ignorare reciprocă sau chiar prin evitare voluntară. Nu e deloc întâmplător, cred, că Gellu Naum sau Gherasim Luca se regăsesc în aceste poezii în proximitatea Marianei Marin sau a lui Petre Stoica, pentru a cita doar câteva nume printre cele evocate de poet. Nici că Zarathustra lui Nietzsche pare a nu refuza întâlnirea cu Dumnezeul revelaţiei biblice…
Ion Mureşan, Oglinda aburită, Editura Charmides, Bistriţa, 2013, 228 p. În deschiderea cărţii de eseuri convenţionale, Alexadru Vlad aduce câteva argument, din care cităm: Textele din culegerea de faţă sunt un rezultat al coabitării poetului cu presa. Ai o rubrică, un spaţiu determinat, eşti în mod firesc tentat să-l foloseşti ca pe o oglindă. Şi, ca în orice oglindă, ai libertatea privirii (a temelor) şi obligativitatea dimensiunilor. Numai că, în cazul nostru, avem de-a face cu o oglindă aburită. Pe pânza de abur ce acoperă suprafaţa oglinzii ,,poetul desenează cu degetul tot ce-i trece prin minte”. Însă, de la o vreme, din spatele liniilor apare, fragmentar la început, apoi tot mail impede, propriul lui chip. Astfel spus ,,desenatorul” Ion Mureşan foloseşte prilejul ca să ne împărtăşească viziunea lui asupra lumii. A făcut asta şi prin poezie, a constatat, mai mult ca sigur, că nu suntem la înălţimea de înţelegere necesară şi s-a decis să ,,schimbe foaia”.
Laurenţiu Belizan, Onirograme, Editgraph, Buzău, 2012, 163 p. Laurenţiu Belizan, deşi buzoian prin naştere, a poposit/ a revenit în spaţiul spiritual al Buzăului la vârsta maturităţii, ca poet modern format în alte spaţii ale culturii, cenaclul Virtualia fiind unul dintre acestea. Am luat la cunoştinţă de creaţia sa târziu, cu trei ani în urmă, în paginile revistei Fereastra. În anul 2013, la concursul organizat de Biblioteca Judeţeană ,,V. Voiculescu” Buzău, cu prilejul amplei manifestări Primăvara Poeţilor, volumul Onirograme, al doilea al autorului, a fost premiat. Până acum au scris despre creaţia sa literară: Răzvan Ţupa, Horia Gârbea, Radu Paraschivescu, Paul Cernat, Gellu Dorian, Adrian Botez, Lucian Mănăilescu.
Marieta Rădoi Mihăiţă, copilul postum, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011, 265 p. Între filele cărţii oferite de autoare, la întoarcerea de la a patra ediţie a Toamnei Bacoviene, următoarele referinţe semnate de Radu Cârneci: … Marieta Rădoi Mihăiţă face parte din acea restrânsă categorie de poeţi a căror creaţie este lipsită de metafora spectaculoasă (gălăgioasă), beneficiind însă de taina cuvintelor, dând alăturării acestora acea imprevizibilitate, venind, parcă, dinspre Mallarmé sau, mai aproape de noi, de la Ion Barbu, zicerea seacă, dar cu acel farmec al imprecisului, cu largi pauze în care se simte din plin acel terţ inclus (teoretizat admirabil de savantul Basarab Nicolescu), care asigură autoarei ,,o indiscutabilă originalitate şi esenţializare a acestei poetici”. Aşadar, o poezie lucrată cu deosebit talent şi voinţă, care impune un stil sobru, deci un creator authentic.
