Cenaclul Alexandru Sihleanu – 19 Martie 2022
CINSTE ÎNAINTAȘILOR CREATORI DE FRUMOS
Sâmbătă, 19 martie, ziua Sf. Mc. Hrisant și Daria, Claudiu și Ilaria; Sf. Mc. Marian diac. (Sâmbăta a II-a din Post – Pomenirea morților), ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam Matincă Costea.
Înainte de toate, în această zi este bine să-i pomenim pe cei care au plecat dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
„(Coaliție/ program) Pentru că-l tot ignorăm,/ Iohannis cu ambiție,/ Ne mai trage un program,/ Dar și-o coaliție! (Haz de ne… gaz) La noi nu mai merge hazu,/ Ca secat acum și iazu,/ Iar de gaz se poate spune:/ O să trecem… pe cărbune”. (Dumitru Hangu)
„(Tulpina românească milenară) Limba, arma și gândirea/ Al românilor noroc,/ Peste toate e iubirea/ De moșie, dar și joc. (Pribegie) Cu ochii sprinteni ce-i aveai/ Dădeai femeile pe spate,/ Dar dimineața te grăbeai,/ Ziceai că vrei… diversitate! (Chibzuială… nechibzuită) Mă uit pe geam și văd cum ninge,/ Temperatura-i critică./ În frigider nu pot distinge,/ Nimic… mâncăm politică!” (Daniel Hangu)
„(Eșec) La drum cu dreptul am pornit/ Și-n gând cu speranța,/ Dar repede m-am poticnit,/ La ce ne oferă viața. (Fără violență) Multe palme am primit/ În viață cât am trăit,/ Dar mă rog și am speranță,/ Că nu le-oi primi ca soață. (Destinații de vacanță) Merg cu șeful în Dubai/ Ca damă de companie/ Și dacă o fi mult mălai,/ Fac și-un curs de călărie”. (Safta Leaută, prin telefon de la Năvodari)
A continuat lectorul de serviciu, Mioara Zaharia, (Mihai Doina, cel anunțat lector, din motive de sănătate nu a putut fi prezent), cu eseul Alexandru Sihleanu. Vă ofer lectura: „Se împlinesc 165 de ani de la moartea prematură a lui Alexandru Sihleanu (23 martie 1857), patronul spiritual al cenaclului și cel dintâi poet râmnicean. Din motivul că a trăit foarte puțin (23 de ani și două luni) despre el și opera sa (un singur volum publicat) s-a scris nemeritat de puțin, lapidar și cu lacune. S-a încercat chiar minimalizarea lui. George Călinescu îl consideră, pe nedrept, „poet minor”, dar savantul de geniu Nicolae Iorga, emoționat de versurile lui Sihleanu, a scris volumul „Oameni care au fost”: „Versurile exprimă setea lui de emoții și o uriașă energie”. Elena Tcaciuc în volumul „Trei poeți preeminescieni” îl declară pe Alexandru Sihleanu „cel mai înzestrat poet byronian”. Alexandru Sihleanu se impune în literatura română prin poezia sa deosebită.
S-a născut la București în mahalaua Gorgani, proprietatea familiei, la 6 ianuarie 1834, fiul paharnicului Zamfirache Sihleanu. Ca urmare a stării de sănătate precară, Alexandru a fost dat la școală la vârsta de 9 ani. În 1846 începe să studieze la Colegiul „Sfântul Sava” din București având colegi printre alții pe Alexandru Odobescu și pictorul Teodor Aman. În 1852 pleacă la Paris, continuând studiile la Liceul „Louis le Grand”, unde vizitează săptămânal Muzeul Luvru. La Paris face parte din redactorii publicației „Junimea română”. După absolvirea liceului s-a înscris la Facultatea de Litere de la Sorbona. În vacanța din 1854 se întoarce în țară la moșia părintească din Sihlea unde scrie poezia „Revedere” în care se simte deplina sa mulțumire sufletească față de locurile copilăriei. În anul următor întrerupe studiile din motive de sănătate. În 1857 cu un grup de intelectuali bucureșteni a înființat ziarul „Concordia” la care a colaborat numai două luni. La 23 martie 1857 moare de antrax la vârsta de 23 de ani și două luni. El a cultivat poezia de cugetare, de contururi precise, poezii ca: „Revederea”, „Sonetul 1”, „La Patrie” sau poezii cu adresă satirică: „Cișmegiul”. Corpul său a fost înhumat la București, la cimitirul Bisericii „Icoana”. După 20 de ani, la 1877 osemintele poetului sunt aduse la Sihlea și reînhumate alături de tatăl său.
