Spații culturale nr. 78 (4)

Haihui prin Europa

Stan BREBENEL

Insula Skiatos

După două zile de plajă și de cunoaștere a stațiunilor Platamonas și Nei Pori, se organizează croaziera mult așteptată. Plecăm în zori, cale de vreo 200 km. Până la Larissa mergem pe același itinerar, ca și în excursia precedentă, apoi urmăm drumul spre sud, către Atena. După un timp ajungem în dreptul orașului Volos, ce se află în stânga noastră.

Orașul Volos este un binecunoscut centru industrial și port comercial. El este străjuit de golful Pagastic și de muntele Pelion. De acesta din urmă se leagă desfășurarea multor scene mitologice, amuzante sau dramatice. Aici a fost aruncat, la nunta lui Peleu cu Thetis, celebrul măr al discordiei și tot de aici s-au îmbarcat argonauții ce au plecat în căutarea Lânii de Aur. Muntele Pelion atinge o altitudine de 1651 m pe culmea Purianos Stavros. La scurt timp, în dreptul localității Ag. Theodoroi părăsim șoseaua principală și ajungem în satul pescăresc Amaliopolis. De aici ne îmbarcăm pe vasul Samos Sky cu destinația insula Skiatos. Odată cu noi urcă la bord și turiști polonezi, cehi și maghiari. Navigăm timp de 2 ore, mult timp pe lângă coastele peninsulei Pelias.
Doamna Elisabeta, patroana, și domnul Costas, căpitanul vasului, se străduiesc să facă atmosfera cât mai plăcută. Odată cu noi, spre aceeași destinație, a plecat și vasul Elisabet Cruises, cu soțul doamnei Elisabeta la comandă. La bordul acestuia se află turiști din aceleași țări, dar aflați în altă stațiune. După acomodarea necesară se dă tonul la distracție, turiștii fiind invitați la dans și inițiați în dansuri populare grecești, în top aflându-se celebrul sirtaki al nu mai puțin celebrului Zorba. Atmosfera este veselă, tonifiantă, molipsitoare. Nici nu știm când au trecut cele 2 ore. Acostăm în portul vechi al insulei, în capitala Chora sau Skiatos.
O lumină aurie, blândă și mângâietoare pare că înconjoară insula.
Insula Skiatos este cea mai mare insulă a Sporadelor de Nord, cu o suprafață de 48 km.p., un perimetru de 44 de km și o populație de 4200 de locuitori. Localitățile se află toate lângă țărm, pe toată circumferința insulei. Legătura cu uscatul se face prin două căi: aerian și maritim. Există un aeroport în estul insulei și unde surprindem, în direct, o aterizare a unui avion de pasageri. De asemenea, există o linie de feryboat cu portul Volos, aflat la 49 mile marine.
În apropierea portului, pe o înălțime dominantă a orașului, se află biserica Sf. Nicolae, pe care o vizităm, ce reprezintă patronul spiritual al insulei și al marinarilor. Aici ajungem după ce urcăm pe niște scări înguste, întortocheate și foarte înclinate. Biserica este amplasată în partea cea mai de sus a părții sudice a orășelului. În fața ochilor ni se deschide o panoramă încântătoare. O mare parte din insulă poate fi văzută, tot orășelul Chora, inclusiv aeroportul, precum și portul unde tocmai acostează un feryboat. Marea se desfășoară pe suprafețe mari, unde, din loc în loc, oglinda apei este spartă de numeroase insulițe și stânci, asemănătoare unor pinteni de munte.
Insula Skiatos s-a constituit mult timp într-un avanpost al rezistenței grecilor împotriva invaziilor turcești. Aici a fost adoptat, în anul 1807, actualul steag al Greciei, deși au mai fost încercări de a se adopta un altul.

