Cenaclul Alexandru Sihleanu – 23 Octombrie 2021
DRAGOSTEA, LIANTUL DINTRE VIAȚĂ ȘI ARTĂ
Sâmbătă, 23 octombrie, membrii Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat s-au întâlnit la Clubul Femina 2, al amintitei instituții, cu scriitori din Buzău la un eveniment editorial, lansarea volumului de poezii ÎNTRE TELURIC ȘI CELEST, EROS ȘI THANATOS, Editgraph, 2021, autor Vasile Ghinea. Moderatorul evenimentului a fost prof și scriitorul Grigore Leaua:
„Bine ne-am întâlnit! Mulțumim scriitorilor buzoieni că astăzi sunt alături de noi la acest eveniment, lansarea cărții lui Vasile Ghinea, o carte cu un statut special. Dl Petrescu s-a mobilizat pentru că întâmplarea a făcut să aibă bani și dl Vasile să aibă un volum. Dl Petrescu a rămas un înger păzitor al creațiilor buzoiene așa cum s-a dovedit de-a lungul timpului. Între teluric și celest, eros și thanatos este o carte de excepție, este de cel mai bun augur. Universul conturat de Vasile Ghinea trasează coordonatele iubirii și a morții între teluric și celest. Vasile Ghinea a învățat lecția simplității, simplitatea lui se raportează la cuvânt. Cuvântul ca atare este cea mai mare taină a vieții. Nichita a creat necuvintele de la tăcerea lui Blaga. Acești poeți au obsesia cuvântului ca și Vasile Ghinea pornind de la cuvântul biblic. Cuvântul nu poate fi explicat. Dincolo de cuvântul poetic este altă lume. Vasile Ghinea cu acest volum a creat un univers nu numai un volum. Vasile Ghinea spune: (Căutare) Desfac cuvintele/ pentru a găsi perla/ sentimentelor de bine/ și a ideilor înalte,/ dar mă împiedic în ele/ fără aflarea adevărului/ din noi. Cât de simplă, dar cât de profundă este în simplitatea ei. Trebuie să ne bucurăm de această carte. Să trecem la discuții și dau cuvântul dlui Traian Cristea”.
Traian Gh. Cristea: „Am ținut cu tot dinadinsul să fiu astăzi aici. Suntem astăzi în fața unei cărți care ne invită să nu renunțăm la căutarea timpului pierdut spre a ne ocupa de timpul din labirintul nostru sufletesc. Cartea ÎNTRE TELURIC ȘI CELEST, EROS ȘI TANATOS, semnată de Vasile Ghinea (Editgraph, Buzău, 2021, ed. trilingvă) oferă cititorilor dornici de oxigenare spirituală, 33 piese poetice echivalând cu subtilul univers ascuns în citadela tăcerii. Este o carte clocotind de reflecții profunde despre adevărul freamătului lăuntric și al realității tulburătoare, adevăr generat de nepotolita pandemie semănătoare de moarte. Este, dacă putem spune așa, oglinda seismelor sufletești, trăite, simțite de un ego amenințat de masca sub care clocotește deznădejdea stârnită de existența cotidiană. Titlul cărții, alcătuit din două metafore, surprinde, dar și invită la dezlegarea semnificațiilor care, abia după lectura integrală a cărții, pot fi clarificate. Poetul deschide supapa tăcerii care găzduiește combustii surprinzătoare prin emanația ideilor, conform cărora actul ființării în teluric este salvat de actul intelectual al creației. În viziunea creatorului, Măria Sa Poezia e salvatoarea, fiindcă permite evadarea din personalitatea obișnuită a omului în personalitatea creatorului. Este ceea ce spunea și T.S. Eliot: Poezia nu înseamnă a te lăsa pradă emoției, ci a scăpa de emoție; ea nu este expresia personalității, ci o evadare din personalitate…”. Nu-i mai puțin adevărat că Poezia poate fi considerată și un antidot împotriva noxelor spirituale, o deschizătoare de drum drept către celest. Este de subliniat și faptul că autorul adoptă în abordarea subiectelor lirice, postura meditației filosofice. Monologul descriptiv se bazează pe disocieri între ipostazele eului în raport fie cu conștiința de sine, fie cu aceea despre lume. Având ca temă de ansamblu relevarea reflexivă a interiorului sufletesc, specific poetului, sub influența teluricului, sunt prezente în poeziile din interiorul cărții, teme grave precum destinul, copilăria, creația, timpul, natura, iubirea, moartea etc. Chiar de la începutul cărții suntem surprinși de abundența unor motouri dedicate POEZIEI. Vasile Ghinea acoperă o pagină cu un buchet de lumini care ne înmiresmează sufletul. Sunt