Volumul de poezii „Armonii intime” se reeditează la București în 1896 și la Vălenii de Munte în 1909. În 1914 rudele poetului au dezvelit la Sihlea bustul poetului. La 30 august 1925 s-a organizat la Sihlea o amplă manifestare artistică dedicată comemorării poetului. La 31 august 1997 s-a dezvelit noul bust al poetului de către Fundația „Alexandru Sihleanu” și în aceeași zi s-a desfășurat la Sihlea prima ediție a Concursului Național de Creație Poetică destinat elevilor. Din 1998 acest concurs are o participare internațională. Volumul „Armonii intime” s-a reeditat de șase ori. Profesorul Grigore Radu Stănescu combate opinia lui George Călinescu potrivit căreia Sihleanu este un „poet minor”. În literatura multor popoare munca și literatura așa-zișilor poeți minori au propulsat în cultura universală un Goethe, un Pușkin, un Eminescu, etc. Eminescu, titanul poeziei românești, l-a supranumit „Liră de argint”. Nicolae Iorga, adânc și sincer mișcat de versurile prin care Sihleanu își exprima setea lui de emoții: „S-aud misia bombei și caii nechezând,/ Să văz arzând văzduhul a plumbilor ploaie,/ Căști, suliți sfărâmate de sânge lungi șiroaie,/ Cadavre ciopârțite și morți mereu picând”, asemănându-și patima ce-l smulge din hotarele traiului obișnuit cu „Vulturul ce nu vrea câmpul verde,/ Câmpia înflorită o lasă și se pierde/ Prin nori, prin munți de gheață, prin bălți și prin pustii”, conchide „Aici este o adevărată energie”. Care ar fi fost destinul poetic al lui Sihleanu dacă moartea fulgerătoare nu l-ar fi smuls din rândul generației sale în care au strălucit un erudit ca Odobescu și un pictor de excepție ca Aman? La această întrebare nu se va găsi, poate, răspunsul. Deopotrivă autentic artizan, dar și de cele mai multe ori virtuos al versului (poate cel mai mare sonetist român de până la Eminescu), Sihleanu prin opera sa a prefigurat poezia de început al genialului poet (Eminescu). Unele tipare retorice eminesciene, mai ales în poezia „Aveam o muză”: „Îmi plac a nopții tulburate oare,/ Îmi place de dureri să fiu învins” provin de la versurile sihleniene: „Și-mi place a mea durere și neagra mea mâhnire,/ Iubesc a mele chinuri și voi a suferi” (La Sofia). Neîndoios lucru, în segmentul de început, traiectoria lirică a lui Eminescu a fost atinsă, într-o străfulgerare de o clipă și de mezalianticul polen satanico-serafic al „Armoniilor intime”. Așa se explică de ce însuși marele poet și-a prefigurat eterna sa existență sub semnul mitologico – romantic al Luceafărului, dar și a Lirei, întruchipată în melancolicul Sihleanu, a cărui „liră de argint” a descoperit-o în scriptele române. Ritmica eroică, comună poeziei „Odă la România” a lui Radu Ionescu, precum și a poeziei „La Patrie” a lui Sihleanu se regăsește în poezia lui Eminescu „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. La Radu Ionescu: „Nalță, Românie, fruntea ta cernită,/ Rupe vălul negru, noaptea e gonită,/ Cheamă-ți azi pe fii-ți, cheamă-i, Românie,/ Sfânta ta iubire, vechea lor mândrie/ Încă n-am pierdut”. La Alexandru Sihleanu: „Smulge de pe față-ți vălul trist și jalnic,/ Drag pământ al țării cu amar nutrit;/ Steaua învierii, soarele cel falnic/ Al măririi tale azi a răsărit”. Și la Eminescu: „ Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor,/
Brațele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ți mare, mare viitor!” Compusă la Sihlea în anul 1854 poezia „Revederea” se numără printre puținele poezii în care Sihleanu a evocat natura: „Frumoase locuri, verde câmpie,/ Unde junețea mi-am petrecut,/
Iacă vin astăzi cu bucurie,/ Să vă văd iarăși, să vă salut,.// Câte plăcute, dulci suvenire/ Simț că ‘n suflet mi se deștept?/ Aci mii inimi cu fericire/ Bat pentru mine și mă-aștept.//Vechii tovarăși de tinerețe/ Alerg spre mine, se ‘nveselesc;/A lor vedere, a lor blândețe/ Bătrânu-mi suflet întineresc.// Iacă gârlița cu tainici șoapte,/ Iacă pârâul, lin, călător,/ Pre-a cărui maluri eu, zi și noapte,/ Făceam dulci visuri de viitor.// Iacă pădurea misterioasă,/ În sânul cărei m’afundam,/ Și a filomelei voce duioasă,/ Plin de uimire, tot ascultam.// Iacă și dealul și vâlcelușa,/ Unde eu liber, rangul uitând,/ Goneam oița și vițelușa,/ Cu ciobănașii doina cântând”.