Dan Petruşcă, şi toate celelalte cuvinte, Universitas XXI, Iaşi, 2011, 74 p. Cu o prefaţă de Constantin Dram, postfaţă de Mircea Dinutz şi ilustraţii de Mihai Chiuaru. În prefaţă se menţionează: Poet de înaltă ţinută şi profund marcat de ştiinţa rară a cărţii, autorul acestui volum probează cu superbike şi acele abilităţi de care nu se legase altădată cu obligaţie expresă: notaţia fulgurantă, versul liber, sugestia ironic-filosofică, intruziunea derizoriului deliberat, toate într-o construcţie armonioasă la nivelul volumului în care, din când în când, muzicalitatea şi dulcea cadenţă levantină nu se pierd, ci renasc într-o eternă asumare şi conjugare ocultă cu tot ce e de văzut, de auzit, de simţit. Astfel, poetul Dan Petruşcă îşi verifică arsenalul poetic şi ne orientează, déjà, spre o nouă carte, germinând probabil într-un nevăzut laborator.
Valentin Popa, Serata crăiţelor, Editura Istros a Muzeului Brăilei, 2013, 276 p. Alex Ştefănescu remarca în 1982 (SLAST, nr.66): … Are un stil elegant, plin de siguranţă dar şi de o indefinibilă ironie, ca Dumitru Anghel (Oglinda literară, nr.140/2013) să menţioneze: ... Proza scriitorului Valentin Popa se pliază pe canoanele filosofiei tradiţionale, când alege şi dezvoltă temele şi subiectele celor unsprezece povestiri, cărora le deturnează evoluţia prin surprinzătoare destine de tipul unor parabole fantastice, absurde uneori, de tip kafkian. Literatura filosofului Valentin Popa este în contradicţie cu echilibrul şi distanţarea scorţoasă a legilor sacre şi rigide ale gândirii de salon elegant, pentru că epicul povestirilor sale… ,,ţipă” după sobrietatea textelor raţionale. Parcă nimic din „matematica” gândirii echilibrate nu mai are vreo legătură cu nefirescul, dramaticul sau chiar absurdul din povestirile adunate în volumul „Papagalul şi revoluţia”.
Florentina Loredana Dalian, Înainte de magnolii, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2014, 306 p. Romanul de faţă se bucură de prefaţa criticului literar Adrian Dinu Rachieru. Cităm câteva referinţe: Lucidă, ironică (ca antidot) şi sentimentală, Florentina Loredana Dalian merită urmărită, capabilă – credem – de mari surprize. Într-o epocă sufocată de hiperintelectualism, prozele ei (curios!) pot fi citite fără caznă. Dincolo de bursa zvonurilor ori a clasamentelor de cafenea, „de azi pe mâine”, Florentina Loredana Dalian e un nume pe care mizăm. Romanul Înainte de magnolii vine să confirme aşteptările noastre. Arhitectonic, este un roman „feliat”, construit pe vechea reţetă: douăzeci de episoade, având ca liant o poveste în trei, din vremea studenţiei, reverberând dureros, cu iz melodramatic.
Raul Constantinescu, Periplu prin neant Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014, 136 p. Pe coperta a patra sunt redate texte din referinţele critice la poezia lui Raul Constantinescu semnate de Virgil Teodorescu, Iv Martinovici şi Valeria Manta Tăicuţu. Cităm din aceste referinţe: Raul Constantinescu imaginează un regat simbolic al tăcerilor, cu turnire organizate de heralzi misterioşi, sărbătorind discret şi liric domniţe ce trebuie izbăvite de închisoarea cuvintelor, şi cu un „iubit cititor” luat ca martor al peregrinărilor prin infernul cotidian ce trebuie depăşit, pentru că dincolo de el se află ţinta imaginară, recuperarea şi izbăvirea sinelui de monştri şi de pedeapsa zeilor geloşi. (Valeria Manta Tăicuţu)
Luminiţa Dascălu, ţinutul fratelui mai mare, Editura Charmides, Bistriţa, 2013, 74 p. Georgeta Drăghici, într-o emisiune radiofonică (Scriitori la microfon) din 03.04.2014, referitor Luminiţa Dascălu şi volumul său, evidenţia: A debutat în anii ’90, are prin urmare afinităţi cu generaţia din care face parte, dar combină, de fapt, mai multe experienţe poetice, începând cu neo-expresionismul şi terminând cu minimalismul. Rezultă o poezie foarte personal. Exemplificăm cu poemul scurt sunt un fruct invizibil : sunt un fruct invizibil/ nu mi se văd seminţele, miezul, nici măcar coaja/ mici etichete multicolore îmi păstrează conturul/ fiindcă le-a lipit cineva pe mine/ dacă te uiţi atent printre ele/ vezi viermele gol ce umblă prin mine.
