Fărădelegea lui Călin – Cobul ciril
Hai c-o să fie distractiv.
Cârcotaș sunt și așa voi sfârși. În loc să văd cum se conformează la regula regulă Codul Civil, pe alocuri, și să mă bucur, și să mă ,,bucur de”… revenirea la matcă, mă găsi să chicotesc în dreptul posesiei, prerogativă al dreptului de proprietar, ,,… în fapt…” – aș fi uzat de real -, în al cărui drept se statuează un stăpânitor de bun și nu numai. Comportamentu-i este ca de proprietar. De parcă se subînțelegea altceva. Adevăratului și îndrituitului i se mai atașează posibila ipostază a celui ce se ,,… comportă ca un titular al altui drept real…” la Al. 2, însă fără a fi dreptul unul de garanție. (Art. 916)
Stăpân, deci nemijlocit, cu forțe și puteri proprii ori de împrumut. Asupra bunului. Pentru mai puțin stăpâni, pe sine, avem acel reprezentant legal. (Art. 917)
Reîntorși la posesie, Art. 918 dezvăluie imposibilii stăpânitori, așa-zișii detentori precari. Aleși dintre locatar, comodatar, depozitar sau – aici am izbucnit în râs – creditor gajist. Din pricina unei nenorocite de asemănări – ar fi fost de ocolit – cu forma celor mai puțin țigani, gajo. Evidența persoanelor deloc conforme este incontestabilă și continuă cu coproprietarii puși în diateză cu părțile de proprietate ce se află la ceilalți, deținătorii temporari de bun al altuia, titulari de superficie, uzufruct, abitație, servitute. Cum în lege orice este posibil, acest specimen de ,,fals proprietar” are câteva portițe de a se declara stăpân, lăsate în suspensia cazurilor și limitelor juridice. (Art. 918)
Datorită Al. 2 trecut, actualul găsește că precaritatea dovedită se menține până la inversarea sa. Cuvântul depus în text, înlocuit de mine, putea fi previzibil, chiar dacă sunt la prima înfățișare cu el: intervertire. Mai departe, în general, posesorul este cel ce stăpânește bunul, până la prima dovadă de contrară, tot el și proprietar, exceptând bunul imobil înscris în cartea funciară. (Art. 919)
Credința eludării persoanei în folosul atributului ,,precar” s-a pliat fix pe normele Art. 920. Greșeală inexistentă. Situația intervertirii, prepusă peste a detentorului precar, transformată nepotrivit în cea a detenției precare, impune câteva atuuri (în spiritul ,,literaturii” de înaltă ținută lexicală): detentor…, act translativ, între el și altă persoană decât cea căreia îi aparține bunul, cu bună-credință; este certă poziția detentorului…, el și proprietarul au un act cu termen și doar încetarea acestuia poate pune în drepturile de proprietar cu care se împăuna înainte de vreme, prin ,,… acte de rezistență neechivoce…”; și dacă a cumpărat de la altul, poate înstrăina altuia când dobânditorul este la fel de ,,bun”. Mi se cam pare cusut cu ață albă acest tip de tranzacție, de ,,cea mai bună calitate” între unul fără proprietate și un străin de proprietate, ignorând faptul că avem un ,,stăpân” al bunului, unul înscris în cartea funciară. I se lasă dobânditorului posibilitatea de a trece, în aceeași carte, dreptul în folosul său. Bun îi și când nu știa că proprietatea nu era a celui de la care a cumpărat. Un soi de orb al disculpării.
Posesie. La încetare. Detenția precară, înstrăinarea bunului, abandonare/renunțare la bun cu înscrierea în cartea funciară, pieirea bunului, trecerea bunului în proprietatea publică, înscrierea lui în dreptul comunei, orașului…, deposedare – posesor lipsit de el mai mult de un an. (Art. 921)
Posesia utilă. Singura în stare să disloce munții juridici. Mă așteptam la ce este și mai puțin la ce dimpotrivă. Discontinua, tulburata ori clandestina. (Art. 922)
Discontinuu – ,,… cu intermitențe anormale…”. (Art. 923)
Tulburata – ,,… prin acte de violență fizică sau morală…”. (Art. 924)
Clandestina – ,,… se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută.”. (Art. 925)
Statut special. Discontinuitatea – opusă de către orice persoană cu interes. Tulburata și clandestina – reclamată doar de persoana astfel prejudiciată. (Art. 926)
Viciul încetat, posesie viciată devenită utilă. (Art. 927)
