Spații culturale nr. 47 (1)

EDITORIAL

Valeria MANTA TĂICUȚU

Nevoia de comunicare

Aristotel considera, în Politica, I, că, prin vorbire, omul exprimă ceea ce este folositor și ceea ce este vătămător, ceea ce este drept și ceea ce este nedrept, comunicarea acestor categorii reprezentând temelia familiei și a statului. Desigur, între timp, lucrurile nu s-au schimbat, ci s-au nuanțat, apărând sute de teorii ale comunicării, facultăți de profil și opinii dintre cele mai diverse, mai încâlcite și mai sofisticate, care par a neglija un adevăr simplu: comunici, deci construiești un mesaj pentru a fi înțeles, pentru a transmite ceva inteligibil – și util. Comunicarea a presupus, dintotdeauna, necesitatea unei limbi comune, în care, printr-o convenție ce trebuie respectată, fiecare lucru a primit un nume, de precizia cu care fiecare cuvânt desemnează un lucru fiind condiționată înțelegerea mesajului transmis. Numai poeții aveau (și au) dreptul de a se juca, de a fi ambigui („Am zis pară de un măr”…), dar este riscul lor, pe care trebuie să și-l asume.
De multe ori ne-am întrebat de ce sunt cititori tot mai puțini, de ce există nu numai o criză a lecturii și a literaturii, ci și a culturii, în general. Vina nu trebuie căutată numai în plan economic și politic; nu numai situația materială precară a populației, nu numai lipsa de patriotism și de abilități de lideri a guvernanților sunt cauzele acestei crize. Să spui că tineretul nu mai citește din cauza internetului, a rețelelor de socializare sau, mai nou, a vânătorii de pokemoni înseamnă să cauți, cam pe unde nu-i cazul, un țap ispășitor; să spui că adulții nu mai citesc pentru că sunt prea săraci pentru a-și cumpăra cărți, ori prea obosiți de muncile zilnice, pentru a mai merge la o bibliotecă, iar e vorba de a evita un adevăr care i-ar lovi prea tare pe scriitori: de fapt, la noi nu mai există un public cititor/ amator de carte, pentru că este greu să-ți placă ceea ce nu înțelegi. Ca să fii înțeles, ca poet, în primul rând trebuie să vorbești aceeași limbă cu eventualii tăi cititori, să-i atragi spunând lucruri care îi interesează, îi emoționează și pe care și ei ar vrea să le spună, dacă ar avea toate cuvintele la ei.
Comunicarea este posibilă nu numai atunci când se respectă prima condiție, cea a folosirii unei limbi comune. Mai este necesar și un nivel apropiat de educație și cultură, adică ceva foarte greu, dacă nu chiar imposibil de realizat în România postdecembristă.. În orice societate, va exista întotdeauna o stratificare, respectiv elitele, pătura de mijloc și restul populației și atunci se pune întrebarea: cui se adresează, de fapt, scriitorii? Eminescu a reușit să scrie „pentru toți” (scuzați truismul!), dar poeții de astăzi (inclusiv Mircea Cărtărescu) pentru cine scriu? Cine-i mai înțelege? Numai membrii USR și aspiranții la atât de onorantul titlu? Se spune, cu amărăciune, că poeții abia dacă se mai citesc ei între ei și este adevărat. Nici criticii literari nu se mai omoară cu cititul și, când o fac totuși, procedează în funcție de, vai, criterii extraliterare. Adevărul este că avem puțini critici literari/ formatori de gust și de opinie, iar ceea ce scriu ei nu mai ajunge la cei care se cade să fie formați/ educați, ci înapoi, la creatori, deci la cei de la care n-ar trebui să vină feed-back-ul (reacția de răspuns).
Ca să fii înțeles, astăzi, ca poet, ar trebui să-ți depoetizezi/ dezambiguizezi textul. Numai că e greu să te cobori, de exemplu, la nivelul de înțelegere al elevului care tocmai a picat bacul, fiindcă n-a știut ce înseamnă roman interbelic, ori la nivelul posesorilor de vile cu turnulețe, mașini de fițe și lanț de aur cu o cruce de un kilogram atârnând de el. Unii poeți fac acest sacrificiu, compunând, în stil manelistic, versuri pe înțelesul tuturor: „Ai grijă Doamne de-ai mei dușmani/ Dă-le-ndestulare, dă-le bani/ Fă ca să le fie bine/ Și poate vor uita de mine// Ai grijă Doamne și de-amicii mei,/ Ferește-i de necazuri și pe ei/ Și nu ne pune să-mpărțim/ Nimic din ceea ce primim,/ Căci altfel, peste ani și ani/ Îmi vor deveni dușmani”. Alții se închid cu încăpățânare în propriul limbaj: „E o literă cumplită, suverană și/ înfricoșătoare peste toate literele// gheara ei nu stă pe fruntea unui singur/ cuvânt, nu se lasă anume peste orice/ vers. Sub ea cuvintele orbecăie în poeme/ precum căruțele prin luturi.// Gheara literei se lasă doar pe piatra/ pietrelor, a creierului meu./ Acum e noaptea în care s-o descriu/ acum când oxizii spaimei mele cunosc/ flacăra matrice a luminii care e una cu/ întunericul. Acum poemul însuși cunoaște/ flacăra și mineralele lui impure au devenit/ oțel, sabie. Numai în Nord mâna care/ scrie e una cu mâna de pe cuțit” (desigur, nu sunt versuri de Grete Tartler, autoarea versului celebru „Torța din mâna mea dreaptă e chiar mâna mea dreaptă”; acest mod de a suprima orice substitut interpus între eu și real a fost preluat… cu variațiuni în multe cnezate și voievodate poeticești).
Pătura de mijloc (subțire, la noi, și cu preocupări care exclud cultura) și lumea de rând vor refuza sistematic volume la care până și titlul este greu de înțeles. Vor fi întotdeauna preferate romanele de tip „Fluturi” (singurul cu succes în librării), manelele tânguitoare și textele poetice ale „Paraziților”: „Sunt doctoru la care nu te operezi de frică/ Tratamentu general: suta metilică/ Caut prin cartiere modele noi, tipuri de bere/ Iar dac-aveți copii: vă rog, feriți-i!/ Sar cuvintele ca flegmele/ Milioanele ca doamnele/ Din mână-n mână/ Ca bolile din p**a-n p**…/ Sentimentele se-neacă-n lacrimi, nu ne pare rău…/ Nu l-am învățat noi să-njure pă copilu tău”.
Decât să scriu așa, zicea un amic, mai degrabă mă-mpușc, ori renunț la scris.

