Propoziții pretențioase – Agrăiți
Nici nu vă închipuiți cum joacă agănăul tinichigeria și muzica.
Acea zi a fost ultima când l-am văzut pe Ionuț de la Casa Caffe în viață. Stătea rezemat de tocul ușii, slab, în aceeași costumație din ultima vreme, pantalon de jogging, un tricou…. Acea zi mi-a adus la urechi gândurile-i suicidale și sănătatea năruită în jurul propriilor atacuri cu alcool….
Regret destule. Până și curtea doamnei Mercan. În zilele cu domn în fruntea casei agrișii domneau lângă gard, boabele de strugure, aguride, așteptau toamna înfrigurate, emoționate să se transforme-n zeamă de vin…. Când i-am călcat anul trecut cărările, se alesese praful de toate. Nu tu domn, nu tu frunză de coacăz, nu tu coardă și frunză de vie. Doar țărână și smocuri răzlețe de iarbă…. O doamnă singură plină de amintiri.
Dădusem o raită, împreună, pe strada 9 Mai, la biserica ,,promisă” și neonorată și la Țânțu ăl bătrân acasă. Pe lângă ei au mai fost trei. Deși ordinea în care am lucrat este taman inversă, deși mi-ar fi mai ușor să cobor dealul, am să…. Dar tot sunt încurcat cum să aleg. După vârstă, s-ar cuveni să încep cu al doilea. După importanța dată de stat, n-aș putea să nu-l aleg pe-al treilea, primează haina militară față de ținuta civilă. De mă mai țin și după ierarhiile comuniste, fostul director al fabricii de confecții locale este pe primul loc indubitabil.
Primul și la urcușul străzii, pe la mijloc, pe dreapta. O figură de om, fără rețineri. L-am reîntâlnit în pre-pre-preziua de Paște, scormonind cu privirea, aplecat peste cărucior, în raionul cu produse la grămadă, nealimentare, din Kaufland. Ne-am salutat, ne-am întrebat în fugă de ce ne pierdem vremea prin magazin și ne-am căutat fiecare de rost. I se dusese buhul că oameni ca el, agrești, nu mai sunt în oraș, că maniera-i dezinhibată și setul nesfârșit de vulgarități verbale se pot pune doar pe seama unui nebun. Așa-l văd foștii angajați, care nu pot vedea dincolo de excentrismul unui ins de altfel…. Mie mi s-a părut interesant, haios, chiar aș fi putut emite teza asemănării noastre caracteriale. De fapt chiar mi-a aruncat în bășcălie Cristi: ,,Ți-ai găsit în sfârșit fratele! Și Nicolae înjură de mama focului!”. Adevăr agrăiși, mi-am încuviințat în minte, iar pe gură mi-a ieșit: ,,Da’ m-a-ntrecut!”. Garantat! Dar omul trebuie cântărit după cu totul alte șabloane: după dorința de a face. Ce depozitează în propriile construcții, cum le gândește, asta trebuie să nască întrebări. Să se lăfăiască în ele? Aiurea. Să țină chefuri la orice oră din zi și din noapte? Defel, nu-l văd înconjurându-se de prieteni și nici să cheltuiască doar ca să le țină hangul. Undeva în dânsul se repetă inconștient povestea tânărului Abu Hassan, devenit înțelept după ce-și irosise tot avutul moștenit pe chermeze cu prietenii. Și-atunci? Probabil o grijă permanentă că nu poate trăi degeaba. Așa că nu are de ce să vă mire că are un garaj cât toate zilele, un imobil cu etaj imediat în spatele lui, de aceeași teapă casa de locuit, tot cu etaj bucătăria de vară și ce-o mai fi deasupra ei (n-am fost curios deloc) și un hol ,,pitic”, însă lung, între ele. Înconjurate de copaci și verdețuri. Și e de admirat că încearcă să le sporească, să le îmbunătățească și să le întrețină.