Orașul Chora îmbină tradiția cu modernitatea care își dau mâna și creează un peisaj extraordinar, specific ținutului egeean. Străduțele înguste și în pantă poartă ecoul și parfumul epocilor de odinioară. Motocicletele și scuterele sunt vehiculele cel mai des folosite de localnici, indiferent că sunt bărbați sau femei. Într-un ținut aparent arid, oamenii conviețuiesc cu marea, cu plajele aurii, cu dealurile stâncoase. În tot ceea ce există totul este făcut cu multă dragoste și trădează multă sensibilitate. Aici timpul pare să aibă un alt ritm, unul numai de el știut. Aparatele de fotografiat și retina rețin imagini de vis. Parcă un pictor genial a creat pânze uriașe, în culori vii, pastelate de care ne despărțim cu greu.
După aproape două ore de admirație ne regrupăm la vaporaș și ne îndreptăm, cale de 15 minute, spre partea de sud-vest a insulei pentru 2 ore de plajă și relaxare, la Koukounaries (con de pin). Acostăm într-un loc special amenajat și debarcăm cu bucurie. Plaja și atmosfera se animă cu turiștii din cele două vaporașe. Nisipul este foarte fin iar pinii ce străjuiesc plaja oferă o umbră binefăcătoare celor care nu vor să se întâlnească cu razele de soare.
Undele Mării Egee ne primesc cu brațele deschise. Apa este destul de mică pe o distanță importantă de la țărm. Soarele, care pică puțin oblic, nisipul fin și gălbui, apa de o transparență desăvârșită dau imagini uluitoare. Ai senzația că fundul mării, începând de la țărm, este placat cu aur.
Nici nu ne dăm seama de scurgerea timpului că și trebuie să părăsim paradisul și să ne îmbarcăm. La bord, gazdele noastre, după ce ne lasă să moțăim puțin, dau tonul la distracție folosind o stratagemă veche, dar care a dat roade. Suntem anunțați că vaporul este însoțit de delfini zburători. Alarmă falsă, dar scopul a fost atins. Turiștii, indiferent de naționalitate, se prind cu frenezie în joc. Apogeul este atins în punctul de debarcare, când ambele nave au acostat una lângă alta și gazdele noastre dau un spectacol fascinant. Marinarii au demonstrat că sunt nu numai buni navigatori dar și excepționali dansatori, oameni care fac din distrarea turiștilor o artă.
Ne urcăm în autocar mulțumiți de cele văzute și simțite. Șoferul autocarului, grecul Spiridonas, iritat de unii șoferi din trafic, face un adevărat show. De, spiritul balcanic nu se dezminte.

Salonic

După întoarcerea din croazieră mai beneficiem de o zi de relaxare și cumpărături în stațiunile Platamonas și Nei Pori. Căutăm suveniruri pentru cei dragi de acasă. Multitudinea de magazine și bogăția de produse te fac să te hotărăști foarte greu. Ultima seară a sejurului este rezervată unei seri grecești. La un mare local turiștii sunt serviți cu mâncăruri și băuturi tradiționale grecești, iar dansul și melosul popular fac seara de neuitat. Târziu, în noapte, se revine la hotel pentru pregătirea drumului de întoarcere către casă.
În ultima zi a sejurului nostru, pe drumul de întoarcere, facem o vizită de câteva ore în Salonic. Este al doilea oraș ca mărime, după Atena, având o populație de 800.764 locuitori, după alte surse 1.099.598 (în 2005), fiind capitala regiunii Macedonia Centrală și a Greciei de Nord. Salonicul mai este cunoscut și sub denumirile Thessaloniki, Selânik, Solonik, Salonika sau Salonica, iar în macedoneană – Solun. Thessaloniki a fost denumit de Alexandru Macedon în onoarea surorii sale ce purta acest nume și care era soția lui Kassandros (Casander), ctitorul orașului. Orașul a fost fondat în anul 314 î.H. într-un loc deosebit de pitoresc. Salonicul s-a dezvoltat pe colinele din jur, arcuindu-se după Golful Thermaikos, ce completează frumusețea peisajului. De-a lungul secolelor orașul a jucat un rol important în istorie. Astfel, a fost capitala unuia dintre cele 4 districte romane ale Macedoniei și era condus de un praetor. A făcut parte și din Imperiul Roman și Bizantin până ce Constantinopolul a fost cucerit în cea de-a patra cruciadă, din anul 1204. Cu toate că este unul dintre cele mai vechi orașe, cu multe vestigii arheologice, Salonicul este un oraș modern, cu străzi largi, scăldate de soare, cu oameni calzi, cu parcuri și piețe deosebit de pitorești. Principalele obiective turistice sunt Turnul Alb, portul, Muzeul de Arheologie și Muzeul de Cultură Bizantină, Arcul lui Galerius aflat în centrul vechi unde se află Forumul Roman, Biserica Sf. Dumitru, faleza Mării Egee, renumitele piețe Aristotelis, Mondiano și Elefterias. În Salonic întâlnești numeroase situri arheologice și pot fi văzute întrucât sunt conservate foarte bine: vechiul forum, băile publice, hipodromul, templele și alte monumente, cele mai multe fiind datate din secolele II – III.