Magda URSACHE

Dialogul (?) textelor sau „a filei două fețe”

„să-l atacăm pe Eminescu! Să-l lovim cumplit/
din toate părțile și deodată,/
fiindcă el, o!, tocmai el, are prea multe păcate;/
în pas cu moda legiferată de lichele/
să așezăm în ordine de-atac/
cohortele și tunurile:

Hai legiunea scribilor ce vă schimbați stăpânii/
precum mănușile (ce fericire e pe capul țării/
că voi ați învățat să scrieți!)/
loviți-l fără îndurare/
fiindcă el nu a avut decât/
un singur stăpân – adevărul./
…
Să-l răstignim pe Eminescu
fiindcă este divin”. (Valeriu Matei, Ziliada)

N-am vrut să scriu despre Eminescu de 15 ianuarie, nici în iunie: să nu urmez inerțial politica aniversărilor, cum o numește Ion Simuț. Mai frust: cineva întreba de ce e scos Eminescu în ianuarie și-n iunie de la naftalină. Dar cine l-a băgat acolo? Vreun famen (în trad. liberă, calomniator, mincinos, bârfitor)? Iată însă că afirmația Ioanei Bot și a lui Cătălin Cioabă (redactor de carte la eseul lui Lucian Boia, Mihai Eminescu, românul absolut, cu subtitlul Facerea și desfacerea unui mit, București, Humanitas, 2015), din emisiunea lui Cătălin Ștefănescu (data exactă: 15 ianuarie 2016) nu trebuie lăsată fără reacție. Și anume propunerea ca volumul respectiv să intre în școală, să fie predat acolo, elevilor. Mergând și mai departe: propunerea mea ar fi să rămână numai Boia în manualul de română, nu și Eminescu. Eventual opțional: Boia sau Eminescu, la alegere. Doar tindem nu spre Bildung, ci spre Unbildung (Konrad Paul Liesseman), spre non-educație televizuală. Istoricul (și deloc istoric literar), în aceeași emisiune, și-a asumat un rol deplorabil: să-l minimalizeze pe scriitorul de geniu, ca să nu spun să-l ajusteze, în tot ce înseamnă acest fapt, pornind de la titlul împrumutat din Petre Țuțea, Între Dumnezeu și neamul meu, Fundația Anastasia, București, 1992. Or, afirmă Lucian Boia, Petre Țuțea ar fi „autor fără operă”. Atât de fără operă, că i-a luat sintagma și i-a folosit-o ca titlu. Sau, poate, uzează în răspăr de cuvintele românul absolut, așa cum alții uzează de ghilimelele deriziunii pentru poetul național. Iar ghilimelele deriziunii sunt bune și în cazul Luceafărului, poemul „suprem”. Da, pe istoricul „altfel” îl deranjează faptul că Eminescu este văzut ca „exponent suprem al românismului”. O fi vocabula suprem compromisă de lăudacii comunismului, cu mintea de lemn și-n limba de lemn, dar Eminescu tot suprem rămâne și iese întărit din campaniile contra sa.
Fac parte dintre cei convinși de superioritatea absolută a poetului. Eminescu nu este un mit (în accepția Boia: un fals, o poveste, o făcătură, o născocire), nu e o glorie artificială, întreținută artificial și nu are egal în toată literatura, nu numai „în literatura română a secolului al XIX-lea”. Cât despre „boiaua” Boia, ea poate deveni chiar reclamă la văruieli. Eminescu, crede Lucian Boia, va intra în ceață repejor, în două-trei generații și atâta tot. Iar profesorul Edgar Papu, ironizat la pag. 160-161, pentru Contribuții la ideea unui protocronism românesc (1977), într-un dialog peste timpuri cu istoricul, i-ar fi replicat că România „dă exemplul unei țări mici, dar al unui spirit mare, care a învins «imposibilul»”. Și-i răspund hic et nunc lui Mircea Platon, cu care am deseori discuții care devin articole: deținutul politic Edgar Papu n-a fost „pervertizat” de comunism; dimpotrivă, comuniștii i-au pervertit ideea protocronismului. Și de ce nu am fi de acord cu protocronismul de bună credință al lui Edgar Papu și l-am considera penibil, la hurtă cu făuritorii tezismului demagogic-festivist?
Personal, n-aș fi vrut să-l am profesor de istorie pe Boia (prea pictează istoria românilor în negru absolut), cu atât mai puțin de istoria literaturii, la care nu se prea pricepe. L-aș fi preferat pe Edgar Papu, expus celei mai nedrepte critici pentru că s-a expus apărând valorile trecutului. Așa gândea și Emil Cioran: „fără Eminescu, neamul nostru ar fi neînsemnat și aproape de disprețuit”.
Vă aduceți aminte de expresia „a îndeplini plenar sarcinile”? Lucian Boia le-a îndeplinit. Acum îndeplinește noile directive precipitat, cum a mai făcut-o. Vorba etnosofului: „om drept ca funia-n traistă”. Zice că, în 15 ianuarie, Eminescu e mult prea mult aniversat, că i se face un deserviciu poetului; oare prea puțin nu-i un deserviciu? Iar sufocantele repetiții laudative, dar și mimetice, despre poezia lui Eminescu nu trebuie contracarate prin comentarii fără bemol la cheie, cum că Eminescu „nu-i ofertant”, cum declara într-o emisiune o poetă mustăcioasă; că Eminescu e „limitat”, cum credea un poet (habar n-am cine) la 165 de ani de la naștere. T.O. Bohe l-a declarat nul pe Eminescu, dar a înșfăcat Premiul Național pentru debut, la Botoșani, în 2000. Paralele n-au miros de floare de tei. Eminescu – vai! – e „dezamăgire” pentru Dan Sociu. Alții îl vor pe Eminescu „ludic”, bântuit de „fantezii pornografice”. Așa-l au!
Elevii, ni se tot repetă, n-au habar de Eminescu. Marius Chivu a declarat că este „nu ignorat, ci urât de elevi”. Un alt frisonat de „cultul excesiv Eminescu” se arăta indignat, pe un post local iașiot, de faptul că sunt cozi de elevi la teiul din Copou. Dar n-or să mai consume școlarii Luceafărul.
