Cotețul cu metafore – La ,,pădure”…
La ,,pădure”…
Anul ăsta, lucru rar,
n-am avut voie grătar!
Am stat toți în izolare
deprimați, în dormitoare…
Ce-a ajuns omul să-ndure:
Întâi Mai fără pădure!
Plânge frunza codrului
de dorul românului…
La umbră de codru des,
orășenii nu mai ies.
Acum cântă păsărele
unde se urlau manele.
Nu e fum de la grătare
să se-aștearnă pe cărare
nu mai e nici hărmălaie
ca pe câmpul de bătaie
Somnoroase păsărele
lenevesc prin rămurele
și la cuiburi se adună
liniștite-s de vreo lună.
Nici altfel de… ,,păsărele”
nu ciripesc vorbe grele
sfidând orice fel de norme,
etalând diverse… forme.
,,Coțofene” măritate
stau la scară, adunate
cu masca pe sub bărbie
pusă doar așa… ,,să hie”!
Se țin, ad-hoc, mini-ședințe
în care se sparg semințe
și se pun lucruri la cale
pentru două cincinale…
Și-au lăsat o oră-două
soții, să clocească ouă
în ,,cuiburi” de termopane
stând cu ochii în tavane…
Dar unul, mai răzvrătit
s-a săturat de clocit!
Deschide timid fereastra
poate nu-l vede nevasta…
Apoi, ia un gât de bere,
se-ncordează cu putere
și mușcă dintr-un cârnat
sau vreun mic mai afumat…
Însă nevasta, vigilentă,
la toate alea e atentă
și aspectul nu îi scapă:
– Mai bea, dracului, și apă!”
-Apă de-aia să bei tu,
că mi-ai mâncat sufletu`!
Poate vii și cu vreun virus
să rămânem unu-n minus!
– Ei, și dac-o hi și o hi,
și unu` din noi o muri,
să știi că io plec la muma!
Așa, ca să știi de-acuma!
Se porni un râs la scară
pacea lumii tulburară
iar apoi vorbiră-n șoapte
până hăt! târziu în noapte!
