Spații culturale nr. 38 (13)
Nicolai TĂICUȚU
Raftul cu cărți
Florin Dochia, orb pe mare, Editura PIM, Iași, 2014, 88 p., cu 10 desene de Lidia Nicolae. La finele cărții sunt redate scurte aprecieri critice semnate de Ion Stratan, Constantin Trandafir, Nicolae Macovei, Florentin Popescu, Mioara Bahna, Lucian Gruia, Marina Nicolaev, Emilian Marcu. Redăm aici din aprecierile lui Radu Voinescu: … Florin Dochia este unul dintre acei poeți pentru care frumusețea versului e mai presus de alinierea la mode literare, pentru că gustul lui estetic îl îndrumă sigur către construcțiile poetice care să evite marca timpului… și ale Valeriei Manta Tăicuțu: … A scrie fără să te plasezi în metafizic înseamnă să fii ridicol cum era Xerxes-saltimbancul ce biciuia marea ori să rătăcești prin labirint „cu ochiul întors înăuntru/ Spre neantul fără de margini și fără de durere”…
Daniel Drăgan, Dincolo de Arania, roman, ediția a III-a definitivă, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2014, 207 p. Autorul precizează că romanul Dincolo de Arania a apărut pentru prima dată în 1988 la editura Dacia din Cluj-Napoca, cu titlul cerut de redacție, Ursa Mare, și cu câteva prescurtări. Pe coperta a patra a cărții, alături de semnatarii Laurențiu Ulici și Tudorel Urian, Hans Bergel apreciază critic: … vreau să-mi exprim respectul meu colegial după lectura cărților Dumneavoastră „Drum spre Arania” și extraordinarul „Părintele Thom”. Luciditatea limbajului și claritatea compoziției m-au fascinat. Particularitatea ieșită din comun a subiectelor și competența de a crea atât tensiune dramatică cât și atmosferă epică m-au convins. Vă felicit!
Adrian Dinu Rachieru, Generația orfelină, Ideea Europeană, București, 2014, 263 p. În Cuvânt prevenitor, autorul scrie: Și acest volum intră în seria celor pregătitoare, anunțând o „Istorie politică a literaturii române postbelice”. Nu e vorba de un „război cu estetismul”, reanimând „fantoma lui Gherea”, ci de reevaluări pe temei estetice, la „mai multe mâini”, folosind achizițiile criticii literare; și, firește, de recontextualizări (interogând epoca), ținând cont, însă, de fluctuațiile recepției și de capricioasa meteorologie politică. În fond, suntem consecvenți cu programul anunțat încă de la debut („Orizontul lecturii”, 1983), înțelegând că, sociologic judecând, nu putem examina fenomenul literar retezându-i ombilicul istoric. „Generația orfelină” discută, prin „profiluri sintetizatoare”, despre o serie creatoare, având drept numitor comun vitregele condiții formative…
Valeriu Stancu, Arlechin bolnav de noapte, Cronedit, Iași, 2014, 220 p. O trăire a poeziei prin ea însăși. Importantă este transcrierea, important e nivelul înalt de cultură de unde se ivește versul, important e autorul transcrierii. Precum gândul și lumea, din care cităm: Chemat spre a lua mărturie,/ l-am văzut pe Gabriel Garcia Márquez/ în una din cele 17 case ale sale/ Alvaro Mutis era înaintemergătorul,/ mi-am amintit de el atunci/ când mi-am spălat mâinile în apa Iordanului,/ la ieșirea ei din Marea Galileei,/ lîngă un kibutz jovial,/ căruia ploaia/ îi punea pe umeri/ balastul unor neștiute rudenii/ și unde bananierii se lepădau de viață/ ca Simon Petru de Iisus/ la nevrednicul și păcătosul cântec al sirenelor…
Vasile Ghica, Entre les griffes du rire (traduit du roumain par Constantin Frosin), Le Brontosaure, 2014, 152 p. Une référence critique par Basarab Nicolescu: Les aphorismes de Vasile Ghica, dans leur traduction en françois, ne nous conduisent par vers les abysses métaphysiques ou vers les hauteurs romantiques ou mystiques. Ils nous offrent une sagesse “de tousle jours”, à méditer tranquillement. Vasile Ghica est visiblement déçu par l’homme (Quel beau poème aurait pu donner l’homme!) et notre monde (La Terre – une larme blasé). Le monde lui apparaît comme une rixe entre des bustes en quête, fiévreusement, de têtes. Mais il y a, pour se consoler, le sourire: ce chef-d’oevre du rire. Sourions avec l’auteur.
