Cenaclul Alexandru Sihleanu – 22 Ianuarie 2022
UN GÂND PIOS PENTRU ÎNAINTAȘI ȘI PENTRU CONTEMPORANII CREATORI DE FRUMOS STIMĂ ȘI CONSIDERAȚIE
Sâmbătă, 22 ianuarie, ziua Sf.Ap. Timotei; Sf.Cuv.Mc. Anastasie Persul, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Alcoolul face rău sănătății) După atâta băutură/ N-ai miros de țuică-n gură,/ Fiindcă chelnerul te-adapă/ De-aseară, mai mult cu apă. (Fără noroc) Ești deștept, ai facultate,/ Nu faci treabă doar din silă./ Chiar dacă le ai pe toate/ Îți mai trebuie o „pilă”. (Pronunțare cu efect) Am avut o cunoștință/ Mare șef la tribunal,/ Dar om fără conștiință,/ M-a băgat ieri în spital.” (Safta Leaută, prin telefon, cu drag de la Năvodari)
„(Patriotism eminescian) Că Eminescu îi român/ Ne-a demonstrat de mii de ori/ Având cuvântul cel străbun/ Ce-i cunoscut în patru zări./ (Popularele) De mult timp căpităneasa/ La folclor spune prezent./ Insistă să-şi schimbe clasa/ Şi vrea sublocotenent. (Teatru de revistă) Românii nu mai vor la teatru,/ Spun că ar fi de nota patru!/ Pentru ei îi ziua tristă,/ Nu-i nici teatru, nici revistă. (Jocurile Unirii) La Focșani şi Dealul Spirii/ Locuri ce aduc noroc׃/ Sârbă, Brâu, Hora Unirii,/ Ȋnsă fără… Kazacioc. Pentru Eminescu românii trebuie să aibă decenţa de ai ocroti imaginea în veşnicie şi să repete zilnic un cuvânt, de la Aldea Teodorovici׃ Eminescu… Eminescu…
Teodor V. Ștefanelli (Amintiri despre Eminescu, Ed. Junimea Iași,1983) s-a născut la 18 august 1849 în orașul Siret. Școala primară o urmează în orașul natal, apoi se înscrie la liceul din Cernăuți. unde are fericitul prilej de a avea profesori de limba română pe Aron Pumnul și Ioan Sbiera. Dintre elevii liceului din acel timp îi atrage atenția în mod deosebit, acela care avea să devină luceafărul poeziei românești, Mihai Eminescu. O atracție irezistibilă îl mână spre acel tânăr „cu părul negru, pieptănat de la frunte spre ceafă, cu fruntea lată, fața lungăreață, umerii obrajilor puțin ridicați, ochii nu mari, dar vii, colorul feței întunecat prin care străbătea însă rumeneala sănătoasă a obrajilor”. Eminescu este coleg de liceu cu T.V. Ștefanelli în anii 1860-1863. Se împrietenesc și „rămân amici pentru totdeauna”. După absolvirea liceului T.V. Ștefanelli se înscrie la Universitatea din Viena, unde urmează „drepturile” între anii 1869-1873. Aici se reîntâlnește cu Eminescu – și el student – și leagă prietenie cu alți studenți români, printre care Ioan Slavici și Victor Babeș. Aderând la ideea unității culturale a românilor de pretutindeni și la „direcția nouă” propagată prin Convorbiri literare – idei susținute cu însuflețire de Eminescu și Slavici -, T.V. Ștefanelli devine, alături de cei doi, un animator al unei „vieți românești” în societatea studenților români veniți la studii în Viena. Acest grup îl întâlnim și în organizarea serbării de la Putna, un însemnat rol îi revine lui T.V. Ștefanelli 15/27 august 1871, ideea serbării „a purces de la Eminescu”, pregătirea s-a făcut sub auspiciile societății România jună care a constituit un Comitet de organizare (președinte Ioan Slavici, secretar Mihai Eminescu). T.V. Ștefanelli ocupă funcții importante în magistratură, în anul 1910 membru titular al Academiei Române. Amintirile… lui Ștefanelli apar în 1914, la 25 de ani de la trecerea în neființă a lui Mihai Eminescu. Între timp apăruseră o serie de „contribuții” eminesciene privind viața și opera aceluia care a dat o nouă strălucire limbajului poetic și expresivității literare a limbii române. Cele mai multe se tipăriseră în anul 1909, când s-au comemorat două decenii de la dispariția lui prematură. Câte un volum omagiu au fost tipărite de către cercurile literare din Galați și Botoșani. Cu acest prilej în Junimea literară (iulie-august) 1909 și T.V. Ștefanelli, Amintiri despre Eminescu (Serbarea de la Putna 1871), singurul capitol. Tot în 1909 publicase și Slavici o suită de trei articole, Eminescu –omul, Poporanismul lui Eminescu, Eminescu și limba românească, ce vor constitui primele capitole din viitorul său volum de Amintiri (1914). Acestea, împreună cu