Fărădelegea lui Călin – Cozul ciril
Mai clar, mai confuz….
Mai lipsă. Prepoziția are rolul său, iar pusă acolo unde trebuie, deslușește. ,,… survenite acceptării liberalității…” mergea umplută cu ,,după”, făcând acceptarea acceptare, în forma pură. Art. 1006 a mai găsit codului o variantă neexploatată, aceea în care survine o schimbare neprevăzută, ceea ce induce repunerea pe rol a altor condiții, beneficiarul având posibilitatea de a cere o revizuire.
Deși nu se face inventarul posibilităților, la Al. 2 se întrevede un scenariu prin care se destabilizează relația ,,obiect-beneficiar.”. Înstrăinarea totală sau parțială, cu încuviințarea instanței. Doar prețul obținut mai contrabalansează evaporarea bunului, manipulabil ulterior în același spirit cu dorința deținătorului și linia aleasă de acesta. (Art. 1007)
De nu mai persistă și nu mai insistă cauzele ce au condus la revizuire, efectele ei pot fi înlăturate. (Art. 1008)
Numai pentru întărire, dar și siguranță, se împiedică formularea actelor cu piedici, ilegale, cele ce ar interzice beneficiarului să ceară revizuirea, ori moștenitorilor să intre în posesia dispozițiilor testamentare: dezmoștenește. (Art. 1009)
Nu poți fi și de acord, și împotrivă. Li se taie cheful celor răzgândiți la Art. 1010. Adio opunere, argumente și motive de reglare a nemulțumirii.
Sunt topit după anticizarea vocabulelor. Primesc un aer doct… inutil. Mă simt de parcă m-aș întoarce în vremea lui Socrate – deși n-ar fi rău să dăm o raită în zilele acelea de formare a caracterului integru – ori mai aproape în caragialeștile propuneri de ,,nobilă” societate românească la începuturi. Și-ar mai fi raportul de depărtare între nou și vechi, între ,,deghizate” și ,,tradițiunea”, alocate unei părți a donațiilor ,,indiscrete”, aproape ilegale, dar acceptate până la un punct, respectiv unui bun de dar. Nici nu se discută necesitatea existenței unui act valid, autentic, nici evaluarea bunurilor înscrise în el, enumerate. De n-ar fi excepțiile…. Donațiile indirecte, deghizate, manuale. Ce știm, deocamdată, despre ultimele: prin acord de voință între părți, în acel obicei… fără să depășească, la nivelul bunurilor corporale, 25.000 de lei. Care pe vremea conceperii erau o avere. Or intra în categorie poșetele Vuitton, pantofii…? (Art. 1011)
Dar, dar la vedere. Fie-i vizibilă trecerea de la un proprietar la altul, necesitând înregistrarea notarială și publicarea în registrul național notarial. S-o găsi vreo persoană interesata legitim să…. (Art. 1012)
Departe de cutumă…. Mi-aș fi dorit ca după un așa titlu, ,,Formarea contractului”, să urmeze metodologia. Cum numai legile românești pot declara textului ,,veșnica nesincronizare”, Al. 1, din senin, aduce revocare donației ce n-a primit da-ul beneficiarului. La fel incapacitatea ori moartea donatorului. Stăm bine și după (!). N-a apucat să spună, a crăpat, oferta-i dusă, totuși, pentru palmares, moștenitorii se pot prezenta ofertantului cu acceptul tardiv al decedatului. Donațiile pot fi făcute și persoanelor fără exercițiu, în numele cărora acționează reprezentanții legali ai acestora, dar și persoanelor cu capacitate de izirciț (!) restrâns, cu încuviințarea ocrotitorului legal. (Art. 1013)
