Fărădelegea lui Călin – Cohul țivil
Agreez nuditatea proprietarului, pe cea de-o teapă cu a mea, în intimitatea căminului. Dincolo….
Agasantă repetarea atributului, fără să fie determinată de vreo prejudecată, ci de percepția corectă și directă. Așa devine cititorul, utilizatorul și beneficiarul Codului Civil atent la o inexplicabilă obsesie redacțională, inoculându-i-se inubliabil, o picătură lexicală căreia niciun matur nu-i rezistă. Natură umană păcătoasă. Art. 723, atentator, inventariază intențional bunurile spre a trece de la deținătorul de drept la uzufructuar bunurile. Sunt sau nu în regulă, apte să producă fructe legale. Prezența ambilor – ca pe ,,vremuri” a procurorului din Codul Penal – obligatorie. Cum articol fără excepție mai rar, inventarul pică pentru uzufructul dobândit prin uzucapiune.
Art. 724 nu se desprinde de calapod, oferă de drept, cere după destinația convenită a bunurilor și se sucește când există varianta unui câștig mai mare ori neprejudicierea proprietarului.
De-l păgubește, uzufructuarul este nevoit să plătească daunele. (Art. 725)
Facă-se voia mea. Să nu i se fi dat exploatatorului drepturi peste cele ale proprietarului și acum am fi discutat altfel. Însă nu-i rău nici să depună garanții înainte de-a-și spori pe turta altuia veniturile. Nu-i drept însă ca vânzătorul unui bun să capete scutire în cazul în care devine el însuși uzufructuar al bunului definitiv înstrăinat. La donator e altceva. Dar… îngăduințele toate pică, înlocuită de garanții impuse de justiție, măsuri conservatoare a bunului pus în pericol. (Art. 726)
Întors pe toate fațetele, uzufructul dă de lucru instanței și-n situația neputinței de a fi depusă garanția. Soluția: un administrator. El dispune de fructe, civilele, de naturale și industriale în bani, îi varsă la o ,,… instituție de credit…”, iar uzufructuarul va încasa numai dobânzile. Al. 2 leagă două lucruri diferite: vânzarea bunului și depunerea sumelor la o… instituție de credit, aceeași sau alta; încasarea dobânzii de anteriorul beneficiar. Inexplicabil. Uite bunul, nu-i bunul, însă nu de tot. Uzufructuarul în nevoie personală sau extinsă asupra familiei, poate cere proprietarului să nu vândă ,,… o parte din bunurile mobile…” Îmi dați dreptate când eram de părere că retezarea acestor drepturi din fașă făceau din fiecare ce fusese înainte? (Art. 727)
O nouă…. Am, dar nu acum. Garanția. Neimportant, pot percepe fructele cuvenite. (Art. 728)
Micile la uzufructuar. Marile la proprietar. Reparațiile bunului. Cele două prime alineate de pură informare, lăsând impresia că vor fi secondate de detalii pentru ambii, dar…. Doar proprietarului i se pun în sarcină consolidări, reabilitări de ziduri, instalații, structură, motoare de mașină, sistemele lor electronice. Totuși, cad și-n sarcina uzufructuarului lucrările mari când nu-și îndeplinește sarcinile de întreținere și bunul se degradează. (Art. 729)
Iată că la unii se poate. Ne referim la actualizarea prețului unor lucrări de anvergură atunci când proprietarul nu le efectuează și de ele se ocupă uzufructuarul, deși l-a înștiințat, obligat fiind. (Art. 730)
De neînchipuit vechimea acceptată în primul rând de lege. Simpla-compusă transferare de la proprietar la uzufructuar are tangențe sigure cu anumite expertize. Mai ales la inventariere, că nu s-or pricepe amândoi la toate, unde o analiză pertinentă să nu păgubească și să înșele pe niciunul, chiar dacă Art. 731 nu îi mai obligă să reconstruiască distrusul bun. De menționat și cazurile fortuite.
