Brigada diverse – ,,Sărat” (ș)i (n)u ro(b) e(u)
12 noiembrie 2021
Uitatele refuzuri, pierdutele inexplicări de împotrivire. Despre vaccinurile uzuale, dezavuate de părinți înaintea marii sciziuni pandemice.
Să le prindă 50, cincizeci și-un pic de ani și le piere lor de craci goi din pricina fenomenului psihologic estetic, prim-planul tineresc, aspectul, ce le comandă, după îndelungi tatonări ale unei surate, Helig, să nu mănânce, chiar să le stea inima din bătaie – declarația ei -, după o așa-zisă ,,obiectificare sexuală”. N-aș vrea să repet, deși doar în intimitatea lirismului propriu am ,,denunțat” ,,drumul” furnicii-mamă. Știe ea mai bine ce nevoi are, o inconștiență sangvină programată o duce prin cele mai grele condiții la final. Despuiată, bătută, nedormită spre a-și îndeplini scopul dumnezeiesc al perpetuării speciei. Iar după, se-mbrobodește și-și așteaptă sfârșitul.
Fiecare indicativ cu pandemia ei. După delta, omega. Și-apoi….
După atâta vreme nu s-a conturat încă o părere indubitabilă? Ce este aceea asigurare când vine vorba despre viață și stadiile ei? E ca și cum te-ai ruga lui Dumnezeu. Uneori zadarnic. De aceea nimeni nu dă pronosticuri și nici nu despăgubește p-ăi de se vaccinează.
Nu fură nici Antonescu, nici Ponta proști, ci doar ,,romantici” incurabili. Nu mă miră că un/o simpatizantă a întâiului fsn-ist i-a calificat ca atare, nea Iulică avea sânge… rece politic.
De curând, un prieten inducea batjocura supremă a unuia dintre noi și pedeapsa ,,dreaptă” și ,,promptă” divină. A primit ce-a blasfemiat. Treceam ,,cu vederea”, deși nu mi-a picat bine la conștiință parada de ură și nici devremea plecare a fostului nostru coleg de școală, evident mai mare, însă pe facebook, de-o asemănare copleșitoare, în mult mai puține cuvinte, cu mult mai puțin pretențioase, dreptatea se împarte după moarte astfel: ,,Râdeai de mine că m-am vaccinat.”
Cam scormone ziariștii pe la fundul butoaielor cu neisprăviți și ,,inspiratele” lor fapte. Băieți, fuste obligatorii, școlari. Nu mai dau omenirii mult până la autodistrugere. Un an, doi.
Călătoriile urbane în comun…. O inutilitate sporită. Cam cum este investiția în cinemauri. Sau în învățământ. Întoarcerea la carul cu boi.
Arafat cere tratarea în spital. Rafila recomandă, ca la începuturile pandemice, pastile de oricare sau din rețetarul medicului de familie, contactat telefonic.
,,Ar fi”-ul jurnalistic pune laolaltă covidul, violul și sinuciderea.
Hai să rezolvăm întâi problema camioanelor în mulțime și după ne-om lua și de pistele de biciclete. Iar până la astfel de căi, pe care vi le-aș recomanda ca ălor mici joaca până pică lați de oboseală, între sate, mai bine le asfaltați întâi ulițele ca să nu li se facă opt jențile. O tură la viteză mică prin ele v-ar mai schimba optica și v-ați trece în agende alte neajunsuri. Ăsta cu ciclismul e un moft de teapa aceleiași returnări la obiceiurile lui tata-mare.
Pentru astfel de afirmații pe vremuri se ardea pe rug, se eviscera, se gaza ori, în culmea indulgenței, se băga în pușcărie. Toxicitatea verbală arafatiană, ca și a tratamentului covid, va fi sancționată la timpul oportun. Așa cum s-a redeschis dosarul Revoluției. Nefiind niciodată prea târziu.
Același, pregătit azi pentru zilele acelea. Cu ,,pistol la brâu”.
Le-o fi neamul lor maur, da’ nu și prost. Chiar dacă-i deja târziu să ieși la manifestație pentru prețurile duble, triple de la principalele și vitalele modalități de trai modern: curentul electric și gazele naturale.
Nu mă pot înregimenta între cei ce încearcă scuze tardive copiilor, că eu n-am putut și să le import lor neputința mea. Nu mie, nouă, abia ieșiții din majorat, ni se poate imputa ceva, cuvintele noastre au însemnat ani buni nimic în fața celor cu frâiele în mâini, acțiunile noastre au fost reduse la mai nimic de către aceeași, dinainte și după căderea socialismului. Niște nimeni care între timp au ajuns la prima bătrânețe.
