Fărădelegea lui Călin – Conul civit
De ce un cuvânt?
De ce nu altul? De ce comutativ și nu cert? Mai ales că opusul are indicativul aleatoriu, deci incert, imprevizibil. Art. 1173 dă definiția ambelor, primul având calitatea siguranței drepturilor contractuale și întindere determinabilă, cea de-a doua preferând învoiala cu șanse egale, ,,… totodată…” garantând echitatea atât pentru câștig, cât și pentru pierdere, într-un viitor cu evenimente necunoscute.
Nu numai omul, dar și legea ține morțiș la unele etichete. Nefiind nevoie de ele, inutilitatea unei ,,demnități” provocând, cum mie acum, indispoziție…. Parcă prea prețioasă ,,parola” ,,solemn”, atribuită contractului, vrând să zică Al. 2 că unul astfel se supune unor formalități legale. Păi nu toate contractele au o sămânță de legalitate în ele, nu sunt ele determinabile ca viabile în fapt și/sau în fața instanței după reguli licite? Era sigur că nu putea exista un singur tip de contract, celelalte, catalogabile, sunt consensual – după acordul simplu al părților – și real – când este nevoie de remiterea bunului. Știu, este evazivă această formulare, necesita cel puțin cuvântul ,,schimb”, fiindcă de obicei ambele părți implicate urmăresc certitudinea unei reciprocități, siguranța ei. (Art. 1174)
Iată și un altfel de contract, unde ambivalența este preschimbată pe unilateralitate. Unul impune reguli, celălalt le acceptă ca atare: de adeziune. (Art. 1175)
Evazivul și ascunderea esențialului produc daune cititorului, culege informațiile colaterale și uită de unde trebuie să pornească. Despre contractul-cadru se vorbește despre efectele unei asemenea variante înainte să ,,povestească” despre existența unor reguli de bază, pe care se pot construi negocierile antamate la Al. 1, se pot îmbunătăți condițiile contractuale sau se pot definitiv. Tot în același sens, Al. 2 stabilește oarecum modul de îndeplinire: cât de mult să se muncească, cât timp să se aloce muncii și, ,,… dacă e cazul…”, se înaintează un preț pentru acestea, dar în convenții ulterioare. Interesant…. (Art. 1176)
De-aia suntem prinși în bula prețurilor fluctuante, fiindcă există acele contracte supuse ,,… legilor speciale…” și cu ceva completări din Codul Civil pentru consumatori. (Art. 1177)
Putem continua, deși am schimbat secțiunea, cu seria acordurilor, ,,dubioase”, de ,,… voințe…” ale părților, gândind la același mod mârșav de-a schimba, chiar în timpul jocului, sumele alocate unui schimb între încasator, în fapt, și plătitor. Doar pentru că de obicei ,,… legea nu impune o anumită formalitate pentru încheierea…” corectă, aici ,,valabilă” a contractului. (Art. 1178)
Servindu-mi mingea la fileu, Art. 1179 mă determină să potrivesc nemulțumirilor personale argumentele sale. Consumatorul pus în fața hegemoniei părții furnizoare, cel care determină contractul, deci și ,,capacitatea de a contracta”. Automat și aproape obligat, consumatorul își va da consimțământul, deoarece pentru furnizor este doar o formalitate. Toate utilitățile sunt aproape obiecte determinate, marja de eroare găsindu-se foarte ascunsă în contracte. De exemplu: calitatea fluctuantă a gazului – dar speculată de vânzător prin prețul, știți, fluctuant iarna -; curentul ba slab, ba lipsă…. Despre obiectul contractual și calitatea licită. Cine se poate îndoi de ea (!)? Și în fine, condiția esențială nr. 4 (au renunțat la abc-ul literelor de lege), acea ,,… cauză licită și morală”, descriptibilă și decriptată în stil propriu prin explicația că pot face orice contractorii în caz de…. Iar la urmă un mai în moalele capului. Există sigur forma agreată de vânzător și stat, în speță legea, care ,,… prevede o anumită formă a contractului…”, fapt cert că regula de o asemenea anvergură ,,… trebuie respectată…”.
Se revine la cine este în stare să încheie contracte. Știm. (Art. 1180)
Suplimentare – grație publicității televiziunilor – normele cărții I despre capacitate. Știm. (Art. 1181)
