Propoziții pretențioase – Agiotau
Partea dificilă: jumătate de acoperiș era sprijinit pe geamlâc. Cum să dai cu ciocanul, cum să înlocuiești scândurele deteriorate și să prinzi altele noi fără să crapi vreun geam? Soluția simplă de atunci: cu grijă. Cât despre spate, nimic mai ușor, a mers strună, deși tabla era mai lată decât cea standardizată, fălțuirea ei necesitând un du-te-vino de la stânga la dreapta – ne-ar fi invidiat dactilografele – până la îndoirea completă, am dat cu ciocanul din toate puterile până am încheiat ultima parte a crestei. Să mai fi fost hornul care ne-a încetinit aplombul o oră și poate paziile la final, tăiate în stilul modelelor rurale, în triunghiuri flancate de încă o tăietură oblică paralelă. Dar și ele finisate și așezate pe poziții repede…. Mă sunase și doamna Mercan, și fiica, și iar doamna, cu rugăminți fierbinți de ajutor cât mai grabnic, să evaluez, să spun costurile și să repar. Mă agitară amândouă câteva săptămâni încât am zbughit-o într-o zi de la serviciu puțin mai repede, am mers la atelier, am încărcat două straițe cu scule, l-am luat pe Cristi și am luat-o la pas. Deh, după spusele lui, Nae n-a vrut să mai stea, a plecat acasă. ,,Și ce, mă, ai uitat cum mergeam până să ia tata permis?” O, da! Era în ziua când am filmat câteva cadre la Simică junior pentru ,,Hai afară, frate!”. Mă uitam și la telefon, și la câte mai ,,născocea” acoperișul de la garaj, ,,capsat” de meșterii vecinului la tencuirea peretelui lipit de casa mașinii – Dacia roșie a defunctului soț. Hornului îi găsisem soluția cea mai utilă: un capac pe măsura găurii căscate – mică; confecționarea unui pătrat nu mai mare de 35 de centimetri pe latură, o tablă agățată de cele patru margini lăsate la 90 de grade, un guler din materialul deja existent pe acoperiș, încheiată… – după, probabil, prăbușirea în interior a cărămizilor, puține, după cum am măsurat ochiometric. Agreând într-un final și doamna soluția, pe crezământ și garanția cuvântului meu și al lui tata – deși el împlinea aproape 9 luni de când se stinsese. ,,E vreo problemă, venim și remediem, dar la câte am făcut, nimeni nu s-a plâns că am fi dat greș!”, agrăiam cu emfază de fiecare dată. Capacul – o bagatelă. În ruptul capului n-aș fi adoptat altă metodă. Foile se umflaseră deja pe la falțuri, ruginiseră (,,Am vopsit-o acum câțiva ani!”, ,,Și cât credeați că va ține, 20 de ani?”) și orice imixtiune la încheieturi ar fi provocat daune și mai mari. Tabla se crapă de obicei sau se rupe la coame. Mai fă-i ceva dacă mai poți. S-o înlocuiești? Ar fi luat o zi întreagă și-ai mai fi descoperit și scândură putrezită și mai câte altele. N-am fost niciodată dintre cei ce mergeau la client și în loc să-i facă un bine, mai rău agravau situația acoperișului cu fel de fel de ,,Știm noi ce facem.”…. ,,Graurii” călcaseră a proasta, nu-și făcuseră o platformă peste tabla garajului după normele profesionale și ale bunului simț, încât cutele se adânciră și crăpară. Nici măcar nu s-au sinchisit să ceară proprietarului revanșa unei îndreptări. Se cunoaște secretul șanselor crescute, iar ei ar fi trebuit să știe că o gaură cu marginile ridicate nu absoarbe apa, în ,,buzele” ei se strânge o picătură de apă care nu cade. Ar fi ,,păcălit” stricăciunile și nu s-ar mai fi îngrijorat doamna Mercan și-ar fi făcut presiuni asupra mea. L-am lăsat pe Cristi să treacă la treabă, eu doar parcurgând drumul între poalele garajului și bucătărie, acolo unde stabilisem să încălzim letcoanele: la flăcările aragazului. În plus verificam dacă lumina mai pătrunde prin găurile deja lipite, fiindcă te înșeală de cele mai multe ori reflexiile soarelui, mai ales la apus. Când am constatat că numărul preconizat se dublase, m-am urcat la lipire, presat de ora de întâlnire cu Dan și Mihai.