șase voci, în concurență parcă, definind sensibil fiica Euterpei. Nu era oare suficientă doar o singură apoftegmă? se pot întreba unii cititori. Răspunsul e simplu: orientarea scriitorului determină opțiunea, deoarece intenția lui a fost să evidențieze faptul că și Poezia este una dintre luminile magice ale Artei. Considerăm că autorul inspirat a fost dând prioritate spuselor lui Nichita Stănescu: Poezia este dimensiunea cea mai curată pe care orice ființă umană o are. Se continuă cu noi apoftegme, demne de memorat, toate nuanțând măreția POEZIEI. Ne întâmpină în următoarea pagină un „Cuvânt înainte mergător” din care aflăm opinia autorului despre carte și poezie. Selectăm din cuprinsul acestuia doar câteva rânduri citate din Lucian Blaga, cuvinte sugerând un adevăr care ne emoționează, infuzându-ne o stare meditativă: Într-adevăr, tăcerea trebuie să fie pretutindeni prezentă în poezie, cum moartea e necurmat prezentă în viață. Piesele lirice care ilustrează prezența frecventă a termenului tăcere, confirmă preferința poetului pentru acest cuvânt cu o încărcătură sugestivă, deosebită. De fapt „tăcerea” a devenit laitmotivul multor creații semnate de poet în trecut și, mai ales, în acest volum. Convinși că și poezia „este un cod pe care ești nevoit să-l descifrezi” (Roland Barthes), simțim îndemnul de a păși mai departe pe teritoriul volumului, însetați de a surprinde esența stihurilor. Pentru a cunoaște crezul artistic al semnatarului cărții, vom face o succintă investigație a unor creații elocvente. Mai întâi ne vom întreba de ce Vasile Ghinea a îmbrățișat preocuparea de a sluji la curtea Poeziei? Iată sincera sa confesiune: Scriu/ dintr-o durere,/ patimă/ a ceea ce este/ și nu se vede,/ a ceea ce pleacă/ pe aripi de dor/ spre zări neștiute/ și fără întoarcere. (DECLARAȚIE) Fizionomia poetică a lui Vasile Ghinea transpare și în piese precum CĂUTARE și CONSTATARE; cea din urmă constituie un autoportret condensat la câteva trăsături sugerate de cuvinte cheie, precum simt, durere, speranța. Finalul poeziei este pecetluit de emblematica opinie care nu poate fi trecută cu vederea; presiunea hărțuirii cotidiene este principalul imbold: M-a întrecut alergarea/ neuronilor șchiopi, cu sclipiri de intenții/ în confuzia normalului anormal. Pe aripile rememorării se evocă minunea primului popas în viață, copilăria. În poezii precum CÂNTEC și FERESTRA COPILĂRIEI, se răscolesc amintiri care nu pot fi șterse. Tonalitatea nostalgică nu afectează aroma metaforelor inspirate. Copilăria este văzută drept prima notă din cântecul vieții, apoi prima treaptă; finalul degajă fiorul tristeții: și-n tăcerea Ta albastră/ caut să înțeleg/ tăcerea din Cuvânt. (CÂNTEC) Cuceritor este poemul invocării deliciilor prunciei prin enumerația cuvintelor simbol. Versurile se structurează în două secvențe sub semnul interogației, urmate de o finalizare cu accente elegiace. Bunica, zâna bună a copilăriei, numită sufletul/ stropului de viață, din spațiu edenic al copilăriei, a lăsat în urmă amintiri luminoase, însă impregnate cu amărăciunea absenței: La umbra crucii/ lacrimile sufletului,/ nu pot reda copilăria. Versurile finale au încărcătură sentențioasă, memorabilă: și viața alunecă,/ rămânem mai singuri/ cu amintirile mai grele. (FEREASTRA COPILĂRIEI) Alte poezii din interiorul cărții ilustrează convingător pânza țesăturilor din frământările existențiale, specifice ființei umane, situate în microuniversul teluric, acum și aici, pe Terra. Registrul monologului poetic de-acum dobândește accente filosofice pregnante. Dramatic este jocul secundelor din alternanța trecut–prezent unde există cădere și înălțare, aflate într-o religie a sufletului/ ce pare părăsit / într-o lume a izgonirii din Rai (RELIGIE). Realitatea în care ființează poetul pare deplorabilă, fiindcă valorile autentice s-au volatilizat. Aici ființează o lume a unei noi ordini, în care ne agățăm inimile / de indiferență, / când empatia este/ pe cale de dispariție. (INTERESE) Este lumea în care interesele se ciocnesc după regulile unei gramatici absurde, unde