Poetul și profesorul Grigore Radu Stănescu de la a cărei naștere s-au împlinit 80 de ani (1 martie) i-a dedicat o carte care se numește „Sihleanu, carte care cuprinde opera și omul. Noul exeget, profesorul Grigore Radu Stănescu, beneficiază, în realizarea demersului său critic, de o informare completă, atât ca sursă livrescă și ca rezultat al propriei investigații. În această privință, zelul său istorico-literar a obținut rezultate substanțiale prin corelarea informației trimise cu datele înregistrate prin cercetarea de teren. „Date” care sunt încadrate într-o atmosferă locală, cu o determinare concretă, spațială și temporală, ceea ce implică o participare emotivă, o îmbogățire a cunoștințelor asupra mediului familial și social în care s-a format scriitorul”. Este binevenit un astfel de eseu, mai ales că Alexandru Sihleanu este mentorul spiritual al cenaclului. Mulțumim dnei Mioara Zaharia pentru efortul de a ne prezenta o lucrare în care se întâlnesc emoția cu adevărul literar-istoric. Îi dorim sănătate și o așteptăm și cu alte lucrări.
„Rezumatul prezentat este bine venit”. (Dumitru Hangu)
„Rezumatul volumului Alexandru Sihleanu, omul și opera de Grigore Radu Stănescu este un omagiu adus poetului pe care cenaclul l-a ales ca patron al său, localitatea Sihlea a fost parte din fostul județ Râmnicu Sărat. Pentru cunoașterea operei poetului și a scurtei sale vieți ar fi necesară o reeditare a acestei cărți și documentare despre alte scrieri și apariții jurnalistice referitoare la poetul Alexandru Sihleanu”. (Georgeta Iuga)
„Materialul lecturat astăzi este unul interesant și deosebit de relevant prin prisma faptului că face referire la cartea profesorului Grigore Radu Stănescu despre Alexandru Sihleanu, patronul spiritual al cenaclului. Din cele prezentate lectorul a reușit să ne transmită un mesaj puternic, acela că Alexandru Sihleanu în ciuda faptului că a murit la 23 de ani și este autorul unui singur volum, este un poet de talie națională. Acest lucru este clar deoarece la el s-au raportat sau au vorbit despre el diverși poeți ori cercetători între care Eminescu sau Iorga. Felicitări dnei Zaharia pentru materialul prezentat și o așteptăm și cu alte creații”. (Cristi Rusin)
„Este un moment memorabil să vedem printre noi pe Alexandru Sihleanu în acest „film” pe care Grigore Radu Stănescu l-a realizat având în atenție poetul ce a cântat în acorduri de liră câmpia și dealurile, pădurea, râurile, vâlceluța. Este un cântăreț sensibil care transmite vibrația naturii cititorului, ascultătorului, călătorului care parcurge ținuturile sihlene. Am parcurs acest tărâm de basm și am simțit cum palpita inima când călcam iarba sau praful drumului de țară în vântul lunii martie. Gândul acesta de al aduce pe acest mare poet în fața noastră, în fața cenacliștilor, este foarte frumos și face cinste cenaclului. Mulțumesc celor care au făcut demersurile pentru a realiza acest eveniment cultural și artistic. Izvorul Sihleanu din care Eminescu își soarbe inspirația și continuă poezia începută de Alexandru Sihleanu pe tema iubirii naturii. Era frumos ca să avem, ca membri ai cenaclului, cartea dlui Stănescu ca o legitimație de cenaclist”. (Adrian Câmpeanu)
„Evocarea vieții și personalității poetului Alexandru Sihleanu a fost foarte convingătoare și a relevat toate aspectele importante legate de activitatea poetului. Mărturisesc că eu nu cunosc opera acestui poet, dar din cele ce cunoaștem din scrierile critice, nu cred că poate să rezulte că este un poet minor. Această etichetare a poeților și separarea lor în diverse categorii, minori sau majori, este o clasificare nedreaptă și care nu ține cont de actul artistic în sine. Arta, prin orice formă de manifestare a ei, trebuie să redea frumosul. Dacă acest deziderat este împlinit, atunci cel care l-a făurit este artist, dar nu putem spune despre acesta că este mic sau mare. Frumosul nu poate avea în sine grade de comparație. Așa încât există o lume a poeților și a ne poeților. Din cele câteva versuri citate de autoarea lucrării despre una din poeziile lui Alexandru Sihleanu mi-am dat seama că este poet atunci când afirmă că „îmi iubesc durerile și suferințele” Pentru mine este suficient să constat că această exprimare face parte din poezie”. (Valeriu Perianu)
Sâmbătă, 26 martie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu va fi Georgeta Iuga. Vă așteptăm, cu drag!
