Fărădelegea lui Călin – Colul țivil
Nu luați în seamă….
Nu tu pregătire. Intrare în subiect, directă, abrupt. O bifă în dreptul uzufructului cu titlu particular, al cărui beneficiar nu va plăti datoriile fondului ipotecat. Deși poate ajunge la achitarea lor, încât ,,… are acțiune contra nudului proprietar.” Dus mai vechiul ,,poate”…, se merge pe certitudini: are! (Art. 732)
Sarcini și cheltuieli pentru el, uzufructuar. Când litigiile bat la ușă, când sunt legate de folosința bunului, culegerea fructelor sau încasare de venituri. Plata asigurării bunului îi revine. (Art. 733)
Mai și subînțelegem, uzurparea fondului nu i se poate imputa, fiindcă tot el dă de știre proprietarului. Însă poate fi tras la răspundere când nu înștiințează. (Art. 734)
Fuse pus, la Art. 733, la sarcini și cheltuieli, totuși, ele aparțin de drept proprietarului. În sensul bun al lucrurilor, varianta achitării lor de uzufructuar, incumbă celuilalt rambursarea. Posibilitatea ca uzufructul să fie oneros ar fi trebuit să taie tuturor din rădăcină toate. Nu datorii de dobândă uzufructuarului. (Art. 735)
Nu-mi imaginez cum de la nimic sau de la toate deodată, Codul Civil a sărit direct la turmă și mai ciudat este că nu cu mult înainte am completat un rebus unde figura ,,prăsila” Al. 2. Mă returnez la Păcală. Mi se dă ocazia. Burdușica de brânză și pâinea întregi. Aidoma pieririi întregului grup animal, pe post de uzufruct. Neimputabilă uzufructuarului, nu din cauza lui s-a produs pierderea. Dar, ca o ultimă datorie, trebuie să restituie pieile lor. Mi se pare cel puțin stupidă despielițarea leșurilor – și ele elemente al aceluiași rebus – și chiar alternativa: ,,… valoarea acestora.” În kilograme, în metri, în lungimea lațelor, cum se face evaluarea? Reîntorși la finalul Art. 736, aberantă este și înlocuirea moartelor cu d-ele de se pot înmulți, când turma se subțiază așa, de la….
Eu aș cere distingere clară, când surplusurile sunt de o teapă cu bunurile, fie ele chiar sume de bani și mai ales ei, aș separa uzufructarea de creanțe, diferența fiind impusă de tipul de beneficiu. (Art. 737)
Și nu se separă, dobânda creanței este trecută la fructe, deși, dacă ne gândim bine, uzufructuarul în cazul curent este terț, profită de capitalul unui proprietar, care la rându-i l-a înstrăinat altcuiva. Al. 2 trimite-n ceață. Capitalul și dobânzile, care sigur merg împreună către creditor, dispar după achitare. Ce alt uzufruct asupra cărui capital după? (Art. 738)
Renta… este cu totul altceva. Venit după explicație. Până la moarte dacă i se adaugă viageră. Doar inutilitatea existenței unui uzufructuar o mai ambiguizează, cât și poziția de samsar: ,,… are dreptul de a percepe… zi cu zi….” Și una dintre nebuloase, poate cea mai cea, se referă la veniturile încasate cu anticipație – nu știu în ce bază legală – restituibile. Cui? (Art. 739)
Normalitatea impune la un nou bun, un nou contract de uzufruct. Evident, nu tot ce pare la locul lui și este. Cum și scrie că un bun produce valori, el însuși. La Art. 740 chestiunile sunt extrapolate la a dobândi alte valori, mobiliare și sporirea capitalului, fiind numai dreptul proprietarului. Ei, și la Al. 2 se revine la matcă. Proprietarul înstrăinează sporul de capital uzufructuarului, iar el… procedează după lege. (Art. 740)
Cam… impropriu votul. I-ar trebui mai mulți inși, nu doar uzufructuarul și proprietarul bunului. De s-ar fi început cu Al. 2, părerea n-ar mai fi stat îndoită. Aici se amintesc coproprietățile, societatea, persoana juridică sau întreprinderea. Condiția Al. 1, pentru acel vot, decident sau nu, ar fi necesitat înscrierea în text: valori mobiliare, acțiuni, părți indivize, cote-părți din dreptul de proprietate… să fie înscrise în uzufruct și să-i fie date uzufructuarului. (Art. 741)
