Propoziții pretențioase – Adiarăm
În dex încredere cu țârâita, ca și-n limba română. Pentru actinie două versiuni: când animal, când plantă. Doar reunirea de areal te mai scoate din dilemă: stâncile marine.
Urcând dâmbul de pământ, înalt cât zona facerilor de hrană, am dat peste-un ochi de apă, alimentat din surse proprii. Că din nevoie, că din ambiții născute-n tinerețe și coapte după 45 de ani, proprietarul a adus văiuga la stadiul de baltă, a populat-o cu ,,cleni” și i-a tot servit pe la mese ori a făcut hatârul vreunui apropiat de-a frige pește la zile…. Acolo, acasă sau în vreo locație rustică. C-a dat după Revoluție românul de bani și s-a boierit. Acum se fudulește cu ce are. Iar nea Carp chiar făcuse mai mult de două ciorbe de burtă. Una peste alta, n-a stat nici el degeaba, la câtă suprafață deține, de adormea ca oricare om normal noaptea, la momentul lucrării – bag mâna-n foc că și azi sunt toate la locul lor – adoptam nu multiplele adorări pentru un așa spațiu de vis – Lizuca lipsea ca să-l întregească -, ci lehamitea obișnuită: încă unul care-a dat de prea bine și se dă în stambă. În dosul hanului o alee largă – șase metri să fi fost, mai mult? -, flancată de copaci, iar în capătul ei o poieniță. La marginea ei o căbănuță din lemn cu de-ale iernii rezerve: conserve, cepe, usturoi…. De basm. Asta ce-a ținut de el. Clădirea, însă, dincolo de proiect, se detașează de toate celelalte, din vizitele de lucru, prin terasa de la etaj, al cărui acoperământ semicilindric și semisferic într-un capăt a lăsat clasicul lemn deoparte și s-a încropit din fier și beton. Un fel de pălărie cu borurile foarte mici. Peste el carton lipit la cald. Mă îmboldea să-l trec în catastiful curiozităților și adnotam acoperișul lângă un altul zărit din șoseaua principală a Tâmboieștilor, în două ape, turnat ca și acesta. La prima vedere mirare, la a doua o expresie uzuală: ,,Oameni nebuni!” dar face fiecare ce dorește. Terasa Hanului Carpatin, la o privire mai atentă, ar putea fi luată drept barcă de promenadă. La bază mai lată și de la geamuri până la acoperiș micșorată. Ochiului încântare, minții adorare, ploii…. Stagnare. Dacă se putea să ude ogoarele dimprejur, iar clădirea s-o ocolească. Fiindcă din terasă deschisă dorești una închisă, fiindcă pălăria de beton a fost făcută pentr-un cap mai mic…. Angajezi geamgii-termopan-iști, cu metode după pricepere, dar și coadă de proprietar vârâtă-ntre ele, ți le montează și la prima deversare pluvială din ceruri face fleașcă zidul pe trei laturi, mai ales pe cel frontal. Discutând despre pricepere…. Dacă nouă ne-a fost la îndemână să luăm spre adopție execuția și montajul de glafuri, lor cum de nu le-o fi dat prin cap să le așeze de la început, noi-nouțe, apoi să fixeze ramele? Nici nu putea să fie ușor, am mutat de zeci de ori scările pentru fiecare metru prins la holțșuruburi, lor nu le-ar fi trebuit decât o mică aplecare peste balustrada inițială și-un efort de împins burghiul din rotopercutor. Păi, ridică scara la înălțimea potrivită, ia cu tine prelungitorul și bormașina, trage de cablul îngreunat cu fiecare treaptă urcată, lasă-le pe marginea balustradei, coboară ca să iei ciocanele, cleștele, patentul și băgăurile în diblurile. Găuri, prindere, așezare, preveșteală peste ramele geamurilor. Coborâre. Următoarea. Mutare scară. La final, în sens invers, lipire. Sfoară, apă tare, păhărel pentru ea, cârpă, cositor, ridicare letcoane, coborâre. Extensii, torsionări de trup. Aderări de cositor deficitare, redecapări de zinc, înnegriri….
