Propoziții pretențioase – Agrafei
Garduri, garaje, balcoane, drăcii de mașini de spălat….
Mergi pe trasee și e imposibil să nu găsești vreo lucrărică la care să nu fi participat. De la Râmnic la Rușețu dai de destule. Aproape infatuat, suficient, e de-ajuns să ridici o mână leneș, să lansezi ,,Și p-aiestea le-am învelit…. Și p-ailaltă de pe ulița….”. Ba nu-și aducea aminte Cristi că am reparat și schimbat jgheaburile lui nea Leonida de la Bălțați, ba eu numele acestuia, deși rememorasem pe drumul înapoi de la Rușețu lucrarea pe care ei au dus-o la final anul trecut la vărul lui Vilian de la Ziduri, tiz de tiz cu bălțățeanul, înainte de nunta ,,puradelului”, și-ar fi trebuit să fac legătura. Până s-a mai dumirit Cristi și de alte ,,minuni” din Ziduri, a trecut Nae în slalom, cu toate sforțările mele de a-l pondera – copilot ce sunt, îi aieptam de fiecare dată căile corecte -, a mers în ritmul propriu – cu viteză mare – dirijându-și singur traseul. Am reușit să ajungem la destinație teferi și cu câteva reiterări în agenda cerebrală. Nu c-ar fi fost nevoie să rememorăm periplurile și amprentele lăsate pe ici-colo, mai cu seamă după ultima zi, mai obositoare și mai toridă ca precedentele, ziua în care trebuie bibilit fiecare neajuns, fiecare scăpare, ziua finală când dai proprietarului șansa de a nu-și schimba prima impresie – formată sau propusă de alții -, ba mai mult, să-l apuce un soi de ahtiere ce te va aduce în viitor din nou în ,,bârlogul” său. Pentru una-alta.
De ajustat găsești peste tot câte ceva. Inclusiv după tine. Tanjă mare la Plăpămioară. Fusese a doua oară când pășeam în curtea aceea de la capătul fundăturii Pasajul Morilor – nu-mi indică numele nicio trecere ,,dincolo”; ciudățeniile… -, tura din urmă nu mă găsise în postura de tinichigiu. Cântasem la ,,nașu” pe timp de luat de acasă și mers la mireasă, în compania lui Geambi. Degeaba el vedetă, angaja nunta, partea cantantă, în toate pozițiile. Ne purta după alaiuri ca pe caii de povară. Ginerica, nașul, mireasa, înapoi la ginere și în final la petrecere. Pe la 10 am fost la mire, în fața blocului, în grădinița de la parter, în fața fostelor sere din Costieni – coincidea arealul cu apartamentul ,,festiv” -, la 13 la naș, lângă Ștrand – o ruină lăsată pe mâna unor ,,ingineri” de succes: soții Dobrescu… -, deci în capătul opus al orașului, înapoi la mireluș, acolo era cazată și mireasa, iar apoi la restaurant – nu vi-l mai pot indica, mi s-a șters informația. Nunta terminată, nașul, cu dare de mână, ajuns la niciun an după gratii. Mobila pe care o încropea și o vindea ba la târg, ba cine știe căror ,,operatori economici” din Horeca – atunci niște prăpădite de hanuri – i-a redus libertatea câțiva ani, emițând pentru ele sau în contul lor cecuri fără acoperire – cel puțin așa au lansat informația apropiații lui. Să lăsăm pe cei ahtiați după bani și să ne întoarcem la prilejul secund de vizită. Pușcăria echivalează cu schimbarea totală a vieții. După aerul de-afară pierzi nevasta, casa trece la alt proprietar ca să acopere înșelătoriile. Așa a dobândit-o Plăpămioară. O fi fost și vreun ,,schimb valutar” amanetar, doar ei știu. Nu depășisem fața imobilului la nuntă, încât nu puteam aprecia la justa valoare ce urma să executăm. Garaj, o trecere între el și casă. Un ditai terenul după. Încă o casă la vreo 35 de metri și-n fața ei un depozit….