dorința de evadare rămâne un vis; este o lume a speranțelor rămase/ într-un buchet de flori/ și a pulsului crescut/ pe indiferența obștească. (ORIZONT) Evident, echilibrul existențial este amenințat de ceea ce-l înconjoară pe poet. Cine a citit creațiile de început, semnate de V. Ghinea, își va putea da seama de prezența unei sintagme sugestive, anume “echilibrul precar”. Trebuie știut că sentimentul echilibrului sufletesc l-a urmărit constant pe tot traseul liricii acestui creator liric. Nu întâmplător primul volum de versuri s-a intitulat ECHILIBRU PRECAR (1998). Consecința? Poetul este în perpetuă căutare a echilibrului spiritual. Acum, sub povara metamorfozei unor concepte, mentalități, convingeri viciate, echilibrul și-a accentuat nesperat precaritatea. Prezentul cenușiu generează în simțirea poetului traume, nedumeri, dar și certitudini. Iată-l examinându-și structura interiorului, căutând cu obstinație perla/ sentimentelor de bine/ și a ideilor înalte,/ însă declarându-și dezamăgirea: dar mă împiedic în ele/ fără aflarea adevărului/ din noi. (CĂUTARE) Totuși, există poezie și în această atmosferă dezolantă, maladivă; există totuși creație rod al reflectării unei existențe pastelate pentru unii, traumatizante pentru alții; da, aici, în sfera teluricului contaminat parțial. Creatorul de pretutindeni, ca și cel în discuție, slăvește mirificul dar al destăinuirii cu fruntea plecată, cu brațele ridicate, la porțile cerului, pătruns de fiorul simțirii sacre. Discursul liric susură în limba universală a travaliului artei cuvântului. Versurile izbucnesc din matca sufletului, iscând o poveste sublimată: Mă las atras de un cuvânt/ ce nu-și arată chipul,/ plimbat la întâlnirea cuvintelor/ din tăcerea neliniștii/ prin care ajung să construiesc/ în limba dulce a poeziei,/ din teluric și celest,/ cu eros și thanatos/ castele din cuvinte. (TRAVALIU) Versurile citate constituie desigur, comandamentul poetic urmat constant de Vasile Ghinea. În același registru tematic se înscrie și poezia TELURIC în care eul liric conturează chipul lăuntric al creatorului prăduit de cuvinte. Acesta este marcat de arderea timpului, străduindu-se a lăsa posterității un semn că a simțit lumina, dar și trădarea ce au încercat să-l remodeleze: Mă simt pradă/ cuvintelor alese/ și-n arderea timpului/ încerc să-mi duc neliniștea/ tăcerii din cuvinte/ la tăcerea din urmă,/ ofrandă a teluricului din mine. Într-o veșnică războire cu timpul, semnatarul piesei lirice LEACUL INIMII motivează sensul zbaterii pe teritoriul denivelat al creației. Se înfiripează astfel ideea relației dintre cei sortiți să aleagă din roiul cuvintelor numai pe cele miruite, izbucnite fără fard, apte pentru chemarea iubirii. Cu ochii minții poetul surprinde dansul cuvintelor care plutesc / într-o ieșire din firesc/ ca o sfidare a realității/ pentru leacul inimii/ ce se numește dragoste. Iată leacul tămăduitor al tuturor rănilor, deziluziilor cuib din care își iau zborul speranțele și credința în triumful Poeziei. Căci IUBIREA este leacul divin al îndurării caznelor vieții umane. Nu poate fi vorba de o pendulare între eros și thanatos, ci mai degrabă de o relație univocă între două concepte care generează implicare, trăire fierbinte. Iubirea emană lumină, triumf în fața morții inevitabile. Ochiul poetului investighează cu pricepere și alte circumstanțe, stări, trăiri, pentru a le releva semnificațiile. Operațiunea aceasta o face cu dezinvoltură, ignorând legile structurilor complexe în favoarea expresivității pe spații reduse. De pildă, atmosfera nopții, generatoare de meditații într-un spațiu nedeterminat este redată admirabil în doar cinci versuri pe fondul unei imagini auditive seducătoare: insomnia din cuvinte/ ascultă simfonia greierilor/ în do major fortissimo. (UMBRA DIN UMBRĂ). În concluzie, cartea lui Vasile Ghinea recomandă un poet reflexiv, la vârsta deplinei maturități a disponibilităților creatoare. Este acest stadiu un început al unei noi etape în creația lui, început care obligă la continuarea travaliului pe teritoriul MĂRIEI SALE POEZIA”.
