Propoziții pretențioase – Adenoid
A trecut un an de la prigoana pornită asupră-mi. De mirare că de atâta supărare n-am suferit de adenită….
Am să las deoparte adepții zgândăririi până la sânge, destul cât m-au amenințat, destul că-mi voiau pielea pusă la tăbăcit, părți jupuite câte una până…. La infinit. Așa mi se hărăzise, așa fusesem amenințat.
De atunci am căpătat câteva învățături și tot de atunci încerc să-mi adecvez poziția și acțiunile, aderând zi de zi la curentul lehamitei de tot și de toate, și să-mi adjudec vechea personalitate pe cât de pierdută, în egală măsură furată, subordonată unor metehne personale discreționare, care fac din orice particulă umană un obiect cu proprietăți limitate. După tehnica adierii de vânt.
Un an greu, cu lovituri sub centură, un an test pentru cei ce vor veni. Sunt pregătit.
Fusese o premieră învelirea doar cu folie în cartierul mărginaș al Râmnicului. Precum întâia încercare de învelire cu țiglă metalică la popa Potop, întreruptă după al doilea tip de operațiune: formarea caroiajului-cadru. Că a fost numai atât, cu mici păreri de rău, s-a dovedit a fi mai bine. N-am fi stat facil, ne-am fi chinuit să ridicăm tabla până în dreptul etajului trei corespunzător unui bloc de apartamente și ne-am fi riscat viața. Ca să nu punem la socoteală cele câteva erori de încropire a acoperișului, complicat încă de la fundare, peticit în zonele simetrice lărgite de la mijloc cu un metru inutil. Deși plan de abordare avusesem. Unul imaginar. Unde te vezi, simți și-ți faci o idee.
În afară de Cristi P. și electricianul – se pare că i-am apucat numai noi pe cei cu defecțiuni de mers, că prea mare-i coincidența – de la spitalul local, am reușit să ,,peticim” doar două părți de casă la proprietari diferiți, nu dintre cele obișnuite. Însă ce a fost în acea zonă obișnuit? Ratasem – închinându-ne că scăpasem – doi clienți, pentru care era necesar să ne cocoțăm sus la remedierea tablei după împlântarea în acoperiș a câte unui horn. Deh, boieria cerea, vecini spate-n spate, un șemineu de fiecare. Al treilea vecin nu se lăsase mai prejos, proiectase imobilul tot la fel, fără să lase prea mult loc, aș spune deloc, cât să nu ajungi la cucurigu fără schelă. Cum și al patrulea trântise construcția în conformitate cu norma celorlalți, la limita Codului Civil – iată de ce m-am încumetat la subiectul legilor dubitative -, ba încă sub ea, aproape că doream refuzul. Numai bunul simț ne-a dus acolo două zile, reușind să definitivăm doar o parte, cea din spate. Avurăm de pus un jgheab și sageacul – florărie și pazie de tablă. Deși admiram pe dinafară și dinăuntru măreția și măiestria meseriașilor, ne-a fost greu să ne alăturăm lor, prețuind mai mult siguranța noastră și blazonul. Ne-am scuzat până a găsit de cuviință proprietarul că-și poate duce la bun sfârșit lucrarea. Cu alții. Mai zic o dată: mai bine. Erau de mutat schele, am fi așteptat între o parte și alta două zile, iar noi eram nerăbdători să ajungem….
Liste lungi…. Față în față, Relu. Ratarăm și la el învelitoarea mare, găsise un furnizor considerat de el mai avantajos. La acareturi, totuși, tot eu eram mai nimerit. Magazie-hol-camera centralei. Sus, brusc jos un metru, sus iară. Depresiunea cauzată de geamul băii, în atare mod cât să pătrundă lumina și să nu plouă. ,,Adorate” lucrări!