Hai, jos cu Eminescu! Dar ce punem în loc? Fondane, Tzara, cum s-a tot propus? Roxana Sorescu se zbate de multă vreme (în dispărutul supliment „Adevărul literar și artistic” din 27 noi. 2001) să demonstreze că B. Wechster (von Doian – Fundoianu) îl surclasează pe Eminescu „față de care se diferențiază prin nuanțare și evoluție”. Iată și exemplele doveditoare de evoluție, în opinia cercetătoarei: „Spre pădure niciodată/ N-am privit și-mi pare rău./ Codrul negru, codrul mare/ Mă atrage-n sânul său”; „Ce e amorul? E un vis/ Ce-ți turbură gândirea/ Căci vieții noastre a fost scris/ Ca să-i gustăm durerea”; „Și dacă nu am îndrăznit/ De mult să-ți spun iubirea/ E fiindcă prea mult te-am iubit,/ Ca să-ți suport iubirea”; „Sub ferestrele-ți, iubito/ Dorul aprig l-am purtat/ De cu zi și până-n seară/ Plâns-am și am suspinat”. Alt suspin fundoian, datat Iași, 3 noi. 1921? „Și în vis, realitatea/ Mi se-nfățișă deodat’/ Tu de toții (sic!) sărutată/ Eu râvnind la sărutat”. Comparaison n’a pas raison! Pe mine nu m-a convins, așa cum n-au convins, în proletcult, Beniuc, Toma, Deșliu, care se credeau mai mari decât Eminescu. Comparați Un singur dor de Beniuc („Deasupra-mi coacă-și roada mărul sfânt” cu Mai am un singur dor. Comparați Piuici și frații lui mai mici de A. Toma cu Somnoroase păsărele. Cât despre Deșliu, nici n-am ce compara.
Injurii în loc de argumente s-au produs destule în timpul vieții lui Eminescu (în lupta cotidiană cu stricăciunea, a avut parte de ură, invidie, mârșăvie), dar și postum. E sport național, cum spune editorul Valentin Ajder (Eikon, București) să-l îngropi pe un confrate cât este încă în viață. La noi, orice zboară se mănâncă de viu. Cazul Marin Sorescu. Postum, e mai ușor, că nu mai are drept de replică.
După ce Eminescu s-a stins (eroare voită sau nu, dar poetul a fost ucis de medici), în afară de teribila epigramă care l-a costat moral enorm pe Macedonski (nu i-au dat foc la casă, l-au supus unui lynching cultural), detractorii s-au hodinit o vreme; ca Boia să se întrebe de ce s-a declanșat atât de târziu „ marea ofensivă” anti-Eminescu, în postsocialism. Cum, abia în ’98? Din bun simț, zic eu. Campania din „Dilema”, nr. 265, 27 febr. ’98, a trecut limita denigrării. Eu, una, prefer să se treacă limita laudei. Și nu-i o tâmpenie să-ți glorifici poetul național.
Până atunci, însă, la noi la Ieș’, în 15 ian. ’90, un ins nevricos voia să facă țăndări vitrina librăriei Junimea, la aniversară. Cultul lui Eminescu devenise, peste noapte, calat pe ceaușism. L-a citat Ceaușescu pe Eminescu vreodată, că nu știu. Și dacă a făcut-o, ce vină are Eminescu? Numai că demonii prostiei chiar există și reacționează. Și-mi aduc aminte de atitudinea violent-ostilă a unui băiet iașiot care susținea chiar în încăperea unde era omagiat poetul: „Zău, sunt zeci de autori în sală peste Eminescu”.
Peste cadavrul Eminescu trebuia tras fermoarul sacului de gunoi. Dan C-ul îl felicită pe Patapievici că a produs „despăducherea” lui Eminescu; Cărtărescu îi aplicase o ploșniță pe guler, inspirat, probabil, de nepriceputa nemțușcă Mite, floare albă de cireș, pentru care Eminescu avea „nări triviale”, „mâna nespălată” și făcea „glume țărănești”.
Mânjii tineri și seci, care vor să bage soarele-n traistă ca-n Creangă, nici nu se lasă comparați cu Eminescu. S-a ajuns la nu-mi place Eminescu, pe necititelea. Cine-l mai citește pe Eminescu, se mira cineva, când există Dylan? Eu zic: cine nu citește Eminescu, nu citește nici Dylan Thomas; cine nu citește Eminescu, nu citește nici Shakespeare.
Petru Ursache a fost întrebat de o membră a scriitorilor Filialei Iași: „Credeți că în 2000 se va mai citi Eminescu?” „Da, coniță, dacă se va mai citi, atunci se va citi Eminescu” a venit răspunsul.
Mie, una, mi-i greață de zbârnâiala de zmeu publicist a lui CTP: „Eminescu e ateu”, afirmație sprijinită pe spusa proletarului, „căci morți sunt cei muriți”, nicidecum a poetului.
Ca să intrăm într-un dialog (?) al textelor, să-l juxtapunem pe Cezar Ivănescu: „aș vrea să mor cântând Eminescu” lui Paul-Bădescu. Mereu neîncântat de Eminescu, celălalt Cezar scrie decis că poetul era ceva „inert și ridicol, ca o statuie de metal goală pe dinăuntru și cu dangăt spart”. Numai că nici Eminescu, nici statuia lui nu sună a gol. Poate demolatorul ei.
Privire ultracritică deține și Ioana Bot (sau Both), care vrea să ne convingă s-o lăsăm mai slab cu Eminescu. Acei unii care-l consideră poet național ar fi întârziați, copleșiți de „jugul” lui, ceea ce moderatorul emisiunii, Cătălin Ștefănescu, copil de casă TVR1, aprobă dând din cap complice și cu-n licăr particularizant în ochi.
Dacă-l privești de departe și superficial ca Răzvan Rădulescu, semnatar în aceeași „Dilema” ’98, Eminescu nu-i nepereche, e doar unu’ din secolul XIX și gata.
Îmi asum încă o dată riscul de a intra în categoria „mătușilor patriotice”, ocărâte de self-elitiști pentru că îl prețuiesc pe poetul nepereche Eminescu. Așa este, nepereche, și dacă zoilii i-ar cuprinde măreția l-ar urî și mai mult. Cum în plină democratură (Pierre Hassner) suntem mai supuși și mai dezbinați decât în proletcultură, un exeget îl turtește (verbul lui Slavici despre Aron Densușianu) pe celălalt, culmea, din aceeași tabără pro. Lui Dan Mănucă (Oglinzi paralele, 2001) nu-i place „om deplin”, propunând în loc „scriitor total al literaturii noastre”. De ce? Pentru că e spus mai puțin expresiv?
De ziua Eminescului, denigratorilor li se dă cuvânt în emisiuni televizate ca să se arate deranjați de mulțimea eminescologilor. Numai că toți blasfemiatorii care au vrut să-l înghită pe Eminescu s-au înecat rău de tot cu el. În fapt, ieșim ca niște cârnați din fabrica lui Eminescu, după Țuțea. Și trebuie făcută o pauză între Eminescu și ceilalți, în enumerări.
Poetul național este măsura tuturor poeților români, ca să-l parafrazez pe Protagoras.