Grigore Leaua: „Avem între noi o elevă căreia îi dau cuvântul”.
Larisa Ursică (elevă cl a X-a, Liceul Ștefan cel Mare): „Bună ziua! Adresez respectuoase mulțumiri celor care mi-au înlesnit participarea la această lansare de carte, oferindu-mi posibilitatea de a-mi exprima câteva opinii. Deși n-am reușit să citesc decât o parte dintre poezii, pot spune că m-au provocat să reflectez și să mă documentez cât de cât. Chiar de la început, titlul m-a șocat prin amploare și conținut, știind că de obicei titlurile cărților cu poezii cuprind doar câteva cuvinte. Făcând cunoștință cu versurile, mi-am dat seama că sensul figurat al titlului sugerează zbaterea poetului între două lumi, una reală, alta virtuală. Sunt abordate probleme profunde, tratate de autor în texte de mică întindere, care mi-au dat de gândit. Parțial am dedus sugestiile din unele versuri cu teme precum prezentul zbuciumat și trecutul nostalgic: iubirea, trecerea, dorul, fereastra copilăriei M-au emoționat, între mirare și admirație. Pot spune că m-a impresionat și adresarea directă a poetului, sinceritatea cu care își exprimă gândurile cu care meditează asupra unor situații ale existenței umane. Fără jenă, declar că mai am multe aspect de clarificat, care necesită o lectură integral și de ce nu, o recitire a întregului volum. Pentru că această carte m-a atras în mod deosebit, vă întreb de unde aș putea s-o procur.” (Și i-am oferit pe loc un exemplar.)
Grigore Leaua: „Citez ultima poezie cu care se încheie cartea. (Ideal) Drumurile noastre/ și-au schimbat idealurile, sensurile./ Aruncăm minciuna/ frumos poleită/ pentru trădarea din noi./ Naivitatea naște monștrii/ trădării noastre, omul providențial/ n-a sosit. Pentru noi/ totul înseamnă trădare/ de neam și de țară.) Sunt lucruri teribil de dureroase. Cine mai dorește să discute? Dna Aneta…”
Aneta Țâru Dumitreșteanu: „Mă bucur că mă aflu aici. Cunosc stilul de a scrie a dlui Vasile Ghinea. Poezia din această carte este cu un strat adânc și greu de pătruns. Găsim aici strigătul de libertate inclus în lut. Autorul pleacă de la iubire, moarte… În cuvinte puține spune multe”.
Grigore Leaua:„Cine mai dorește să discute? Dl Doina…”
Mihai Doina: „Din respect pentru activitatea ce o desfășurăm acum, aici, am să spun și eu câteva cuvinte despre poetul, prozatorul, cronicarul, mentorul Cenaclului „Alexandru Sihleanu” Despre cartea Între teluric și celest, eros și thanatos, care am aflat că va fi premiată, nu comentez, știindu-se „afecțiunea” mea pentru poezia fără rimă și fără ritm, nu cum am învățat în școală și cum e definită în dicționarul limbii române, poezie pe care o numiți modernă. Vasile Ghinea abordează cum am exprimat mai înainte preocupări literare și, în opinia mea, le desfășoară cu seriozitate, în ciuda contestatarilor săi, dovedind și talent, și abnegație pentru tot ce înseamnă literatură. Scriitorul Ghinea are creații în domeniul poeziei, al aforismului, al prozei scurte, al criticii literare, etc. Nu m-aș mira să ne uimească curând cu încă o diviziune din clasificarea literaturii. Talent are! Colegii din cenaclu spun că dl Ghinea are talent cu carul, după o expresie din popor, dar eu zic că dl Ghinea are talent cu tirul, acel gigant al șoselelor! Doriți să mă explic? Acest scriitor, în doar câțiva ani a editat zece cărți, aceasta de azi este a 11-a carte „marca Ghinea”, dar numele său apare și în antologii: Vitralii, 2005, Simplitatea risipirii, 2015, Vis cu Nichita, 2020. În opinia mea originalitatea lui Vasile Ghinea este evident cel mai bine în „cronicile de întâmpinare”, unde autorul făcea cronica cărților care se lansau, dar și mai convingător este efortul lui pentru susținerea Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din anul 2001 până în prezent. Convingerea mea este că scriitorul Vasile Ghinea ocupă un loc sigur în cultura râmniceană , dar nu numai! Dar să nu uităm ajutorul lui în transformarea tinerilor talente în valori autentice. Membrii cenaclului au primit direct sau indirect acest ajutor, devenind și ei autori apreciați. Iar cenaclul, prin cronicile de pe internet, este prezent în toată țara și chiar dincolo de hotare. Dle Vasile Ghinea, vă felicit pentru cartea care o lansați azi, dar și pentru întreaga activitate literară! Dumnezeu să vă dea sănătate și spor la creație, iar cenaclului continuitate!”
