Fărădelegea lui Călin – Godul ciril
Cam de la sine înțeles că purtătorul de sarcini și obligații administrative să se gândească la ,,înfructare”.
Vine o zi când va da cu subsemnatul, n-o să-i enumăr diversele sorocuri, va scrie o dare de seamă detaliată și verificabilă, va pune la dispoziție registrele și toate celelalte documente. Și dacă sunt considerate viabile, atribuțiile administratorului se vor fi încheiat. (Art. 850)
În caz contrar, refuzul beneficiarului poate fi contesta în justiție, iar instanța va verifica cu proprii experți veridicitatea și cerințele împricinatului. (Art. 851)
Concomitent va avea loc predarea bunurilor administrate, la locul de găsire. Nu mi-s prea de acord decât dacă bunul este imobil și nu zboară de unde a fost pironit. Restul, mi s-ar părea corect să se întoarcă de unde a plecat. (Art. 852)
Poate nici nu trebuia amintit că tot ce provine de la bunul administrat și deja a produs efecte aparțin de drept beneficiarului. Nu prea pricep totuși cum va să vină asta cu plățile de la terț și nedatorate celui în drept, însă primite fără drept de revocare. În aceeași categorie de restituire încadrându-se foloasele personale, dar din utilizarea bunurilor și datelor administrate, nepermisă, alături și o indemnizație echivalentă cu folosirea bunului. (Art. 853)
Oricare ar fi situația încheierii contractului de administrare, beneficiarul, fiduciarul sunt nevoiți să plătească prestațiile administratorului, chiar și cele ocazionate de prezentarea dării de seamă și de predare a bunurilor. (Art. 854)
Art. 855 strânge alături și beneficiar, și administrator, cărora le impune plățile de dobânzi pentru sumele datorate, separat, de la data oficială a finalizării relației contractuale.
Tot separat, există o primă variantă pentru recuperarea datoriilor. Administratorul poate opri plata datorată din soldul administrării, așa cum poate reține bunul administrat până i se achită integral datoria. (Art. 856)
Ce este sigur, deși varianta cu mai mulți beneficiari a fost puțin uzată: solidaritatea lor în privința ,,… obligațiilor față de administrator”. (Art. 857)
Paradigmă schimbată. Ajungem acolo unde legea contează mai mult, în dreptul proprietății publice. Definită ca drept de proprietate aparținând statului sau unei unități administrativ-teritoriale – de aceea accept cu greu termenul public, corect era proprietate statală – asupra bunurilor din aceeași categorie: publică. (Art. 858)
Nu mă-nșel mai deloc. Obiectul proprietății se constituie din tot ce nu este particular și prin urmare nu-i aparține. Bogății de subsol, din aer, ape valorificabile și contabilizabile în energii, tot ce stă sub semnul interesului național, plaje, mare, resurse naturale și multe altele. După cum se știa, câteva dintre acestea se pot înscrie în fondul privat al statului, ceea ce reflectă mai bine adevărul despre acestea, fluturate ca fiind ale tuturor. (Art. 859)
Ce e-al unuia, nu poate fi și al celuilalt. După cum stipulează legea organică. Național la național, județean la omolog și local la el însuși. Trecerile de bunuri de la un palier la altul nu sunt admise. Posibile într-un singur caz, la schimbarea legii. (Art. 860)