Serbarea de la Putna, evocare publicată de Slavici încă din 1903, fiind cele mai valoroase de până la apariția volumului lui T.V. Ștefanelli. Despre Eminescu au scris cei ce l-au cunoscut în persoană și alții care nu l-au cunoscut decât după scrierile sale și din toate publicațiile acestea s-au format apoi concluzii asupra întregii individualități a lui Eminescu. –Amintiri- La Cernăuți Aron Pumnul îl trata cu deosebită bunăvoință și-l lua ades la sine. „Odată l-am întrebat pe Eminescu ori de are cărți pentru istoria românilor și el imi răspunse că nu are cărți de școală, dar are cărți vechi în care află ce-i trebuie”. În 1869 Mihai Eminescu se află ca sufleor la teatru Mihai Pascaly, unde se îndrăgostește de frumoasa Eufrosina Popescu, considerată prima lui dragoste, în calitate de angajat, a însoțit trupa prin Transilvania și Banat. În toamna anului 1869 Eminescu se întâlnește la Viena cu foștii colegi de la Cernăuți, fiind în același an la Universitatea din Viena. La Viena cea mai mare plăcere îi făceau lui Eminescu tot cărțile domnești și divanul cu obșteasca obicinuită adunare care se constituia din când în când la adunările studenților. A rămas obiceiul acesta și după plecarea lui Eminescu la Berlin și l-am urmat apoi și acasă în Bucovina, aducându-ne cu drag aminte de petrecerile din Viena. T.V. Ștefanelli în anul 1875, m-a vizitat Eminescu în Cernăuți, m-a întrebat de am mai alcătuit cărți și hrisoave domnești și cui le-am dat. M-a pus apoi să-i arăt conceptul și a râs mult când i-am descris tot decursul petrecerilor. La această ocazie mi-a spus că-și aduce cu mare plăcere aminte de felul acesta de petreceri din Viena și că timpul petrecut acolo a fost pentru dânsul cel mai frumos și plăcut în străinătate pe care nu-l poate uita. O expresie a lui Eminescu strecurându-se chiar în cântecele studențești: Să știți băieți că niciodată/ Noi nu primim pe omul trist;/ Așa o vită încălțată,/ Ne pare-a fi un antihrist. Când neajunsuri, dureri și suferințe apăsau greu sufletul lui Eminescu și era necăjit de tot, atuncea ofta adânc și cu expresia: Of… neamul nevoii! Eminescu mi-a spus odată: „Asta-i unica înjurătură pe care am deprins-o de la tatăl meu”. București 1878 în grădina LA IDEE. Am petrecut o seară minunată în această grădină și era și prietenul Ioan Slavici.cu noi. Odată pe Calea Victoriei, pe atuncea Calea Mogoșoaiei. Intim precum eram cu dânsul, l-am întrebat cum o mai duce, cum trăiește. El zâmbind îmi răspunde cu un vers cunoscut dintr-un poet german: Sărac la pungă și bolnav de inimă/ Îmi petrec lungile-mi zile”. (Dumitru Hangu)
A urmat lectorul de serviciu Frudo Kokoku cu un material intitulat Hora mică… Vă ofer lectura: „Dimineață senină, sclipitoare, generoasă. M-am urcat în car. Aveam geanta doldora de crose. Eram echipat complet: încălțăminte, îmbrăcăminte, mănuși ochelari, G.P.S., telemetru. La car trăgea o herghelie de cai. Un alt fel de car aș fi vrut, dar boii erau plecați la plug, din zori, să răstoarne brazdă cât Everestul pentru bobușorul de aur. Roțile au început să calce fără milă frunzele înrourate care stăteau pe gânduri chiar în mijlocul drumului de pământ ierbos. Acompaniat de foșnetul „petalelor” înaintez spre lacul ca o oglinjoară fermecată. Adiere caldă și jucăușă printre firele de iarbă în pragul dimineții. Pajiștea a înflorit, după ploaia care a venit, în culori vesele de verde spre galben. Pajiștea ca o mare verde cât vezi cu ochii. Popândăi în picioarele din spate ridicați curioși nevoie mare, printre flori mirositoare a fâneață. Paradisul gâzelor și șopârlelor ce căutau prieteni de joacă. Pentru o mică încălzire alerg după un iepure leneș pestriț. Avea chef de joacă cu mine. Și așa am ajuns la malul cu trestia înaltă de patru metri, din care a sărit un pește mare de câțiva centimetri, în picioarele broscuței cântărețe ce stătea pe oglindă. Aici mă așteaptă prietenul Jörge. El a venit cu autorulota bine echipată ca o casă de vacanță pe roți. O bijuterie. În mijlocul pampasului era un salcâm ce adoptase o vrăbiuță. Ciripea și zbura cu multă bucurie în jurul