Fărădelegea lui Călin – Șodul țivil
De la ce pornirăm, la ce ajunserăm.
De la un deținător cu cheie, de la un proprietar de conjunctură mai degrabă, unul cu nivel de acceptare ieșit din comun, căruia din când în când să i se ia sau să dea ceea ce îi aparține. Ori invers. Uite proprietatea, nu e proprietatea. La astfel de accepțiuni obligații, la încălcarea lor despăgubire. Se produce, prin urmare, o tulburare…. Deși se cădea a i se spune încălcare a legii privitoare la maniera de exploatare a bunului periodic deținut în cel mai grav mod. Despăgubirea pică, înlocuită fiind de excludere. Și iar ne întoarcem la coproprietate. Bune toate, doar că această desființare implică o chestiune practică. Cine cumpără partea? Și dacă vrea, și dacă poate. Pare-se că unul dintre împărțitorii bunului comun sau unul de aiurea. Celelalte ce rezultă constituind detalii procedurale. Pronunțare a unei ,,… încheieri de admitere în principiu a cererii de excludere…” Ei atac cu recurs. Definitivarea încheierii se lasă cu stabilire de preț pe bază de expertiză și prin vânzare silită. Instanța alege o bancă, actul judecătoresc ținând loc de contract de vânzare-cumpărare. Unul vine, unul pleacă. Unul plătește și își înscrie numele sub proprietar și pe proprietate, înlocuitul ,,… va putea să ridice suma consemnată la banca…” (Art. 691)
Deslușirea finală. Imobilul, bunul… sunt periodice atât timp cât acestea sunt deținute în coproprietate. Până când cotele-părți se unesc într-un tot al unuia singur. Așa zi, bre! (Art. 692)
Despre altele. Titluri și capitole noi. Nu-ș’ ce-aș mai zice. Neîndoielnic, lexicul debordează, structura sa cuprinzând o gamă largă de forme. Cea mai nepotrivită urechii mele a fost aleasă de Codul Civil la un nou cap de drum: dezmembrămintele….
Superficia dezbătută pe întreg capitolul unu din titlul trei. Noțional: ,,… drept de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință.” În limite normale totul s-ar reduce la acceptul unui proprietar de a ceda o parte din terenul său altuia pentru un imobil. Sau din aerul de deasupra lui, căci subsolul este deja parte din bază. Dobândire prin act juridic. Dar fără a exclude uzucapiunea sau alte moduri de a îndeplini definiția. Variantele cuprind și situații inedite: se vinde doar construcția; se vând și construcția, și terenul, separat către doi proprietari. Discuția strictă despre construcția pe feuda altuia induce renunțarea proprietarului la teren sau la uzul de accepțiune, el sau un terț. (Art. 693)
Să nu exagerăm totuși. Cei 99 de ani puteau fi chiar o sută întreaga. Pe de altă parte superficia distruge ideea de proprietar în favoarea dreptului la un asemenea mod de a implementa un străin pe locul deținătorului de teren. Deși iluzoriu dreptul, mai departe de perechea de nouari se poate reînnoi. (Art. 694)
Am trecut din nou la dex din pricina numeroaselor limite fizice puse superficiei la Al. 1, Art. 695. Abia acum pricepând cu adevărat. Fiind în situația ,,superficia”-lului, adică io construcție, primăria terenul. Delimitările alineatului: terenul de construit, de exploatare a construcției ori – dă de la el codul – teren aferent și necesar exploatării edificate. Al. 2 e mai…. Dacă era om, îl numeam nebun, așa, îi spun aiurea. Nu tu modificare de construcție, da’ demolare și refacere în forma de dinainte da! De fapt numitul este superficiar. Dat în ,,boala vacii nebune”, pus pe ,,stricăciuni”, poate fi deposedat de proprietarul terenului, cu limită de cerere a acestuia de până la 3 ani. Repunere situație inițială – prescripția de 3 ani suspendată până la expirarea superficiei (nu erau cei 99…?) Da-l încondeiam, nu lăsam titularul singur, cu superficia la Al. 4, să dea sens propoziției și textului completabil. Adică, ,,casa” pe teren, terenul înstrăinabil doar cu vânzarea construcției. (Art. 695)
