Spații culturale nr. 80 (14) – Râmnic, mon amour!
Valeria MANTA TĂICUȚU
Sunt și râmniceni pe care-i chinuiește talentul. Și nu de ieri, de azi: de câteva decenii bune, adică din momentul în care au înțeles că tranziția spre nimic și democrația originală răscolesc, reașază și poartă voioase spre noi culmi de nepăsare toate nulitățile, tot așa cum apele învolburate din munți aduc la suprafață mormanele de gunoaie aruncate la picnicuri și bairamuri în sânul vergin al naturii; ajutați de câțiva pseudointelectuali cu studii precare, dar cu tupeu cât Casa Poporului, „talentații” postrevoluționari au profitat din plin de faptul că noua democrație este atât de permisivă, încât poate transforma o nulitate în „om de cultură”, jurnalist și, desigur, scriitor premiat de Parlament și de alte foruri habarniste. Așa stând lucrurile, nu-i de mirare că șomeri, foști muncitori necalificați, plăpumărese, croitorese, bunicuțe și bunicuți, plus o grămadă de foști (și actuali) agitatori, pe care ți-i poți imagina în cămăși albe sau ie populară, fluturând stegulețe pe la mitinguri unde sunt duși ca în excursie, cu băutură la greu și mâncare gratis, plus câțiva lei diurnă, pentru deranj, scriu și publică pe fond nervos, cu bani de la buget, tot felul de inepții, fiind aproape imposibil să-i convingi că n-au pic de talent și că celebrul „Cățeluș cu părul creț” este o capodoperă comparativ cu ceea ce scriu ei.
Orice scriitor care se respectă știe când trebuie să se oprească, să se autoevalueze și, eventual, să-și cenzureze așa-zisul elan creator, pentru că, orice s-ar crede, nu tot ceea ce scrii pe un colț de masă la cârciumă, pe o bancă în parc sau în bucătăria personală, între prepararea felului întâi și a felului doi, merită publicat. Noul val de creatori n-a auzit de așa ceva, nu respectă nicio normă (fie ea sintactică, ortografică, ortoepică, semantică sau pur și simplu de bun-simț) și, nesinchisindu-se absolut deloc de firavele voci critice, împrăștie kitschul și maneaua cu spor, reprezentanții săi – toți cu legitimații de jurnaliști și membri ai ligilor literare paralele – fiind strâns uniți împotriva celor care chiar au talent. Nu-i cenzurează nimeni și, cu mâhnire, trebuie să recunoaștem că mult blamata cenzură avea totuși rolul ei în stoparea grafomanilor și a plagiatorilor; actualele politici editoriale axate pe profit, nu pe valoare, mercantilitatea unor critici literari (unii chiar importanți, dar mai preocupați de propriul buzunar decât de eliminarea stricătorilor de limbă care se cred scriitori) și nivelul scăzut de cultură și educație al cititorilor (puțini și lipsiți de puterea de a deosebi valoarea de nonvaloare) au creat o situație cel puțin paradoxală: țara cu cei mai mulți analfabeți funcțional din Europa are cel mai mare număr de scriitori pe cap de locuitor din lume. Fiindcă târgul nostru nu este unic în fabricarea de scriitori pe bandă rulantă: așa se întâmplă peste tot în patrie, toți scriu, toți publică și nimeni nu citește.
Adunați în ședințe de cenaclu ca odinioară în ședințele de partid, amatoriștii de toate mamele și (in)culturile se laudă între ei, se proclamă genii, se așază imediat după Eminescu (unii se cred mai mari decât el, dar păstrează încă în străfunduri această credință) și au o ferocitate ca a haitelor de lupi atunci când cineva le încalcă teritoriul. Au capacitatea de a-i influența pe mai-marii târgului care, ocupați cu treburi irelevante cultural, nu știu (sau nu pricep) că literatura autentică nu mai umple stadioane, ca pe vremea lui Adrian Păunescu, punctul lor de reper pentru rating, adică pentru cantitate în detrimentul calității. Afirmații de tipul „X/Y ș.a.m.d. pun Râmnicul pe harta culturală a țării” sunt de-o neghiobie periculoasă. „Râmnicul genial”, ca și „România cultă” ori „România educată” sunt povești de adormit eventualele mustrări de conștiință. Nu spun „de adormit copiii” pentru că bieții de ei, cu ochii în telefon sau laptop, sunt departe de lumea noastră zbuciumată, cea virtuală părându-li-se cea mai bună cu putință. Pe undeva, este mai bine că nu participă la heirupismul incultural practicat de adulți, dar nu te poți abține să nu te întrebi, cu spaimă existențială, ce se va alege de România viitoare, de Râmnicul viitor și de munții de cărți pentru care s-au tăiat păduri și s-au scurs bani gârlă de la bugetul oricum anemic.