Mircea ROTARU

„O, rămâi”. Dincolo de oglinzi

E o vreme minunată, o vreme numai bună pentru o plimbare prin parc sau prin pădure. Și mă plimb. Ca în orice parc, oameni tineri împreună sau singuri, sau grupuri, copii, părinți, bunici și bone; chioșcuri cu dulciuri și jucării, locuri de joacă amenajate pentru copii. Un ambient vesel, colorat, viu, verde, unde timpul nu este o limbă de ceas, ci însăși viața în desfășurarea ei. Pentru că așa trăiesc oamenii!
Pe o alee mai retrasă, într-un soi de penumbră a copacilor din calea razelor de soare, un bărbat între două vârste, cum se spune, îmbrățișează un copac.
„Mergi în parc sau în pădure și îmbrățișează un copac”, îmi spunea la telefon prietenul meu M. acum câteva zile. Copacii îți dau energie și ai să te simți bine”.
Continui să mă plimb pe alei și, deodată, îmi vin în minte versurile lui Eminescu. Încep să recit în gând sau șoptit toată poezia, așa cum am memorat-o pentru serbarea de sfârșit de an în clasa a I-a. Atunci am spus pe de rost poezia, nu înțelegeam nimic din ceea ce declamam, am primit aplauze, și, după serbare, am plecat fericit acasă cu premiul I sub braț și coronița în mână. Acum, la șaizeci și trei de ani, îmi vine în minte poezia și simt odată cu ea nostalgia timpului, a locului și a învățătorului. Nostalgia celor ce mi-au fost dragi. Eu cred că după orele și anii de școală și încă din timpul orelor și anilor de școală, ar fi bine să mergem în parcul cu copaci sau în pădure, acolo unde putem auzi chemarea „O, rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!/ Ale tale doruri toate/ Numai eu știu să le-ascult”.
Într-o lume în care nimeni nu mai ascultă – toți învățăm să vorbim pentru a spune despre noi – nepăsători la cele ce vor să ne spună ceilalți – cărora le cerem continuu cu fiecare sunet, fiecare silabă și vorbă pe care o gândim sau rostim – le cerem un singur lucru; să ne asculte, să fim ascultați. Așa se face că, de fapt, nu ne ascultă nimeni – nici pe noi, nici pe ceilalți – pentru că ceilalți, la rândul lor… sau chiar peste rând, vor să fie ascultați. Nu să asculte!
Dar pădurea ne ascultă!
„Pe cine ascultă pădurea?”. Pe copil – pe copilul uitat – pe copilul rămas – pe cel ce rămâne copil – și este copil – la treizeci de ani, la cincizeci de ani, sau la nouăzeci – pe cel ce iese eliberat din chingile timpului ca prizonier al vârstei sale – și intră în pădure – copil liber de vârste. Pădurea ne ascultă așa cum suntem. Așa cum numai Dumnezeu o poate face. Cu dorurile noastre de viață și cu dorurile noastre de ființă. Cu cele ce vrem să-i spunem și cu cele nespuse pe care umbra noastră – celălalt fel de a fi la nostru – alias-ul nostru, ar vrea să-l spună, să-l mărturisească. Umbra noastră poate să vorbească în umbra pădurii, deoarece „În al umbrei întuneric/ Te asamăn unui prinț,/ Ce se uit’ adânc în ape/ Cu ochi negri și cuminți”.
„Pot să mă asamăn unui prinț? Chiar pot eu oare să fiu prinț? Dacă mă uit în oglindă, ce-mi spune ea? Ce văd eu? Oglinda îmi spune, îmi arată ceea ce știu deja despre mine, ceea ce tocmai văd, ceea ce mi-au spus și mi-au arătat și alții.

