Brigada diverse – Pas(e) rel(e)
17 aprilie 2022
Trebuie mult vicleșug, altfel n-ai să te poți diferenția la final de țărână în lupta cu Goliat. Dar oare merită să te lupți cu uriașul? Despre termenul ,,timid” în ecuația război numai vorbe de neîncredere în reușită.
Încă o dată, după doi ani, mâinile la control. Domn profesor Cercel vă întreabă dacă vă spălarăți și a găsit de cuviință să anunțe de ce: viralele se găsesc în cea mai mare parte în oceane.
Tot confortul pentru mașini. Pietonilor, bieți trecători pe la intersecții, tot greul. Opt rânduri de scări în cele patru zări, echivalentul a două etaje de urcuș pentru fiecare.
Rusească, românească, de la om la om sau de la general la soldat, urarea ,,Îți doresc să te pui pe picioare!”, adresată unui ins rămas fără unul dintre ele, e binevenită. Cu proteză, parcă văd bravul ostaș alergându-și președintele.
Și Ucraina e mare și are se pare specialiști cărora să li se ceară părerea despre sancțiunile de aplicat atacatorilor.
Păi, tanti Helen, tocmai învățarea citirii, scrierii și numerelor produce rațiune. Ai mai avut curaj să i-l trimiți și lui Macron și cu argumentul că trebuie să înveți să raționezi.
Și pe noi ne doare, însă în bască. De Basarabia (de la Goma citire) și de multe alte bunuri teritoriale și obiecte de patrimoniu. Nefiind în locul Ucrainei, ne-o permitem.
Războaie au fost tot timpul, s-a găsit mereu unul care să-și verse sămânța de râcă, numai noi n-am știut de ele. Ne returnăm la 2014, la regiunea Donbass, căreia i s-a sortit să stea sub stindard ucrainean și control al favoritismului rusesc. Despre arme. Neîndoielnic, dacă ajungi să-ți încerci puterile cu unul dintre cei trei lideri mondiali, înseamnă că te bazezi pe cel puțin o contră dintre cele mai cele. Prin urmare, nici nu se pune problema inexistenței armamentului nuclear sau/și chimic la ucraineni. Deci, Volo, nu e loc de nici măcar ,,o glumă”.
Două legături poate cu Oscarul. Fosta activitate de actor și tematicile războinice ale filmelor hollywoodiene. Alte intervenții, cerință a lui Sean, nu văd de ce și-ar avea rostul. Ce să le spui americanilor, că te sugrumă rusul? Poate o pledoarie a nebuniei prin care îți decimezi populația cu situație materială de la medie în jos, asta da, ar merita o teleapariție în gala celor mai buni actori. Ar fi bun de huiduit. Cum și Penn ar merita pentru dezechilibrata declarație de distrugere a premiilor oferite deja de Academia americană, dacă Zelenski nu-i lăsat să elucubreze în spectacolul de gală. Are flex, bormașină, concasor?
Miniștrii energiei…. Le-a dat îngrijorarea pe dinafară cât să se simtă amenințați de dezbinare. Ba invocă și o încălcare a contractelor existente cu Rusia, care n-a cerut altceva decât plata în ruble. Doar noi nu putem intenta procese măcar verbale celor care ne trimit gazele pe țeavă și care nu se sfiesc să fluctueze prin majorare de vreun an încoace, care compensează o lună ca să se răzgândească luna următoare și să ceară banii înapoi.
Ce se alege de oamenii – rari – cu inteligență excepțională? Mai nimic. Se izolează și mor fără să fi făcut mai nimic. Recte James Sidis.
Ca să nu vă spun că am încercat și eu un test IQ….
Talibanii băieți adevărați. Toată lumea la uniformă și cu barbă. Cine nu îndeplinește voia ministerului ocupat cu promovarea de virtuți și prevenirea viciilor, se știe!
S-au mai văzut din ăștia. Și trădători, și dictatori. Ucraineni.
Rămas să dea ora exactă în previziuni, domnul Cristoiu comunică: armistițiu ca-n Coreea.
Rămas să studieze istoria mondială, același domn Cristoiu opinează: rusul – multisecular, imperial; Ucraina – fără experiență statală.