meu. Data viitoare o să-i dau mălai din palmă. Împărăteasă peste ogoarele brăzdate de plug – stăncuța era și ea prezentă la spectacol cu un număr de exerciții aeriene la sol. Jörge mergea pe drumul îngust, drept, prăfos ca o saltea din puf de păpădie. Un firicel de apă își săpa drum prin izlaz. Izvorul și-l trăgea din lacul lui Babanu în dreptul salciei pletoase. Îi plăcea să fie mângâiată, dar și reciproca este adevărată. Prietenul are o crosă specială pentru lansare pe distanță mare –Wilson Staff 13. Am pus mingea de golf Callway Erc Soft, la punctul de start și am lovit aerul cu crosa ca pe niște corzi de chitară gigant și apoi am atins mingea care s-a înălțat luându-se la întrecere cu un pui de cioară care a încercat să o prindă din zbor fiind albă și strălucitoare. După un zbor de o sută cinzeci metri și după o curbă-n linie a aterizat în coada unui măgăruș de la stâna lui Stelică – baci o viață întreagă fără pauză. Un cățel dresat să întoarcă oile împrăștiate a alergat să prindă mingea în gură și mi-a adus-o. L-am compensat cu o strângere de lăbuță. A plecat în fugă la prietenul lui – Gavrilă ciobănaș stagiar cu trei sute de oi albe și negre, mai mult albe. Cățel rasa Pumi genetic structurat să țină turma sub control unită. Gavrilă este maestru la muzicuță. A primit-o cadou de la Jörge-zis moșul finlandez din apropierea Laponiei. Gavrilă avea o crosă în loc de bâtă în care stătea rezemat ca o statuie vie în mijlocul imașului. Îi place jocul de golf deoarece se aseamănă cu țurca și cu oina pentru care demonstrează un talent înnăscut. Jucăm golf printre zeci de flori galbene, albastre, roșii și oi albe. Furnicile fac și ele sport fugind în crăpăturile secrete adevărate labirinturi numai de ele știute. Lovim cu crosa ciulinii ridicați de vânt amestecați cu puful de păpădie. Revin la joc și repun mingea care sărută firul de iarbă, cu o lansare spre soare cu vânt bun ce aduce dinspre sat sunetul tălăngilor în armonie cu țipătul cocorului rănit și rătăcit. Soarele ne încarcă bateriile sufletului. Mingea lovește jucăușă razele soarelui și se îndreaptă spre lac. În pași rapizi de dans ca un balerin merg să recuperez mingea de la buza stufului gigant de aproape cinci metri înălțime ce se apleca respectuos la prezența mea. Multe plecăciuni prietenești. În apă se adâncea un apus de soare salutat de pești în salturi ca de la trambulină. Recuperez obiectul alb și tare și repun de la margine de baltă. Gavrilă îmi face semn cu crosa să vin la stână. Eu mă îndrept, împreună cu Jörge, spre țintă. Cu o lovitură de mare clasă, prietenul lansează, ca din pușcă, mingea spre fântână și pleosc exact în ciutura găurită ce stătea meditativă pe buza crăpată a fântânii. Am băut cu această ocazie apă proaspătă dătătoare de bună dispoziție și chef de joc. Simțeam adierea caldă, jucăușă cu miros de iarbă a unui vânticel de seară. Pace și liniștea dată de trilurile păsărilor din câmpul nemărginit unit cu cerul albastru. Lovitură după lovitură mingea înaripată ajunge în terenul baciului Stelică unde se plimbau două cămile cocoșate primite, în schimbul a doi ponei, de la prietenul Adel. Am băut un pic de lapte pentru a prinde putere de joc. Gavrilă și-a început apoi recitalul la muzicuță, un instrument la care cânta din copilărie. Ne-a cântat o horă muntenească spre marea noastră bucurie. Ne-am prins în cerc, eu și prietenul Jörge, învârtindu-ne și bătând pământul când cu piciorul drept, când cu stângul de se trezise la viață toate vietățile. S-a încins o horă pe cinste. Am trecut la strigături de răsuna plaiul mioritic: Amândoi avem un nume,/ Amândoi o soartă-n lume,/ Eu ți-s frate, tu mi-ești frate,/ În noi doi un suflet bate!/ Unde-i unul nu-i putere,/ Unde-s doi, puterea crește!/ Între noi să nu mai fie,/ Decât flori și armonie,/ Să-nvârtim hora frăției,/ Hai, să dăm mână cu mână!” Lectorul de astăzi a dovedit că are imaginație, are particularitatea cuvintelor și dacă vrea, poate crea imagini frumoase. Puțin reticent, dar repet poate crea tablouri antrenante. Felicitări, dle Firudo Kokoku! Îl mai așteptăm și cu alte ocazii!
