Propoziții pretențioase – Adorași
Am sacrificat pentru titlu un cuvânt facil, așteptându-mă să aderați la vocabule uzate cu parcimonie.
Ce-are tinichigeria cu scriitoria? Punctul comun al începutului fiecărei povești: A fost odată…. Irepetabilul cândva…. Aduceri aminte rămase mărturie, valoroase în măsura în care cei ce nu mai sunt au lăsat o amprentă inconfundabilă în sufletul meu.
Ne-a chinuit ca pe draci, necum Sarsailă, lucrarea. Suie, coboară la și de la buza etajului doi – atât măsura incursiunea la vechiul jgheab – îți punea la muncă fiecare mușchi aductor, pentru echilibru și anduranță la stat cu talpa pe lanțul scării timp îndelungat, să prinzi, să tai, să lipești, să găurești pereții de beton, să susții bucățile de burlan, să le potrivești unele în altele, să înșurubezi la capetele brățărilor și într-o primă fază să cureți tot praful depus deltier în jgheab, nu pe toată lungimea, ci doar pe jumătate. Îngreunări operaționale pricinuite, în plus, de mastodonții de fier încă depozitați în…. Greu de spus dacă a fost șopron industrial, dacă magazie sau chiar atelier. Avea uși, însă nicio urmă de bancuri, era acoperit, însă nu era deloc la adăpost de vântul ce ,,adiase” mulți ani în urmă toamna și iarna, tocmai pe partea unde un alt acoperiș, din beton, curgea mai jos de al șopronului. Garaj pentru mașinile de transport de ici-colo piese grele, hală pentru îmbinarea lor, de la medii în sus, parcă și cu o macara suspendată pe niște stâlpi de beton în interior – îmi lipsesc instantaneele (sau ori fi prin vreun telefon?), deh, ignorarea marilor momente de meserie și cheful lipsă de închipuire în vacanță, deși, dacă te iei după aspectul corporal, ai fi pariat pe plajă, spa, saună, șezlong și baie, ne încadram chiar în zona adstrat a limbii române (probam toate ciudățeniile ei, eu, pe familie, în versuri ,,adonice”) – niște șine din țeavă, rotundă, și alte părți din fier dezmembrate din ,,camera” vecină de la strunguri, raboteze, freze. Conferindu-ne un singur avantaj: eram singuri și ne puteam întinde oricât cu metrii noștri îmbinați la cald, feriți de soare, în aer aproape liber, dar înăuntru, cât să nu inhalăm prea multă apă tare emanată la fiecare înmuiere de pensulică și nici aductul de apă cu țipirig preparat de tata. În stânga halei am găurit peretele și am ,,azvârlit” ploaia pe un acoperiș vecin. În dreapta l-am scos după două cotiri, la interior și exterior, după modelul zidului clădirii lipite. Din aceeași gamă ulucul dintre porcăria-depozit-diverse și altă fierărească închidere flancată pe două părți alăturate de strungărie și punctul trafo necesar, cu două niveluri de acoperire, la diferență de un metru. Rezolvat cu o tablă-dolie peste el, cu două găuri, prin ea și jgheabul-albie, cu un ștuț, cu burlan scos afară după același procedeu de o străpungere a peretelui de tablă, prelungire cu zvârlire la același capăt peste perete, cu trei brățări suspendate pentru burlan, peste un morman de lemne înalt de patru metri. În miros porcin natural. Miros ce-l adsorbi pe haine… și până-n ultima fibră pulmonară. (Așa te întrebi cum pot porcarii de meserie să suporte izurile.) Să nu pun la socoteală că parte din materia foc-oasă a fost mutată de noi, altfel ne-am fi făcut de treabă la…. Și-apoi ,,Aduceți… flexul… că ne-apucă… Ziua Armatei!” (Desființată peste drum.)
Nu vă amăgiți, nu s-a terminat!
