Fărădelegea lui Călin – Cidul ciril
Cu nu și da.
Două aspecte legate de practic aceeași ,,deschidere” către vânzarea unui imobil. După exemplele furnizate pe-acilea, pe internet, mai pe înțelesul omenirii române. Mai că mi i-aș fi lăsat să rescrie Codul Civil, dezambiguizându-l, umanizându-l. Aspectele și soluția radierii celor două condiții: suspensivă și rezolutorie. Atât de lămurit sunt încât s-au limpezit apele legislative până la cleștar. Întâia are legătură cu nașterea unui act juridic, în speță înscrierea în cartea funciară, secunda se înscrie la final, la desființare. Pentru aceste două situații Art. 912 oferă cinci și respectiv zece ani timp pentru… desființare. Făcând discuție pe cele două cazuri particulare, prima impresie a rămas că nu diferă foarte mult, poate deloc…. La condiția suspensivă lucrurile sunt prezentate cam așa: ,,îți vând…, dacă mă mut…”. Rezolutoria practică aceeași vânzare condiționată, în schimb o desființează dacă mutarea nu mai are loc. Luând în serios cazuistica: cine-i nebun să se încumete la așa troc nesigur?
Vă dezvălui că am cam fost în aceeași situație, eticheta numindu-se mai curând disperare de a ieși din clinciurile deselor treceri prin izurile insuportabile de la etajul doi și interpelărilor neavenite de la același cat. Condiționarea făcând-o supra proprietarul: statul român. Prin legea retrocedării caselor naționalizate, ce desființa întâilor cumpărători dreptul de proprietar, dacă fostul de hăt cerea în termen de zece ani înapoierea imobilului. De acolo și deceniul de grație scurs până la debutul contractului de vânzare-cumpărare cu mine. Deși s-au mai scurs încă 8 ani până la definitivare.
Că om este și angajatul cărților funciare, și el greșește. De-ale căror îndreptări se pot lamenta petiționarii și el însuși, adică ,,din oficiu”. (Art. 913)
Dovada că inutilul se poate strecura în lege sau că menționările nu s-au făcut la momentul oportun ori legiuitorul a uitat că le-a precizat sau, vrând să le întărească spre neuitare, i-a venit a le rescrie. Art. 914 o repetă: vrea modificări proprietarul, le poate cere oricând la înscriere de-s ,,… descrierea, destinația sau suprafața…” schimbate.
Exemplele pot curge și da cu nemiluita, însă pentru Art. 915, neîmplinit, dar posibil legal, îl ofer pe-al mamei și tatălui, la întemeierea cărții funciare. Un desen cadastral din burtă, o măsurătoare robească uitată, vreo 12 metri de teren rămași în suspensie. O despăgubire necerută și neoferită – asta nu-nțeleg, când evidența o certifică, indiferent cine sunt beneficiarii și responsabilii de prejudiciu, de ce nu se oferă, la fel, din oficiu, despăgubirile? -, din partea oficiului de cadastru și a personalului vinovat. Când dauna este ireparabilă – cu semn de întrebare și aici, bucata de hârtie rămâne hârtie, se poate rescrie de 1000 de ori, pe puțin -, se apelează la instanță. Rămân la nedumeriri și în privința Al. 2, care prescrie după un an fapta, ,,… însă nu mai târziu de 3 ani de la data…”, nu numai în dreptul largheței, ci și în al prescrierii în general. Să numim 3 centimetri pe o lungime de 12 metri, omiși, din pricina unei erori de cel ce măsoară sau cel care înregistrează înscrierea. Cui rămân? Se adaugă vecinului, proprietății statale sau? E cam… strâmb.
