Propoziții pretențioase – Ajurași
Marea lucrare.
Predecesorul lui Nelu ostenise din greu la fabricarea mobilei. Deși cu o altă ocazie pășisem cu nu știu ce nimic nu mai departe de intrarea din Pasajul Morilor și observasem cum funcționa mica industrie, chestii manufacturiere, m-am mirat ulterior ce mare daună produsese și cui patronul infractor. Ei, până n-am văzut clădirea de 16 metri lungime și 9 lățime, aproximativ, n-am putut înțelege. Trei încăperi ce găzduiseră materialele și mașinile de încropit paturi, șifoniere, noptiere. Că s-a muncit în ele, ne-am convins urcând în pod, încercând să ajustăm curburile căpriorilor, susținuți nu după câtă greutate trebuia să preia fiecare: proprie – dihănii groase și grele – și pe a eternitului. Era rumeguș foarte fin de sus până jos, inhalabil după fiecare ,,agresiune” la adresa scheletului lemnos. Am uzat de popi, adaosuri, răngi, forță, piroane. Orice pentru a alinia dinspre bază spre vârf căpriorii. Partea din curte a fost mai lesne de îndreptat, ea în sine având o conformație dreptunghiulară aproape perfectă. Cea de la ,,stradă”…. Foarte puțini dintre cei ce locuiesc dincolo de granița centurii de ocolire, ce începe la fosta Bolta Rece și se termină la podul rutier peste Râmnic – ori deloc -, se pot lăuda că știu ce este dincolo de Ștrand. Poate Pompierii, Poliția și Salvarea să se fi încumetat. Și e de așteptat să se ființeze. Acolo scânteile, la propriu și figurat, au frecvență mare. Ahotnic, în ambele sensuri, fostul primar Ghinioiu, s-a gândit că vâlceaua inundabilă când și când poate fi asanată și redată fondului funciar locativ. A tocmit meșterii zidari, din ,,carteriu” și din afara lui, spre a satisface nevoile în creștere de locuințe sociale. Noi participând prin Mitică al Miței la un acoperiș. Cum se ajunge? Pe lângă Ștrand. A fost tasat pământul, s-a format o curbă după pâlcul din spatele băielniței, unde, prin copilăria și adolescența noastră, se mai pierdeau feciorii sau se reeditau, cu protagoniști masculini celebri – muieruștile nu contau – și s-a ,,sistematizat” amplasamentul. Cum, nu știu. Atunci părea o grămadă dezordonată și diformă de construcții greu catalogabile așa. În spatele clădirii lui Plăpămioară gardul propriu și pe trei sferturi îngrădit de gardul Primăriei, cu mijloacele, probabil ale ,,chiriașilor”. În urmă cu trei ani de atunci, nici fir de îngrădire, fusesem rugat de domn Toader să mergem împreună pentru o evaluare a daunelor din tablă, sesizate de unul dintre locatari, ,,denunțătorul” ploii strecurate în interior, prea cunoscutul țigan ce face de ,,pază” la ușile Primăriei, în speranța unei donații de la vizitatori. Curaj pe domn Toader să intre în miasmele rome, impertinență pe ,,turnător” care, văzându-se în ,,palatele” sale, a început să-și verse ,,amarul”, suduind, amenințând mai ceva ca la ușa clădirii edilului când nu i se împlinește voia. N-am ajuns să mă cocoț pe ,,cotineața” lui, nu merita o asemenea ajutare, dar nici n-am mai fost solicitat. A picat numai bine abandonul. Așa nu-l refuzam nici pe domn Toader, nici nu-mi călcam principiile. Oricum, nu era trai nici măcar pentru câteva ore. În cele trei camere – ăsta era proiectul universal al caselor sociale – locuiau trei familii. Greu de înțeles cum reușeau coabitarea.
