Cotețul cu metafore – Virusul și bunul Dumnezeu
Virusul și bunul Dumnezeu
Eu recunosc că-s unul dintre cei
ce se-ndoiesc de tot ce-i înconjoară,
pe care unii oameni i-ar numi ,,atei”
și zău, că asta n-ar fi prima oară!…
De-aceea, în astă mare tulburare
îmi pot permite, deci să mă-ndoiesc
și cu acea inconștientă detașare,
să nu mai cred ce văd și ce citesc.
Dar nu pot să nu văd asemănarea
între-acest virus și bunul Dumnezeu:
pentru amândoi, astăzi, renegarea
e mai înverșunată, iar sufletul e greu.
Astfel, acei ce cred acum în Virus,
sunt prigoniți de alții, mai ,,deștepți”
precum, odată, doar cu un papirus
lumea s-a împărțit în strâmbi și drepți…
La fel, și cei ce cred în Dumnezeu
sunt puși la zidul infamiei de acei
cărora necredința le atârnă greu
fiind foarte convinși de adevărul ei.
Cei ce nu cred, le neagă existența
și Unuia și Altuia, cu o înverșunare
ce-i face-acum să-și piardă inocența
pe care-au dobândit-o din născare.
Ceilalți, ce cred, sunt ,,responsabili”,
își poartă masca greu, ca pe o cruce,
sperând că Dumnezeul lor cel imuabil
cumva, să îi ajute, să o poată duce.
Deși nu are chipul pus pe o icoană,
și astăzi e vizibil, merge printre noi,
mulți cred că Virusul e doar o toană
și că va dispărea ca fumul, într-o joi.
Dar, ironia sorții, cum s-a constatat,
și unii și ceilalți, în neagra disperare,
cer îndurare stând bolnavi în pat,
rugându-se doar Lui spre vindecare.
Nu ,,Sfântului” Virus ce i-a molipsit
și-aproape i-a lăsat făr` de suflare,
ci tot de Cel de Sus și-au amintit
cerând, cu glasuri ipocrite, îndurare…
Atuncea, eu mă-ntreb așa, nelămurit,
și încă mai confuz decât de obicei:
mai bine-o fi să fii de Virus molipsit
sau să te pierzi în marea de atei?
