Fărădelegea lui Călin – Coxul ciril
O himeră, o iluzionare. Cum calului de dar nu-i cauți măselele de minte, nici doneur-ului….
Nu-i poți imputa răzgândirea. În cel mai fericit caz daune încadrabile în valoarea cheltuielilor legate de acestea și de avantajele acordate terților. De cele mai multe ori naivii pică în capcana avutului neavut, iar cei ce pun botul la ceva de însușit după voia și timpurile imemoriale ale unuia, sunt proști ca noaptea. (Art. 1014)
Aș fi sancționat de l-ar fi usturat…. Mai ales pentru tipul ăsta de dare de mână cu clauză, chit că pică donația. Printre condițiile ce pot anula donarea se numără una care-l trimite dincolo de moarte ca dispunător de donație, viețuind lipsindu-i uzul bunului e donat. Altele se referă la nivelul contractului și denunțarea lui unilaterală, la datorii pe care darnicul le-ar lăsa beneficiarului, dar care nu au o valoare maximă depusă textual în contract, la realizări ce depind de exclusivitatea voinței proprii. (Art. 1015)
A fost să fie Art. 1016 ca să pot corecta problema neînțeleasă de la Art. 1000. N-am mai ,,mâncat” din cuvânt și dau antedecesului dreptul de a înapoia donatorului ce a ajuns la donatar, dacă e stipulat în contractul de donație, și bineînțeles dacă mor și descendenții. Pentru cele cu publicitate necesară, formalitățile aferente.
Mă omoară baleierea între sinonime. Donator în titlu, dispunător în text. Răspunzător doar pentru dol și culpă gravă. (Art. 1017)
Vagă în dex, vagă în Codul Civil. Evicțiunea, deslușibilă până la punctul ,,într-un anumit fel”. Pentru știința noastră, a tuturor, e deposedare de un bun, imobil mai ades, în mod legal, prin sentință sau cum se regăsește în citat. În interesul Art. 1018, manipulată pentru a disculpa donatorul de acest ,,incident minor”, de pierdere a bunului în favoarea alteia. Un ce există totuși și acuză direct dacă vina i se poate imputa, de știa și nu a comunicat celui ce era și el îndreptățit să primească, donatarul. De unde a apărut și vânzătorul în relația cu donației și cu evicțiunea?… (Art. 1018)
Dai de dat, dar ce? Fiindcă dar o fi, însă fără vicii ascunse. De le știa donatorul, este obligat să spună primitorului și totodată să repare prejudiciul. Ultimul alineat identic cu omologul de la articolul anterior. (Art. 1019)
Mai bine nu accepți. Hai că ingratitudinea este intolerabilă, dar să te supui la orice sarcină fixată de donator și doar pentru o neexecutare, chiar și nejustificată, să ți se șteargă donația… (Art. 1020)
Numere în plus, ca în alte legi. I s-ar fi potrivit un loc în Art. 1020 lui 1021, care cataloghează revocarea nu operantă de fel.
Deopotrivă Art. 1022, cuplabil cu următorul pentru cauzele de ingratitudine. Revocare chiar și dacă sărăcește donatorul ori este în situația insolvabilității.
Le enumerăm. Atentatul la donator, la apropiați, sau al altora la el fără să îl înștiințeze. Fapte penale, cruzimi și injurii grave – de mamă, de tată? de guvern, de…? – față de donator. Înfometarea donatorului în nevoie, atât cât valorează bunul. (Art. 1023)
