Cotețul cu metaforeEditorial

Cotețul cu metafore – Război… pandemic


Război… pandemic

Nu știu, poate că mi se pare mie
însă acum, în plină pandemie,
parcă suntem cu toții mai nervoși
și mai din cale-afară de meticuloși…

Pe-aicea pe la noi, pe la Buzău,
unde, când este bine, este rău,
n-avem ce face și de plictiseală,
găsim de comentat orice… dileală!

Ieri, a văzut pe-aicea, tot poporu`
cum, un consilier, numit Roșioru,
a folosit o biată mapă cu dosare
ca armă, în scop de răzbunare!

L-a altoit cu ea pe unu` peste față,
fiindcă s-a luat de minunata-i viață,
iar asta, pentru el a fost prea mult,
și trebuia să se răzbune mai demult…

Și cică vlogger-ul, atâta a așteptat,
că de îndată el s-a și victimizat,
că n-are libertatea aia de expresie
care pornește și de la o impresie!

Că ,,de ce-ai dat, mă, de ce-ai dat,
dacă te știi că ești curat, nevinovat”?
Și din atâtea vorbe pe care să le spuie,
el n-a găsit decât cuvântul… `uie!

Dânsul susține că e un ,,influencer”
și că în meseria asta e ,,freelancer”
așa că are dreptul, după capul lui,
să și înjure, de vrea… mușchii lui!

Nu-i dau dreptate nici lui Roșioru
că s-a lăsat dus de nas de… junioru`,
care atâta vreme l-a tot provocat
și-acuma, uite, că nervii i-au cedat…

Pentru numitul vlogger și ai săi fani,
scandalul ăsta e-o sursă de bani
care se-adună astfel din vizualizări
și din emoticoane sau altfel de postări…

Sau, poate, în spatele acestui individ
stau interesele ascunse, de partid
și-atuncea, vlogger-ul cu spirit critic
e doar subordonat unui partid politic…

Deci, iată cum, o mapă cu dosare,
devine un banal mijloc de apărare.
Să înțelegem astfel că și birocrația
e folositoare în lupta cu pandemia?…

Nu vreau s-aduc aicea, nimănui acuze,
nici nu doresc ca să le caut scuze,
și poate, cum am spus, doar mi se pare
că asta se întâmplă de la… izolare.

Iar izolarea asta poate fi și-o cauză
că bunul simț a luat, și el, o pauză
și-a renunțat la lupta sa cu nesimțirea
ce stăpânește mai departe omenirea…

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share