Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – (F)ire (d)e mireas(ă)

1 mai 2022
Deviaților de la comportamentele umane nu le trebuie război ca să se manifeste în plenitudinea stricăciunilor mintale ce-i guvernează. Ce mă necăjesc de-alde noi, ,,observatorii fini” ai realității cotidiene, când găsim nod în papură unui rus… handicapat din naștere, într-adevăr, după semnalmente și certitudinea împărtășită de-un bun samaritean facebookcian, militar combatant, în stare să-și încerce norocul pe necuvântători. Nu animale, nu muți ca muții maturi, ci sugarnici de țâță și biberon, în termeni specifici binevoitorului delator, clănțău, ciripitor sau pe de-a dreptul turnător – bebeluși. Și mă miră cum de nu-și pune problema oripilatul de imaginile agresorului – apropo, propune tuturor, spre condamnare la urgență, să privească ceea ce el nu mai poate – de ce tânărul – înc-un apropo: seamănă izbitor cu actorul ce l-a interpretat mai încoace pe Holmes, alături de protagonistul principal al Hobbit-ului – are asemenea porniri brusc sau, mai bine, de ce nu-și pune problema că a venit cu ele de acasă. Dar mi-e lehamite de amândoi, s-o lăsăm baltă, nu-și schimbă lumea tâmpeniile.
Apreciez toate meseriile, altfel mi-aș urî cu siguranță cele câteva îndeletniciri. De când cu reclamele pe facebook, care mai de care caută să fie ultracunoscut, deși nu toți prezumtivii beneficiari ai apariției băgate forțat pe gât (în retină și urechi) sunt o sursă profitabilă de câștig ori de vreun interes oarecare. Doar unuia asemenea mie i-ar mai suscita interesul pentru o… luare în balon. Printre atâția experți cotidieni dădui de-o fotografă gata (ca poza la minut) să învețe de-a fir a păr secretul unor instantanee ultra reușite. Nu de oricare, ci de nuntă. Cum lumina naturală creează un plus ușor manipulabil. Sper însă la o ofertă de zi, fiindcă majoritatea alaiurilor întinse după miri se calează pe petrecerea nocturnă, unde soarele e bune mersi la culcare. Totuși, se pare că deține secrete nebănuite și mi ți-l scoală pe astru pentru a face practică pe doritori. Într-o zi de aprilie, la o oră de maximă ,,audiență” pentru lumina solară. Prin urmare, dacă a fost cineva pe 12.04.2022, ora 19 la atelierul cu pricina, să-mi dea de știre, abia aștept să aflu cum a fost.
Uitați-vă cu luare aminte la cine sunt jucătorii mondiali: rușii, ucrainenii și toate neamurile lor împrăștiate pe mapamond. Și mai lăsați-i să se ciorovăiască, să se amenințe și să se hăcuiască între ei.
Sirii ăștia, domni, mă! Cum propun ei să sufere toți cetățenii europeni, să le dea huzuriștilor nemți șansa de a nu renunța la viața fără griji și, de ce nu, să se sacrifice devenind combatanți în meciul ruso-ucrainean. Să mori, tu, nea Parker?
Dacă nu spunea, l-ați fi putut condamna pe Zelenski de genocid. Așa, după ,,Va fi moarte pentru unii dintre noi și captivitate pentru alții.”, mă simt mai liniștit și deloc acuzator. Muriră după cruda posibilă variantă cam 22.000 de inși. Punând în balanță cei 441.000 de mariupoleni, declar: un nimic de pierdere (!), nici măcar cinci la sută procente întregi!
Să ascultați turcii, la strategii militare au istorie îndelungată în spate. Și dacă formulează ipoteza că Nato ține-n șah Rusia și-și dorește o durată îndelungată a războiului pentru a-i slăbi lui Putin puterile și nației lui fervoarea, știu ei mai bine.
Echivalența Udrea egal Constituție este din ce în ce mai evidentă. Așa transmise prin interpusu-i soț poporului român de după gratii. Na, că n-a scăpat de gura muierii.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share