EditorialFărădelegea lui Călin

Fărădelegea lui Călin – Modul ciril

Ceva cu congruență….
Acest ,,cel puțin” erodează principiile legale, cu precădere când contractele se întemeiază pe punctualitate, de mod și de timp. Referitor la darea de seamă a administratorului în fața beneficiarului, despre subiectul gestiune. Problematică ce m-a determinat să reacționez ca în alte dăți pe bună dreptate, aidoma acelui spor de infracțiune alocat de întreg aparatul judiciar făptașilor pentru a le adânci pedepsele și nu a le eradica din fașă sau chiar înainte de producere, lipsa unor termene clare, unui număr exact de înfățișări de verificare, poate duce la grave prejudicii pentru beneficiar, respectiv administrator, unul nevoit să nu obțină câștigul scontat, celălalt afundat în îndatorare față de angajator din varii motive. Așadar, se demonstrează astfel maniera încurajării infracționalității în detrimentul stopării. (Art. 842)
Nu remarcasem nepotrivirea, abia după, așa cum procedez cu parcurgerea articol cu articol înainte de a șterge, am realizat-o: secțiunea – darea de seamă anuală, primul paragraf – cel puțin o dată pe an.
La exactitatea soră trimiteam, Art. 843 impunând-o atunci când administratorul furnizează informații, pentru a le verifica veridicitatea. Apariția ,,… persoanei interesate…” nu mă mai miră, introdusă fiind pentru a găsi ori hibe, ori să certifice precizia cu ajutorul unui expert dintre cei independenți. Când relația de doi ajunge la impas și administratorul refuză auditarea, judecătorul desemnează un om numai bun pentru astfel de operațiuni.
Deși sunt mai mulți răspunzători, darea de seamă rămâne la nivelul unicității, doar dacă actul constitutiv nu spune altceva. (Art. 844)
Raport ce își pierde din importanță și prioritate. Art. 845 obligă pe administrator să permită ,,… în orice moment…” punerea la dispoziție a registrelor și celorlalte documente justificative ale sarcinilor contractuale.
Mă încredințez că administrarea nu-i mai presus de alte ocupații omenești. Apare, se desfășoară o vreme și dispare. Cum i se cântă deja prohodul, încetarea preocupării pentru beneficiile altuia se prinde de câteva aspecte ,,terestre”. Adică nu mai este dacă nu mai are pentru cine. ,,Decăderea” din drepturi a beneficiarului încheie actul constitutiv. Treaba bine făcută și dusă la termen produce același deznodământ. Punctul c) reprezintă o răstălmăcire a secundei litere. Când… se renunță la actul de desemnare, cu scrisoare, recomandată și cu înapoiere ,,… de îndată” a bunurilor. Înlocuire de administrator, fie din voia beneficiarului, fie la doleanțele justiției. Mai evidentă decât moartea nu-i nimic, ea desparte oameni și distribuie obiectele administrării inițiatorului. Celelalte două țin de determinări lumești, renunță administratorul la relația contractuală sau intră în insolvență. Insolvența și renunțarea fiind pe picior de egalitate. Pentru beneficiar cam același tratament juridic. (Art. 846)
Notificare, deci, depusă la plic recomandat, confirmat la primire. Variante trei: beneficiar, alți administratori, persoana ce va indica un înlocuitor. Procedura renunțării la administrare declanșează preavizul rezonabil și toate repercusiunile, contractul încetând la finalul lui, uneori în termeni ,,depreciativi”, administratorului imputându-i-se prejudiciul renunțării bruște la ,,meserie”. (Art. 847)
Penultima înscriere în Codul Civil de posibilă terminare a administrării are pe lângă deces și punerea sub interdicție. Când apare se comunică tuturor celor apropiați. Moștenitorilor, tutorelui, executorului… acțiuni de prevenire a daunelor, de punere în drepturi a persoanei îndreptățire. (Art. 848)
Bunul și răul se-mplinesc chiar când administratorul se găsește în afara contractului, date fiind consecințele și măsurile necesare de prevenirea și stoparea prejudiciilor. Chestiuni ce nu afectează relațiile cu terții, când nici nu bănuiau statusul încetării administrației. E și-un fiduciar pe-aici. Vi-l las ca temă. (Art. 849)

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share