Spații culturale nr. 79 (14)
Stan Brebenel
Cronica unui eveniment literar ratat
De curând am participat la o lansare de carte, de versuri, la Centrul Cultural din Râmnicu Sărat. Autorul, cu ceva reușite la activ, a adunat între coperțile volumului un număr de 33 de poezii pe care le-a tradus, prin cineva, în franceză și engleză. După cum vedeți, nu am dat și nu voi da niciun nume, din motive lesne de înțeles. La ora stabilită, am luat loc în sala destinată evenimentului. Mă așteptam să fie prezente mai multe nume grele, de care Râmnicu Sărat nu duce lipsă. Dintre cei prezenți, foarte puțini care îmi păreau cunoscuți și care aveau realizări în plan literar. Moderator a fost un domn „profesor” care nu prea a scris și publicat. Doar sporadic. Printre laudele excesive aduse autorului cărții lansate, a aruncat o șopârlă otrăvită în direcția unor scriitori valoroși și recunoscuți la nivel național, afirmând că: „Poetul (…) este unul dintre puținii cei mai mari” din urbea de pe râul Râmnic. Apoi, într-o avalanșă de laude, au luat cuvântul mai multe „poietese” care au preamărit realizările volumului lansat și pe autorul lui, deși una a recunoscut că nu l-a citit. Din autoprezentarea acestora, am constatat că toate erau genii ale literaturii: una premiată de trei ori de Palatul Parlamentului (?) și o dată de Japonia (?), iar o alta a publicat 12 cărți de versuri. Ignorantul de mine, trăitor în același spațiu buzoian, nu am auzit de distinsele genialități! Se pare că nici cei de la Stockholm nu au auzit, pentru că, mai mult ca sigur, luau premiul Nobel pentru literatură. Și, ca să ne demonstreze valoarea sa, prima a citit o poezie kilometrică, biciuindu-ne simțurile, de un ridicol care nu a fost sesizat de mulți dintre cei prezenți în sală. Neavând ce face, un poet râmnicean, membru al Uniunii Scriitorilor (singurul poet, de fapt, prezent) și cu ceva premii la activ, a ținut să intervină. Mai întâi l-a taxat pe moderatorul manifestării care nu a fost corect în afirmațiile sale, plătind, oare de ce (?), niște polițe. A făcut și câteva aprecieri negative la adresa cărții lansate. Genialitățile, mai ceva ca gaițele, au sărit cu gura pe el, „argumentând” și mai abitir valoarea cărții și, mai ales, valoarea personală literară. La un moment dat, a intervenit și soața „maestrului”, că nu era să-l lase cu onoarea nereperată, făcând semnul egalității între el și Eminescu. Noroc cu adevăratul poet prezent acolo, care nu a mai continuat discuțiile, oprindu-se oripilat. Eram tentat să iau cuvântul și să-i întăresc afirmațiile. Instinctul mi-a spus să nu vorbesc și bine am făcut. Probabil că nu sunt singurul care a participat la o lansare ratată. Am mers cu speranțe, cu încredere și cu bună dispoziție. Primind cartea acolo, toate acestea au dispărut. Și am să dau un exemplu din carte, de exprimare neliterară, cu înțelesuri aiuritoare; „Din goana calului electric/ oboseam cu Stan banca” (Cronică, poezie dedicată subsemnatului). O fi având ceva fantezii de care nu-l bănuiam. Oricum, la final, între patru ochi, i-am arătat gogomănia. A ținut să-mi spună că nu gândesc ca un poet ci ca un prozator, dar ce știe el?! De aproape șase ani m-am ocupat de o sumedenie de poeți (peste două sute) în serialul „Șlefuitorii de cuvinte” dintr-un cotidian buzoian, citind și recitind atâta poezie valoroasă câtă el nu are să citească niciodată. Ca să nu mai vorbesc de multele cronici de întâmpinare scrise despre cărțile unor autori de poezie adevărată. Știu că prin această luare de poziție voi pierde „bunăvoința” unora. Eu cred că a spune adevărul, a-ți asuma opiniile critice argumentate, nu poate decât să-i facă bine unui autor adulat de nonvalori. Este un act de asanare intelectuală. Mai citește, frate câine! Și nu te lăsa călăuzit de hormoni.