Culiţă Ioan Uşurelu, Jurnalul unui singuratic, Editura Salonul literar, Odobeşti, 2013, 324 p. Un roman cu „cheie” se intitulează prefaţa pe care o semnează criticul literar Theodor Codreanu. De aici, cităm câteva referinţe: Culiţă Ioan Uşurelu se încearcă într-un roman de factură „memorialistică” (…). De astă dată, autorul surprinde prin sprinteneala stilistică a naraţiunii, care se vrea una realistă, vijelioasă, cu accente chiar cinice.(…) Cartea devine una „cu cheie”, o cvasiautobiografie, cu personaje identificabile în realitate. Culiţă Ioan Uşurelu ţintind către un tablou „realist”, aproape grotesc nu numai al vieţii locale, ci al societăţii româneşti postdecembriste. Riscurile sunt, desigur, ale subiectivităţii pentru care a optat prozatorul, dar şi ale intruziunii ideologicului, care poate întrece, pe neobservate, chiar şi o experienţă estetică matură.
Eleonora Stamate, De ce plâng fluturii în fa minor, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013, 168 p. Prezintă această carte: Dan Movileanu, Ileana Georgescu Tulică-Caledoniu, Vasile Sevastre Ghican, Gh. A. Stroia şi Nicolae Dabija, din referinţele critice căruia cităm: Dintr-un simbol al imponderabilităţii, Eleonora Stamate transformă fluturele într-un simbol al frumuseţii vitale. Ea e o ambiţioasă creatoare de viziune şi univers poetic, zborul fluturelui, descris cu solemnitate, dincolo de aparenţe, semnifică traiectoria poeziei, iar naşterea lui din crisalidă – o altă viaţă sau însăşi învierea pe care ne-o promite. Poetul.Eleonora Stamate scrie o poezie originală, de reflecţie, în spiritul unor descoperiri poetice făcute pe risc propriu, menite să înnoiască, să însufleţească şi să perpetueze Poetul.
Petre Abeaboeru, Constelaţii Literare Vrâncene, Dicţionar vol. I, Editura Terra, Focşani, 2013, 272 p. Dicţionarul are un cuvânt înainte al acad. Eugen Simion (la o solicitare a acad. Valeriu D. Cotea), care precizează: … Valoarea lui se poate deduce, în primul rând, din numărul şi calitatea informaţiei pe care poate s-o aducă… În postfaţa (de la pagina nr.7 !) autorul spune: Sperăm ca prin această operă să aducem la cunoştinţa publicului larg şi a specialiştilor stele apuse sau care mai strălucesc încă, destul de numeroase şi valoroase pentru cultura naţională, pe care pământul vrâncean le-a zămislit sau hrănit cu seva sa. Prin răsfoirea dicţionarului, am constatat că multe personalităţi culturale prezentate aici au fost/ sunt legate de oraşul sau de fostul judeţ Râmnicu Sărat: Ion St. Bogza (Ion Stoian), Pimen R. Constantinescu, Constanţa Cornilă, Victor Frunză, Georgică Manole, Octavian Moşescu, Florin Muscalu, Cincinat Pavelescu, Oana Diana Renea, Alexandru Sihleanu, Theodor M. Stoienescu, Nicolae Georgescu-Tistu, Alexandru Vlahuţă, G.M. Vlădescu, Duiliu Zamfirescu.
