Cartea zilelor noastre: Întâi polițist, apoi novelist
Nici că se poate mai potrivit pentru policier-uri de top. Precum alea create, semnate, cu amplu succes, de un cincantenar din Țara Fiordurilor. Aflat, norocos, în astă dublă ipostază de activitate. A doua aducându-i celebritatea meritată pe glob. Fincă a` sale tomuri* te prind în mreje și te țin înlănțuit nopțile la rând. V-o spune unu` care regretă zdravăn că nu are-n mâini, săptămânal, o nouă carte oferită de ,,împricinat”. Mister Jørn Lier Horst, congratulations…
Un autor de profil care știe ce e crima ca un profesionist netăgăduit. Se vede asta, folositor, din ce scrie. Mărturie, de pildă, seria avându-i ca eroi în acțiune pe detectivul Wisting și pe fiica sa Line. Jurnalistă cu fler și curaj. Conlucrând amândoi util la elucidarea adecvată a unor cazuri problematice clar. O fac în așa fel încât nu frapează defel. Totul curgând inevitabil spre finalu` mult așteptat. Cititoru`, de oriunde-ar fi, vrând ca ucigașii să fie depistați și să-și primească pedeapsa…
Horst face asta firesc. Gradat. Nesofisticat. Alert și fluent. Sporind suspansul, curiozitatea de la o pagină la alta cu cert meșteșug. În condițiile-n care trama însăși nu-i strict liniară, monotonă și previzibilă dintru început. Omul amestecă iscusit culoare, pentru descripții. Sau portrete realiste, pregnante. Știință psihologică bine însușită, atent folosită. Considerații juridice și sociale. Arătând viața așa cum e ea pe plaiuri scandinave. Și, mai ales, oamenii locurilor acelea cu-n farmec anume. Cu bune și rele, ca pretutindeni. Dar, îndeosebi, cu umbre și penumbre nefericite. Cu singurătăți și ascunzișuri. Cu grave devieri și destine nefaste de nesurmontat…
Aș mai evidenția tot succint, în final, talentul peisagistic al norvegianului nost`. Creator de atmosferă veridică dovedindu-se el din belșug. Suind, și prin asta, șarmu` lecturii pe culmi nebănuite. Palpitante nespus. Fapt ce-l evidențiază ca un romancier format și echilibrat. Stilistic, definit, condei la fix împlinit. De la un tom la altu`, apreciat și mai și. Pe bună dreptate. Cronici justificate având, vânzări, cu duiumu`. Fani mulțumiți copios, de asemeni. Deci, povestește, maestre, în continuare despre erou-ți și faptele lui, că nu ne-om plictisi. Din contră, vom fi în câștig, categoric…
Adrian SIMEANU
*Jørn Lier Horst, Casa de vacanță, Câinii de vânătoare, Omul cavernelor, Ed, TREI, 2017, 2018, 2020