Dincolo de oglinzi

Pădurea mă cheamă, ne cheamă ca să ne privim în oglinda apei, în oglinda lunii și a cerului, în oglinda timpului. A timpului din clipă și veac laolaltă. „Eu te văd răpit de farmec/ Cum îngâni cu glas domol,/ În a apei strălucire/ Întinzând piciorul gol / Și privind în luna plină/ La văpaia de pe lacuri,/ Anii tăi se par ca clipe/ Clipe dulci se par ca veacuri”.
Oglinzile acestea îmi arată ceea ce nu știu încă despre mine, ceea ce nu-mi spune nimeni altcineva. Și mă mai învață pădurea, și ne mai învață ceva… ce doar oamenii foarte înțelepți care văd dincolo de oglinzi ne pot învăța: să ascult, să aud și… „Și prin vuietul de valuri,/ Din mișcarea ‘naltei ierbi,/ Eu te fac s-auzi în taină/ Mersul cârdului de cerbi”.

Dincoace de oglinzi

„Astfel zise lin pădurea,/ Bolți asupra-mi clătinând;/ Șuieram l-a ei chemare/ Ș-am ieșit în câmp râzând”.
Mă plimb pe aleile parcului. Privesc cerul printre coroanele copacilor. Nu-mi vine să fluier și mă gândesc la faptul că această stare de nepăsare pe care o trăim în timpul tinereții este pentru noi, oamenii, ca o binecuvântare. Pe care, dacă am fi înțelepți, am folosi-o ca pe o oportunitate, deoarece este un semn cum că am putea fi, am putea redeveni copii. Putem face asta dacă ceea ce pierdem prin natură re-construim, re-naștem în spirit. Ceea ce vedem dincoace de oglinda cu o singură perspectiva schimbăm cu ceea ce vedem dincolo de oglinzile cu infinite perspective. Noi nu facem așa și astfel ratăm unul dintre timpii oportunității. Râdem la chemarea pădurii și rămânem ca fermecați prizonieri ai timpului din cuprinsul vârstei. Ai timpului din clipe, ceasuri, zile și nopți, și veacuri și… Fluierăm! Și ne întrebăm și ne mirăm într-o stare de nostalgie asemănătoare cu aceea a paradisului pierdut. „Unde ești copilărie,/ Cu pădurea ta cu tot ?”… pentru că „Astăzi chiar de m-aș întoarce/ A-nțelege n-o mai pot”… Este o întrebare și o mirare la care constat că, pe aleile parcului precum o pădure, fiecare dintre noi răspunde într-un fel sau altul… despre viața cu întrebări și mirări.

FAPTE CULTURALE

Virgil DIACONU

Turnirul de Poezie Cununa de Lauri de la Tomis, ediția a VI-a

Un turnir cu două regulamente sau
cum se obține Marele Premiu Nemeritat

Ediția a VI-a a Turnirului de Poezie funcționează cu două regulamente: cu un regulament pentru clasatul legitim Leo BUTNARU, și cu un alt regulament, făcut pe loc, pentru Mircea BÂRSILĂ.

În perioada 7-10 iulie am participat, alături de alți 23 de poeți, la Turnirul de Poezie Cununa de Lauri de la Tomis, ediția a VI-a, organizat de USR. Regulamentul turnirului primit în mapa albastră la sosirea în Casa Scriitorilor Neptun (unde am fost cazați în condiții foarte bune) precizează la cel de-al doilea aliniat condiția esențială a participării la marele concurs de poezie:
„Poeziile citite nu trebuie să fi fost publicate în volum, altfel vor fi depunctate de juriu”.