Grigore Leaua: „Cine mai dorește să discute? Dl Tăicuțu…”
Nicolai Tăicuțu: „Am citit cu mare atenție cele 33 de poezii și am ajuns la concluzia că Vasile Ghinea scrie o poezie fără emoție, pleacă de la aforism și îl transformă în poezie. Vasile Ghinea din titlu, teluricul și celestul le transformă în microcosmos.”
Ovidiu Cameliu Petrescu: „Practic ASOCIAȚIA CULTURALĂ „RENAȘTEREA BUZOIANĂ” a sponsorizat nu numai această carte: în 2004 Ochiul din umbră, în 2009 Lutul unui pumn de vise și în 2010 Lacrima din ochiul singurătății. Într-adevăr este o poezie centrată pe anumite concepte, principii importante pentru condiția umană. Există și o doză de sensibilitate. (Religie) Secundele prezentului/ în secundele trecutului,/ în amintirile din umbra/ ce se micșorează lumânare/ pe treptele înălțare sau cădere,/ într-o religie a sufletului/ ce pare părăsit/ într-o lume a izgonirii din Rai. Un destin. Este normal când te apropii de sfârșitul vieții. (Travaliu) Mă las atras de un cuvânt/ ce nu-și arată chipul,/ plimbat la întâlnirea cuvintelor/ din tăcerea neliniștii/ prin care ajung să construiesc/ în limba dulce a poeziei,/ din teluric și celest,/ cu eros și thanatos/ castele din cuvinte. Cartea este un castel din cuvinte. Ne obligă să medităm la viață și moarte. Într-o țară care se consider creștină, de ce ne este teamă de întâlnirea cu Creatorul? Cartea mi se pare ca un fel de inventar al multor teme. Este o carte reușită, altfel nu aș fi sponsorizat-o. Din 2004 până acum am scos Almanahul Renașterea Buzoiană și vă invit să veniți cu materiale: poezie, proză.”
Grigore Leaua: „Mulțumim dlui Petrescu și pentru invitația de colaborare”
Mioara Zaharia: „Referitor la cartea dlui Ghinea Între teluric și celest, eros și thanatos, prof. Traian Cristea afirmă că cea mai mare taină ce reiese din această carte este „Cuvântul”, cuvântul în spatele căruia te poți ascunde sau pe care îl poți folosi în căutarea perlei adevărului, a libertății. Însăși poezia dlui Ghinea este un strigăt de libertate. Acest „Cuvânt” l-am folosit și eu în poezia mea „ascultând creșterea orei” și „lăcrimând din ochiul singurătății” cum spunea dl Ghinea atât de frumos! Cuvântul poate fi o taină: „Cuvântul” poate fi simțit cu sufletul, cu bunătatea Lui) căci „Bunătatea lui Dumnezeu e ca răsăritul soarelui, se revarsă pe pământ fără a privi la merite”, cum spunea poetul persan Muhammad Rumi. (Fecioară aleasă Marie – ai grijă de noi!) Fecioară aleasă mai presus de fecioarele pământești/ Maică a Fiului lui Dumnezeu, crin nepătat,/ Tu care ne-ai dăruit „Cuvântul” spre mântuire,/ Tu care Ținătorul lumii l-ai alăptat,// Tu ce cu suflarea sfântă l-ai încălzit,/ Tu ce Pruncul cel dinainte de veci l-ai înfășat,/ Tu Maică al Fiului cel sfânt și iubit,/ Tu izvorul milei Fecioară fărʼ de păcat //… Orbește-i cu milă căci vor să ne fure copii/ Să-i târască-n mocirlă, să-i amăgească/ Luminează-le mințile de criminali însetați/ Risipește-le ura de pe stirpea lumească.”
