Propoziții pretențioase – Afereze
Același….
Continuat cu ,,succes” la Costică. Aliniază, pune la cumpănă, prinde cadrul de scheletul fostului acoperiș din doi în doi metri. Cuie și scoabe. De la spate ne-am pornit, cu bucătăria și baia am început. Creasta. În picioare-i fu dorința să ,,zburde”, la 2,5 metri ne-am înălțat, poziționând destul de greu primii ,,stâlpi” și la fel în privința transversalelor. Nu pot spune că a fost o bagatelă prinderea grinzilor și nici bătutul de scândură. Platforma devenise destul de amenințătoare, un singur pas alunecat și ne-am fi găsiți afluiți până la poale și dincolo de ele jos, pe ciment. Noroc că mi-era călcătura prudentă și privirile nu afocale ca-n anii de după. Volum mare de muncă și răbdare. N-am scăpat de ploaie, deși ne-am luat toate măsurile de precauție, vreo câteva picături s-au strecurat și prin tavane. Se poate spune că erau ploile mele, cele cu care mă amenința tata când dezveleam ,,după capul…” meu. Ale mele, dar ale lui, tot din înțelegerile cu…. Ce s-o fi tocmit? ,,Dă-i, bre, una de-aia să se învețe minte, că nu m-ascultă!” Da’ nici eu nu mă las, pun clientul să cumpere celofan, le întindem repede și-i păzim casa de potop, cu riscul de-a ne alege cu un duș strașnic. Se făcu însă a fi fost pregătit pe jumătate, aveam tricouri și șosete, nădragi primind din arsenalul lui Costică. Nici înainte de noua ținută nu puteam fi bun de afișier, blugi rupți, adidași găuriți, tricou decolorat și plin de valuri de sare, dar nici după. Pui de bogdaproste ar fi părut o expresie mult prea apreciativă. Bătătura lui, îmbrăcămintea lui. ,,Domn” doar o zi. Să-ncepi e dificil, să termini și mai și. Parcă nu se mai termina. Și nu mă refer la deja obișnuitele operațiuni, întinsul foliei, prinderea lanților, tablei și accesoriilor, burlanelor, jgheaburilor…, ci la placarea ridicăturii de perete cu Osb, la placarea cu pazii și florării noi, la închiderea celor două triunghiuri, de la stradă și dinspre vecinii…. Halal! Nici nu trebuie intuiție prea multă, spoitori, la unul dintre cele cinci ,,cuiburi”, ultimul de pe linia terestră (nici maritimă, nici Onedin), cu o mică deviație de nu i-ar fi stat văru’ Marian în cale (până la el mai sunt destule lucrări de pomină): colțul Anei Ipătescu (io tot cu ,,comunista”…) cu Plevnei, Plevnei cu Zorilor (tot pe stil vechi), acu Lupescu (a doua casă), Plevnei cu Drăgăicii și Drăgăicii cu Asachi. Cel din urmă bastion la mijloc de Triumfului, între Asachi și Transilvaniei. Ca să vedeți ce aliniere perfectă și-o să coborâm tot pe Plevnei până la fosta Independenței și-o să mai găsim încă vreo două-trei. Spre deliciul celor ce agreează…. Exclamasem în genul de mai înainte când într-una dintre zile familionul tătăresc sărbătorea, probabil, în cinstea unei vânzări reușite de bovine. Cu muzică și sfârâieli de grătar, cu ceva de pileală, aferați după câteva țoiuri cu gestica aferentă, încât a trebuit să ne afiliem degrabă la liga dopurilor în urechi și afoniei totale, firește, la figurat. Contrar așteptărilor, pe proprietari nu-i deranjau graseierile manelistice și vaietele melismatice. Ba s-au încumetat, în spiritul vecin de sărbătoare, la degustarea unui păhărel din afinata proprie. Și de n-am fi fost pe bătătură sâmbătă, i-am fi găsit afișați la o dănțuire.
Petrec oamenii, se distrează sau… doar se amuză de ce mai dau pe unde le colindă mintea și picioarele. Și le aduc pe-acasă. Le expun în văzul… fetelor, soacrei, nevestei și socrului. Așa mă întorc la… Cornel suedezul. Deși am lăsat în urmă, imediat după colțul Triumfului cu Transilvaniei o bătrânică să aștepte.