„Lectura de astăzi este o descriere a unui peisaj mirific pastelat şi populat cu vieţuitoare mai mici şi mai mari. Ȋn acest context îşi face loc şi figura umană în prezenţa unui baci de la stână şi a unui jucător de golf. Ȋn continuarea compunerilor citite la cenaclu de către Firudo Kokoku, ceea ce azi reprezintă o bună evoluţie şi un stil clar. Ȋi dorim succes şi îl mai aşteptăm cu alte creaţii. Evocarea lui Eminescu făcută de dl Dumitru Hangu, în apropierea Zilei Culturii Româneşti este o simţire de aducere aminte a unor ani din tinereţea poetului naţional. Lucrarea este documentată şi cu ajutorul amintirilor despre perioada în care au fost colegi Eminescu cu Ştefanelli. Această evocare este onorantă atât pentru autor cât şi pentru auditori. Ȋi dorim succes!” (Georgeta Iuga)
„Am ascultat cu atenţie pe lectorul de serviciu dl Firudo Kokoku, lucrarea prezentată de dânsul m-a trimis în copilărie la o vârstă fragedă prezentând nişte peisaje minunate din natură. Ȋi apreciez efortul pentru pregătirea lucrării prezentate şi îl felicit! Pentru mine ca ascultător, a fost o adevărată mângâiere sufletească pentru tot ce a prezentat (o vitamină)”. (Dumitru Bardaş)
„Ne aflăm în preajma Zilei Culturii Române care ne obligă să aducem în prim plan figura măreaţă a luceafărului poeziei româneşti, brandul nostru naţional. Ȋn acest sens dl Dumitru Hangu ne-a prezentat un material în care a vorbit despre Eminescu prin amintirile lui Teodor Ştefanelli, unul dintre colegii de şcoală de la Cernăuţi, dar şi colegi de studenţie la Viena. Din cartea Amintiri despre Eminescu a lui Teodor Ştefanelli, Dumitru Hangu s-a inspirat şi ne-a povestit în materialul său diverse amintiri despre Eminescu ca elev cât şi ca student. Materialul prezentat este bine întocmit, ne înduioşează ascultând momente din viaţa acestor colegi, pentru care felicit pe lector. Ȋn partea a doua a şedinţei de astăzi am audiat o lucrare literară, al cărui autor este Firudo Kokoku. Acesta descrie cu minuţiozitate un moment de relaxare în compania unui prieten în mijlocul naturii. Ȋn peisajul descris apare şi un om al locului ciobănaşul Gavrilă. Important în finalul lucrării, autorul ne descrie cum aceştia după un joc distractiv de golf încing şi o horă simbolică în cinstea zilei de 24 ianuarie, Ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, care se apropie. Această idee lansată de această sărbătoare națională a sugerat şi numele lucrării prezentate Hora mică” (Aneta Pioară Ţâru).
„Mi-a plăcut şi-l aşteptăm şi cu alte surprize”. (Dumitru Hangu)
Sâmbătă, 29 ianuarie, începând cu ora 11: 00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului literar-artistic Alexandru Sihleanu va fi Viorel Dodan. Vă așteptăm cu drag!