La cel de-al treilea aliniat se vorbește despre cele trei runde ale turnirului, precizându-se că din cei 24 de participanți se selectează „12 poeți calificați din cele patru echipe” (compuse din poeți ai câtorva filiale ale USR), faptul că din acești 12 se selectează „cei trei finaliști” și că dintre aceștia „Juriul va stabili clasamentul final (locurile I, II și III). Poetul clasat pe locul I va primi Cununa de lauri de la Tomis”, așadar Marele Premiu.
S-au respectat condițiile acestui Turnir de Poezie? Și da, și nu, pentru că în timp ce 23 de poeți și, dintre ei, finaliștii Leo BUTNARU și Ion Tudor IOVIAN au citit poezii care nu s-au dovedit a fi publicate în volume, cel de-al treilea finalist, și anume Mircea BÂRSILĂ, a citit poezii publicate în volumele sale…, nerespectând în acest fel condiția esențială a turnirului.
Divulgat imediat, în fața tuturor participanților la turnir și a juriului (Nicolae Manolescu, președinte, Gabriel Chifu, Alex. Ștefănescu, Adrian Popescu, Traian Ștef, Angelo Mitchievici), Mircea BÂRSILĂ a negat mai întâi violent, apoi, la insistențele lui Gabriel Chifu, a recunoscut că poemele citite sunt „variante” și „fragmente” din poemele publicate în propriile cărți.
Toate acestea se întâmplau vineri, 8 iulie, în sala de conferințe a Casei Scriitorilor „Zaharia Stancu” de la Neptun. Toți participanții se așteptau, firește, ca Mircea BÂRSILĂ, prins cu cioara vopsită, să fie descalificat.
Iată, însă, că, a doua zi, la festivitatea de înmânare a premiilor, care a avut loc la Hotelul Rio, din Jupiter, Nicolae Manolescu, președintele juriului, anunță la microfon și sub ochiul camerei de luat vederi, că „Facem o abatere de la regulament și împărțim Marele Premiu (Cununa de Lauri) între doi poeți: Leo BUTNARU și Mircea BÂRSILĂ.”
Așadar, juriul face o „abatere” de la regulament, mai precis schimbă regulamentul, considerând de astă dată corectă participarea la turnir cu poezii preluate din carte, pentru a putea în acest fel să-l premieze și pe Mircea BÂRSILĂ.
Constatăm, astfel, că Turnirul de Poezie (ediția a VI-a) are două regulamente: un regulament în temeiul căruia Marele Premiu și un plic cu bani îi sunt oferite lui Leo BUTNARU, și un alt regulament, făcut pe loc, conform căruia Mircea BÂRSILĂ primește și el Marele Premiu și un alt plic cu bani… Ediția a VI-a a Turnirului de Poezie are două regulamente și două „Marele Premiu”… Pentru juriu, Marele Premiu, unicul Mare Premiu, este de fapt dublu… Vi se pare cumva nefiresc? Absurd?
În loc ca BÂRSILĂ să fie eliminat din concurs pentru nerespectarea regulamentului, este schimbat regulamentul, pentru ca amenințatul cu eliminarea sau cu depunctarea să fie și el premiat. Cât despre cel de-al treilea finalist al Turnirului de Poezie, Ion Tudor IOVIAN, acesta nu a primit nimic, nici cel puțin o diplomă care să confirme că este unul dintre finaliști prevăzuți de regulament.
Menționăm că toate cele cinci ediții anterioare ale Turnirului de Poezie organizate de USR au avut un singur regulament și că s-a acordat un singur Mare Premiu Cununa de lauri, în timp ce ediția a VI-a a avut două regulamente și, drept consecință, s-au acordat două „Marele Premiu Cununa de lauri”…
Poate cineva să schimbe un regulament în timpul jocului? Se vede că da! La nivelul celui mai înalt for este posibil să schimbi regulamentul și să funcționezi cu două regulamente: cu un regulament pentru clasatul legitim Leo BUTNARU, și cu un alt regulament, făcut pe loc, pentru Mircea BÂRSILĂ.
După lectura celor trei finaliști și înainte de a fi divulgat Mircea BÂRSILĂ, Gabriel Chifu a semnalat și comentat, între altele, și scopul turnirului: „Am vrut să verificăm creativitatea la zi a poeților.” Pentru Mircea BÂRSILĂ „creativitate la zi” a însemnat poeziile din volumele de acum doi sau 23 de ani. Mai precis, înseamnă următoarele poezii: Thalassa (din volumele Acordeonul soarelui și Monede pentru chipul meu), În fiecare seară (volumele Scutul lui Perseu, Acordeonul soarelui și Monede pentru chipul meu), Domnul administrator (volumul Monede pentru chipul meu), un fragment din poezia În câte-o duminică, care se află pe net (www.poeziile.com/autori/Mircea-Barsila/in-câteo-duminica.php ), un fragment foarte scurt dintr-o poezie fără titlu (xxx) aflată la adresa www.banaterra.eu/romana/files/antologie_poeti_din_banat.pdf .
Dacă la Neptun, concurentul care a sfidat regulamentul nu a fost eliminat din concurs, și dacă s-a făcut pe loc un alt regulament pentru ca și el să câștige Turnirul de Poezie, este posibil ca de acum înainte acest concurent să obțină la fel de ușor și alte premii literare și plicuri cu 1000 de euro care așteaptă la ușa destinului său. Cât de fericit și mulțumit de sine trebuie să fie un poet care, fraudând regulile unui concurs, știe că a obținut Marele Premiu Nemeritat?
Glorie poeziei românești, marilor descurcăreți și verticalilor ei diriguitori!

P.S. Se va fi înțeles, cred, că prezentul articol nu vizează un concurent anume, ci că el relatează pur și simplu modul în care se acordă un mare premiu.

FESTIVALUL-CONCURS NAȚIONAL DE CREAȚIE LITERARĂ „AVANGARDA XXII”
Ediția a XV – a, Bacău-Tescani, 29 septembrie – 1 octombrie 2016

Regulamentul concursului

Fundația Culturală „Georgeta și Mircea Cancicov” organizează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII”, manifestare care își propune descoperirea și promovarea creatorilor de poezie, proză scurtă, teatru scurt, critică literară și eseu – tineri și adulți, începători și profesioniști -, a celui mai bun debut în volum, a celor mai buni poeți consacrați, precum și a celei mai bune antologii de autor, identificarea și promovarea celor mai valoroase reviste literare și de cultură. De asemenea, inițiativa își mai propune descoperirea și promovarea valorilor autentice băcăuane prin acordarea Premiilor Anuale ale Fundației „Georgeta și Mircea Cancicov” pentru Literatură, Cultură, Arte și Jurnalism.