Grigore Leaua: „Sunt dator să o invit pe Ștefania.”
Ștefania Pavelescu: Am făcut un efort și am acceptat să traduc din trei motive: 1. Să înțelegi universul poetic. 2. Cu alte cuvinte să îți placă. 3. L-am cunoscut la ședințele Cenaclului „Alexandru Sihleanu” modest, autodidact, de o sensibilitate rară. Traducerile: unele poezii sună frumos în franceză și altele melodioase în engleză (Remède) Si ce n’était pas le ciel/ qu’on le prie,/ nos âmes/ ne pourraient pas aimer,/ et la poésie ne serait/ pas un remède/ pour notre solitude. Dl Ghinea are o calitate aparte, se folosește de cuvânt căutând să explice misterul ontologic. Începe de la misterul vieții, trece la copilărie… Cuvântul are atâtea și atâtea valențe. (Leacul inimii) Noi, toartele timpului/ întruchipând mirarea,/ între noi cuvintele plutesc/ într-o ieșire din firesc/ ca o sfidare a realității/ pentru leacul inimii/ ce se numește dragoste. Mi-a făcut plăcere să traduc poezii care îmi plac. Îl felicit pentru modestie și simplitate”.
Grigore Leaua: „Cine mai dorește să discute ? Dl Câmpeanu…”
Adrian Câmpeanu: „Sunt membru al Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, care a participat cu deosebit interes la ședințele conduse de poetul Vasile Ghinea. În urma momentelor petrecute în cenaclu am reușit să devin o ființă mai sensibilă. Fac o analogie între cartea lansată astăzi și culoare. O consider ca o bijuterie de smarald după culoarea copertelor, culoarea verde prima culoare a vieții. Cartea este o sursă de oxigen, este un bibelou de smarald. Aleea din parcul râmnicean este superbă pe copertă. Cartea este audio, poezia… îi simt foșnetul. Este o carte bio. Trecând la interior, la pg. 13, Cu și fără, este excepțională ideea. Dl Ghinea cu titlul se transformă într-o punte între cer și pământ. Dl Ghinea este poetul care implică cititorul prin cuvinte, cititorul care își poate construi o altă viață plăcută. Îi doresc curaj și sănătate pe acest tărâm frumos”.
Grigore Leaua: „Acum dăm cuvântul autorului.”
Vasile Ghinea: „Nu o să vorbesc despre carte, vă las să descoperiți dvs. ceea ce conține. Vă mulțumesc, că ați fost alături de mine la această lansare! Țin să mulțumesc, în mod deosebit, unei persoane. Mă aflam la Buzău, la o festivitate de premiere. După consumarea evenimentului, la capitolul cafea, am fost surprins de o întrebare a dlui Ovidiu Cameliu Petrescu, dacă am de o carte. Cu o ușoară ezitare, am răspuns da. Răspunsul D-sale a fost prompt. – Trimite-mi manuscrisul! Îi mulțumesc încă o dată că a avut încredere în poezia mea!”
Grigore Leaua: „Mai dorește cineva să discute? Dacă nu mai dorește nimeni, vă mulțumesc că ați participat la această lansare de carte. A fost o lansare foarte reușită și datorită faptului că s-au reunit la acest eveniment scriitori buzoieni și râmniceni care au demonstrat încă o dată că relația dintre scriitorii buzoieni și râmniceni pe tărâmul literar este o relație foarte puternică. Poftiți la cafeaua literară și autografe!”
Ulterior, dna Georgeta Iuga mi-a transmis comentariul D-sale la cartea lansată astăzi: „Cartea poetului VASILE GHINEA „ÎNTRE TELURIC ȘI CELEST, EROS ȘI THANATOS” ne poartă într-un zbor dus-întors între cer și pământ, acum, în plină pandemie. Poezii în vers alb, cu teme filosofice, existențiale, au o arhitectură a propoziției, care evidențiază profunzime, diversitate, conexiuni noi, idei, sensuri. În cosmos, din ciocnirea unor corpuri cerești apar alte stele. În mintea poetului, din trăiri, simțiri, gânduri se construiește o lume nouă, în care cuvintele capătă valențe noi, iar figurile de stil potențează înțelesul profund. Mulțumim, poete Vasile Ghinea, pentru acest zbor de înălțare albastră!
Sâmbătă, 30 octombrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Viorel Dodan. Vă așteptăm, cu drag!