Paul Blaj, Bacovianina. Tribut, Editura Napoca Star, 2014, 85 p. Într-un cuvânt înainte, A. G. Secară spune: … În final, trebuie să admir curajul lui Paul Blaj de a reveni la niște arme clasice ale literaturii… Când mai toți încep a trage cu arme cu laser, fără a-și mai privi adversarii în ochi, el alege să se arunce, vulnerabil, „gol într-o secundă tăioasă”, căzând „adânc/ cum cad plicurile de ceai/ în apa fierbinte”, infuzia finală păstrând doar gustul delicat al vorbelor sale bune… Am mai spus-o, poate în alt fel: probabil Paul Blaj este singurul poet pe care-l cunosc, care chiar leagă cele două lumi ale literaturii: a trecutului și a viitorului…
Viorel Dinescu, Clipa îndoielii, Fundația Scrisul Românesc, Craiova, 2014, 111 p. În cotidianul gălățean Viața liberă, din septembrie trecut, Victor Cilincă, în prezentarea cărții, remarca: Tușele clasice ale volumului sunt alternate cu notațiile în vers alb, cu propuneri neașteptate. Pentru că, cităm noi: … Și apoi în ecranul de aer/ Năvălesc fantome, animale și păsări/ Cu contur deformat de lumine/ Ale căror trasee se-ndoaie/ Atunci când trec prin straturi mai dense// Zodiacul planează în noapte/ Ca un infinit cenotaf de lumină/ Din țintarul cărui crea-vom/ Mitologia unor zeități subalterne/ Spre a formula ipoteze sau/ Minuni viitoare. (În ecranul de aer)
Lina Codreanu, Poștalionul, Editura Junimea, Iași, 2014, 211p. În prefața cărții, Constantin Trandafir menționează: Narațiunile din Poștalionul sunt scrise cu o mână sigură, care atestă o bună știință a strategiilor epice vechi și mai noi. Autoarea, Lina Codreanu, are ceea ce dă seama un bun prozator, înainte de toate: observarea minuțioasă a detaliilor unei realități cotidiene și interioare, precum și comuniunea cotidianului cu straniul. De regulă și în cazul de față, povestirea curge încet, cu evenimente puține și cu descrieri ale toposului și ale mișcărilor lăuntrice. Există totuși o dezinvoltură, una a simplității cu cale de acces la profunzime. Lumea micii provincii (unde trenul nu oprește) trăiește în tradiționala banalitate, dar, și aici apare drama nepotrivirii, esența ei este, de fapt, interogativă.
Janine Vadislav, Omul negru, Editura Terra, Focșani, 2014, 137 p. Pe coperta a patra a cărții, Costică Neagu, cel care îngrijește această ediție, face câteva aprecieri critice: Janine Vadislav scrie o proză de atmosferă, de introspecție, o proză în care cu precizie de rotring creează personaje, gesturi, caractere. Povestirile sale au un contur clar, ritm, contrast și forță. Fără a avea o legătură imediată între ele, aceste picături și tușe fugare configurează imaginea amplă și clară a unui oraș de altădată, cu oameni veniți din locuri și culturi diferite. (…) Fără a fi duplicitare, personajele sale duc în spate poveri nebănuite, gânduri grele și nemărturisite, pe care le relevă prin gesturi, replici stări sau chiar printr-un limbaj aparent „agresiv”, care ascunde uneori sensibilitate și trăiri interioare, dramatice.
Pentru Mircea Motrici – mesaje postume, Editura Mușatinii, Suceava, 2014, 336 p. Antologie realizată de Rozalia Motrici, avându-l drept consultant editorial pe Nicolae Cârlan. Trecem și noi în revistă pe câțiva dintre cei care au transmis mesaje: Daniel-Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Pimen-Arhiepiscopul Sucevei și Bucovinei, Vasile Andru, Ion Beldeanu, Dumitru Brădățan, Doina Cernica, Constantin T. Ciobotaru, Ion Cozmei, Ion Drăgușanul, Angela Furtună, Paul Grigoriu, Constantin Hrehor, Grigore Ilisei, Adrian Marchiș, Ion Paranici, Liviu Popescu, Emil Simion, Carmen Veronica Steiciuc, Alex. Ștefănescu, Ioan Țicalo, Alexandru Ovidiu Vintilă, Societatea Scriitorilor Români din Cernăuți, Simion Gociu, Vasile Tărâțeanu, Maria Toacă, Felicia Nichita Toma, Ilie Tudor Zegrea, Vasile Gribincea.
Mircea Dinutz, Arcade critice, Editura Pallas Athena, Focșani, 2014, 138 p. În Argument, Rodica Lăzărescu precizează: Scria Mircea Dinutz în deschiderea „Anamnezelor necesare”: „După volumul din 2001, Popasuri critice, și cel din 2011, Scriitori vrânceni de ieri și de azi, aceasta ar fi cea de-a treia mea carte de critică, de la care aștept să mă reprezinte cu demnitate! De va fi așa se va vedea!!!” În speranța unor vremuri mai propice actului cultural, când se va reuși (financiar vorbind) adunarea în (câteva) volume a celor peste 500 de articole (recenzii, cronici, eseuri, comentarii critice) publicate de Mircea Dinutz de la debut până în ultima clipă a vieții, acum, la apariția acestei culegeri, nu putem decât să ne exprimăm și noi convingerea că și această a patra carte a sa de critică îl va reprezenta cu demnitate.
Laurențiu Cârstean, Rostirea și Tăcerea, Editura Pandora, București, 2014, 189 p. Antologia de poezie este îngrijită de Stelian Cârstean. Pe coperta a patra a cărții, Adrian Dinu Rachieru face câteva aprecieri critice: Prezență discretă, de o impresionantă sobrietate stilistică, Laurențiu Cârstean s-a fixat în poezia peisagistică. Cu o precizare însă: contragerea expresiei, puținătatea metaforelor hrănesc umilitatea, profunditatea și, mai ales, voința de sinceritate.(…) Poetul se livrează fără fard, coboară în sine, palpează îndepărtata copilărie ca pe un pierdut tărâm ideal. Dar memoria afectivă, cutreierată de foșnetul stins al ierbii, rătăcind prin catedralele săpate în maluri, știe că „nimeni nu se mai întoarce învingător”. (…) El cultivă aluzia și tăcerea, întreține cu o tehnică poetică sigură „coeficientul de taină”, e stăpânit de obsesia albului…
