Fărădelegea lui Călin – Hodul civit
Care-i primul (ce servisem în debutul ,,rodului civit”, nu întâietăți și cronologie?), care următorul….
Și-ntâiul reductibil se așază (am scris corect doar fiindcă mi se pare încă haioasă forma) în fața donațiilor: legatul. Ele (însele) între dânsele ,,simulează” concomitența în proporționalitate perfectă. Singura dispoziție care ar produce preferențialitate aparține testatorului care, protejând unele, le trimite către ,,ghilotinare” pe celelalte. La donații primează – ca la angajare (ultimii veniți sunt primii plecați; sistem românesc, și nu numai, ce gândește nu în perspectivă, ci conservator, oferind protecție celui mai puțin vulnerabil; și cât se mai clamează, până la reducerea de cadre, competența, profesionalismul și alte asemenea deziderate necesare plus-valorii; minciuni sfruntate) – cele noi, reducțiunea începând cu ele. A doua tipologie a donațiilor, ,,deodatismul”, este normată precum legatele în familie. Al. 5 conexează beneficiarul donației cu donația, insolvabilitatea lui trecând-o pe un loc mai la urmă, al acesteia fiind luat de donația anterioară. Ca dată, bineînțeles. (Art. 1096)
Totul pentru front, totul pentru…. rezerva succesorală, învingătoarea reducțiunilor. Ce fac din legate unele ineficace, iar din donații nimic. Al. 2 consideră întregirea rezervei de mai sus realizabilă ,,… în natură”. Știți că mă topesc după vorbele cu mai multe înțelesuri și cât dezavuez ,,doparea” utilizatorului de lege, de cod civil aici, cu vocabule ca acestea, nepotrivite. Deja ne obișnuisem cu ce piere, ce se înlocuiește…. La reducțiune se aplică echivalențele acestora. Chestiunile se complică de la Al. 4 – așa par -, donația, moștenitorul rezervatar, neobligat să dea raportul, păstrează în ,,… contul rezervei sale partea care depășește cotitatea disponibilă.” De la succesor la succesibil. De la complicat la mai mult. De la un donatar tolerat, la unul obligat să raporteze, la o parte a donației bună de reduc…țiune (mă agasează terminația), cu reprezentare în mai puțin de jumătate din donație. Efect și manieră legislativă – donația se păstrează, rezerva pentru ceilalți moștenitori refăcându-se ,,… prin luare mai puțin…” ori cu echivalent bănesc. Dar nu așa se vorbește românește inteligibil. (Art. 1097)
Ori sau ori. Au eliminat virgulele…. Militez iarăși pentru directețe, pentru simplitate. În loc de ,,facultate” impuneam capacitatea, chiar posibilitatea…. Donație, legat constituite din uzufruct, abitație, rentă sau întreținere viageră; moștenitori capabili să execute liberalitățile aferente; moștenitori ce pot abandona cotitatea, favorizând beneficiarul donației, legatului; moștenitori – n-am spus rezervatari tuturor – ce pot solicita reducțiunea. Lipsa consensului pentru oricare dintre opțiunile prezentate atrage aplicarea regulilor ,,… dreptului comun”. (Art. 1098)
Multitudinea de termeni…. Beneficiar de liberalități, gratificat. Mai ales când discuțiile se poartă în jurul situației variabile: a fi sau a nu fi moștenitor rezervatar; a întocmi sau a nu întocmi rapoarte. Varianta 1: nu moștenitor… – imputare asupra cotității disponibile; la depășire reducțiune. Varianta 2: moștenitor… fără raportare – imputarea cotității disponibile; excedent imputabil cotei de rezervă; la depășire aceeași reducțiune. Varianta 3: moștenitor… cu raportare – imputare din rezerva gratificatului; excedent aplicat aceleiași cotități disponibile; excepție când dispunătorul a clarificat cazul și imputarea se face asupra rezervei totale; pentru excepție exact finalele variantelor 1 și 2. Varianta 4: mai multe liberalități, supuneri la ordinea Art. 1096. (Art. 1099)