Condiții de participare

La această competiție pot participa:
I. Creatori de poezie, proză scurtă, teatru și critică literară și/ sau eseu, care:
nu au depășit vârsta de 47 de ani și nu au debutat editorial
au debutat editorial în perioada 2015 și nu au depășit vârsta de 47 de ani
nu au depășit vârsta de 65 de ani (scriitori profesioniști), precum și

II. Autori de antologii (din creația unui singur sau a mai multor poeți), apărute în 2015

III. Reviste literare și de cultură

IV. Creatori din domeniile literaturii, culturii, artelor, științei și învățământului

Desfășurarea concursului

I. Concurenții care nu au depășit vârsta de 47 de ani, nu au debutat editorial și nu au primit premiul de debut în volum în edițiile anterioare vor expedia un număr de minimum:

– un grupaj de 10 poezii,
– 3 lucrări de proză însumând maxim 8 pagini,
– 1 – 2 piese de teatru scurt,
– 2 lucrări de critică literară/ eseu de circa 4-5 pagini.

Lucrările vor fi editate în word, cu fontul Times New Roman, corp 12, la un rând și jumătate, cu diacritice.
Lucrările vor purta un motto, iar fișa autorilor (care va conține, în mod obligatoriu, o copie scanată a cărții de identitate, numele și prenumele, locul și data nașterii, profesia, locul de muncă, adresa exactă, numărul de telefon și de mobil și adresa de e-mail) se va introduce într-un plic închis, ce va avea același motto cu cel al lucrărilor. De asemenea, concurenții vor introduce în plicul mare un CD cu textele și fișa autorului culese în word, cu fonturi românești (condiție eliminatorie!), o copie scanată a cărții de identitate, precum și două poze color – una bust și una în picioare, scoase cu aparat foto digital, la rezoluție maximă. Conținutul CD-ului va fi transmis obligatoriu și la adresa de e-mail: fundatiacancicov@yahoo.com

Concurenții care au debutat editorial în anul 2015 și nu au depășit vârsta de 47 de ani vor trimite trei exemplare din cartea apărută, un CD cu cartea în PDF, o copie scanată a cărții de identitate, un curriculum vitae și o fotografie.
Poeții consacrați, care nu au depășit vârsta de 65 de ani, vor trimite minimum trei titluri de cărți reprezentative, un CD cu cartea în PDF, o copie scanată a cărții de identitate, un curriculum vitae și o fotografie.
Același lucru este valabil și pentru editorii (responsabilii, îngrijitorii) antologiilor care cuprind creațiile mai multor poeți.
Poeții profesioniști, care și-au scos o antologie din creația proprie în anul 2015, vor trimite trei exemplare din cartea respectivă, un CD cu cartea în PDF, o copie scanată a cărții de identitate, un curriculum vitae și o fotografie.
Prozatorii, dramaturgii și criticii literari vor trimite o carte editată în anul 2015, în trei exemplare, un CD cu cartea în PDF, o copie scanată a cărții de identitate, un curriculum vitae și o fotografie
Directorii (redactorii-șefi) publicațiilor literare și de cultură de limbă română, din țară și străinătate vor trimite cel puțin trei numere reprezentative apărute în cursul anului 2015, un CD o copie scanată a cărții de identitate, un curriculum vitae și o fotografie.

Toate lucrările vor fi expediate până la data de 26 august 2016 (data poștei), pe adresa:
Direcția Județeană pentru Cultură Bacău, Strada 9 Mai nr. 33, etaj III, C.P. 600066, cu mențiunea: „Pentru Festivalul de Creație Literară Avangarda XXII”.
Concurenții premiați vor fi, în prealabil, anunțați telefonic sau prin poșta electronică în vederea participării la festivitatea prilejuită de acest eveniment.
Organizatorul va asigura transportul, masa și cazarea pentru invitați și laureați. Manuscrisele, revistele, cărțile și CD-urile nu se înapoiază.

II. Până la data 26 august 2016, creatorii din domeniile literaturii vor trimite prin poștă sau vor depune la sediul Direcției Județene pentru Cultură Bacău:
– o carte de poezie editată în 2015 sau minimum două grupaje de poezie publicate în reviste literare
anul trecut
– o carte de proză editată în 2015 sau minimum două proze publicate în reviste literare anul trecut
– o carte de critică literară editată în 2015 sau minimum două articole publicate în reviste literare
anul trecut
– Artiștii plastici vor depune minimum trei lucrări semnate în anul 2015.
– Dirijorii de orchestre sau coruri, soliștii vocali și instrumentiști, ansamblurile folclorice vor depune –
pe CD sau stick – minimum trei piese prezentate la trei spectacole diferite în anul 2014.
– Jurnaliștii vor depune minimum trei reportaje sau anchete sau interviuri, indiferent de mărimea lor, și
cinci note sau știri – toate publicate în anul 2015.
Lucrările, însoțite de un CV, vor purta mențiunea: „Pentru Premiile Anuale ale Fundației Culturale Cancicov”.

Premiile:

Pentru prozatorii consacrați, care nu au depășit vârsta de 65 de ani:
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de proză a anului 2015

Pentru poeții consacrați, care nu au depășit vârsta de 65 de ani:
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2015

Pentru dramaturgii consacrați, care nu au depășit vârsta de 65 de ani:
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de teatru a anului 2015

Pentru criticii literari consacrați, care nu au depășit vârsta de 65 de ani:
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de critică literară a anului 2015

Pentru poeții care au debutat editorial în anul 2015 și care nu au depășit vârsta de 47 de ani:
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de debut a anului 2015

Pentru cea mai bună antologie (inclusiv de autor) de poezie a anilor 2015:
Premiul de Excelență

Pentru poeții care nu au debutat editorial și nu au depășit vârsta de 47 de ani:
Premiul de debut în volum al Editurii Fundației Culturale Cancicov Bacău
La această categorie se vor mai acorda Premiile II și III, trei mențiuni, precum și premiile unor reviste literare.

Pentru cea mai bună revistă literară și de cultură a anului 2015:
Premiul de Excelență al FUNDAȚIEI CULTURALE „GEORGETA și MIRCEA CANCICOV”

Pentru întreaga creație literară și/ sau pentru întreaga activitate depusă la o revistă aflată sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Juriul va acorda:
Premiul „OPERA OMNIA” sau PREMIUL DE EXCELENȚĂ

PREMIILE ANUALE ALE FUNDAȚIEI CULTURALE „GEORGETA ȘI MIRCEA CANCICOV” PENTRU LITERATURĂ, CULTURĂ, ARTE ȘI JURNALISM
În vederea stimulării și promovării la nivel local, național și internațional a creatorilor băcăuani din domeniile literaturii, artelor, științei și învățământului, juriul constituit va acorda:

Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de poezie a anului 2015
Premiul de Excelență pentru cea mai bună carte de proză a anului 2015
Premiul de Excelență pentru cel mai bun artist plastic al anului 2015
Premiul de Excelență pentru cel mai bun jurnalist al anului 2015
Premiul de Excelență pentru cel mai bun solist-vocal/ instrumentist al anului 2015

Notă:

– Premiile vor fi acordate numai persoanelor prezente la festivitatea de decernare a acestora.
– În lipsa premiantului, premiul se anulează.
– Manuscrisele, cărțile, materialele, lucrările și revistele care nu îndeplinesc întocmai condițiile acestui Regulament nu vor intra în concurs.

Relații suplimentare la telefon: 0334/405419
mobil: 0721/861045
E-mail: fundatiacancicov@yahoo.com

Director Festival,
Victor Munteanu

Consiliul Județean Bacău
Inspectoratul Școlar Județean Bacău
Uniunea Scriitorilor din Romania Filiala Bacău.

Concurs de poezie și eseu literar pentru tinerii debutanți

Regulamentul concursului

În perioada 21-23 septembrie 2016 se va desfășura manifestarea “Toamna bacoviană” ediția a VI-a și aniversarea a 135 de ani de la nașterea poetului George Bacovia organizată de Consiliul Județean Bacău în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău. În programul manifestării este prevăzut și un concurs de poezie și eseu literar pentru tinerii debutanți creatori din țară si din spațial cultural românesc din afara granițelor.
Rolul concursului este acela de a pune în valoare talente tinere care încă nu s-au afirmat în media culturală.
Participanții la concurs trebuie să respecte obligatoriu următoarele condiții:
1. Sunt acceptate în concurs lucrări nepublicate în volum și nepremiate la concursurile anterioare
ale “Toamnei bacoviene”, redactate cu diacritice, font Times New Roman, 12, la un rând, listate
în 3 exemplare.
2. Concursul se adresează tinerilor din România și diaspora, care nu au debutat editorial în volum
și nu au împlinit 35 de ani.
3. Lucrările se vor trimite până la data de 10 septembrie 2016 pe adresa: usrbacau@yahoo.com,
revista_plumb@yahoo.com, (două fișiere separate, lucrările și CV) sau, prin poștă, la adresa:
Uniunea Scriitorilor din România
Filiala Bacău
Str. Pictor Theodor Aman, Nr. 94, Sc. C/ Cod poștal 600164/Loc. Bacău /Jud. Bacău
cu specificarea pe plic „Pentru concursul Toamna bacoviană”.
4. Lucrările, semnate cu moto, vor fi însoțite de un plic sigilat, pe care se va trece același moto, și
care va conține numele și prenumele autorului, locul și data nașterii, activitatea literară (dacă este
cazul), adresa completă, numărul de telefon și eventual, adresa electronică.
5. Fiecare participant are dreptul de a se înscrie în concursul de poezie (poezii la libera alegere)
cu minimum 5 și maximum 10 poezii, și/ sau cu un eseu de maximum 10 pagini, cu referire la
viața și opera poetului George Bacovia.
6. Laureații vor fi anunțați în timp util pentru a fi prezenți la festivitatea de premiere care va avea
loc la Casa Memorială „George Bacovia” Bacău, în data de 23 septembrie 2016.
7. Organizatorii asigură transportul, cazarea și masa laureaților.
8. Juriul concursului va fi alcătuit din scriitori, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
9. Membrii juriului nu mai pot schimba ulterior ordinea rezultată în urma jurizării.
10. Pentru cele mai valoroase lucrări prezentate în concurs, juriul va acorda următoarele premii :
Debut poezie:
• Premiul I – 1200 lei
• Premiul II – 900 lei
• Premiul III – 700 lei
Debut eseu:
• Premiul I – 1000 lei
• Premiul II – 800 lei
• Premiul III – 700 lei

Vor fi acordate premii speciale scriitorilor consacrați din țară și diaspora: Premiul “ Opera
Omnia”, Premiul Național „George Bacovia”, Premiul de excelență, Premiul pentru cea mai
bună scriitoare a anului și Premiul pentru tinere condeie debutante în volum.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0234-523808 – Filiala USR Bacău; Calistrat Costin-
0723827600; Prăjișteanu Ion – 0741110005; Brăneanu Dumitru – 07421178253; Apreotesei
Nicoleta – 0754825525.

Directorul concursului,
Dumitru Brăneanu,
manager de proiect