Autocarul ne lasă lângă Turnul Alb, de unde ne va recupera după aproximativ 6 ore. Turnul Alb este considerat simbolul orașului. Acesta a fost construit în anul 1430, imediat ce Imperiul Otoman a cucerit orașul. A fost, rând pe rând, fortăreață – în secolul al XVIII-lea se numea Fortăreața Kalamaria – sau închisoare (în secolul al XIX-lea). Culoarea albă i se datorează, conform unei legende, faptului că un prizonier a vopsit turnul în culoarea albă în schimbul libertății sale. Turnul a mai servit pentru apărarea antiaeriană, ca post de observare meteo iar astăzi a devenit muzeu și principala atracție a turiștilor din întreaga lume. În împrejurimile turnului, aflat pe faleza mării, se află importante instituții de cultură: Filarmonica, Teatrul Național, Teatrul de Revistă, Muzeul de Arheologie. Aici, se găsește o impresionantă colecție ce include și numeroase obiecte descoperite, în anul 1977, în mormântul regelui Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, la Pella-Vergina. În mormântul lui Filip al II-lea a fost găsită și steaua Verginei care reprezintă simbolul Macedoniei. Din păcate nu putem vizita turnul deoarece se află în reparații.
De aici, pornim pe jos pe faleza mării, spre vest, spre a ajunge la Biserica Sf. Dumitru. Esplanada aflată de-a lungul Golfului Thermaikos este împânzită, la parterul blocurilor, de bănci, magazine, taverne și baruri moderne ale căror terase au ocupat și bună parte din trotuar, și care sunt aproape pline la această oră a dimineții zilei de sâmbătă. În stânga noastră se întinde Marea Egee unde se află numeroase vapoare impresionante. În dreptul Pieței Aristotelis părăsim esplanada și intrăm în inima orașului. Această piață constituie o atracție pentru turiști. Aceștia pot admira hotelurile ce-o străjuiesc, palmieri uriași și multe stoluri de porumbei ce se lasă hrăniți. Nu după mult timp ajungem la Biserica Sf. Dumitru, nu înainte de a trece pe lângă un șantier arheologic aflat în plin proces de conservare.

Biserica, cea mai mare biserică ortodoxă din Grecia, a fost construită în anul 413. A fost mistuită de flăcări în două rânduri, în 620 și 1917, și de fiecare dată a fost reconstruită. Incendiul din anul 1917 a afectat 2/3 din oraș. În biserică se găsesc moaștele Sfântului Dumitru, patronul spiritual al orașului Salonic, care este considerat cel mai mare tezaur duhovnicesc al Greciei. O vizităm cu pioșenie, ne închinăm și sărutăm moaștele Sfântului Dumitru, și admirăm cu venerație obiectele de cult aflate în interior. De asemenea, ne impresionează măreția acestei construcții.
După ce am vizitat biserica, grupul se destramă și fiecare are la dispoziție destul timp pentru cumpărături sau pentru a vizita alte obiective. Câțiva mergem pe una dintre principalele artere. Acestea, pentru descongestionarea traficului, sunt cu sens unic de circulație. Vizităm câteva magazine. Prețurile sunt mult mai mari decât în magazinele vizitate până acum, mai ales la îmbrăcăminte și încălțăminte. Din loc în loc întâlnim șantiere sau vestigii arheologice, foarte bine conservate și puse în valoare, acestea îmbinându-se în mod fericit cu construcțiile moderne, aducând un farmec aparte orașului. Am apreciat efortul deosebit pe care-l fac grecii, având un adevărat cult, pentru cunoașterea istoriei lor și cinstirea înaintașilor.
Un obiectiv interesant este Arcul lui Galerius, monument construit în anul 305 d.H., un arc de triumf ridicat în onoarea faptelor de vitejie ale ostașilor greci. Fiecare epocă, fie ea bizantină sau otomană, este marcată de existența multor monumente, ceea ce face ca orașul să fie considerat un adevărat muzeu în aer liber.
Un alt obiectiv căutat de turiști este modernul turn OTE, care domină orașul prin silueta și înălțimea sa. În vârful său se poate ajunge cu lifturi ultramoderne, contra unui tarif, de unde se poate admira panorama orașului.
În Salonic întâlnești și cartiere vechi, cu multe clădiri istorice, în stil otoman sau macedonean, alături de clădiri mărunte și sărăcăcioase, cum este cartierul Ano Polis, în contradicție cu alt cartier istoric, Ladadika, care a devenit unul dintre cele mai elegante cartiere ale orașului.
De la Salonic se poate ajunge într-o oră (aprox. 90 km.) în Peninsula Halkidiki, acolo unde se găsește Muntele Athos, denumit și Grădina Maicii Domnului, cel mai important centru monastic din Grecia, considerat a fi centrul lumii ortodoxe. Peninsula Halkidiki se află în nord-estul Greciei, la graniță cu Bulgaria și Turcia, și este alcătuită dintr-o parte continentală și trei brațe, ca o mână cu trei degete, asemenea tridentului zeului Poseidon, numite de la vest la est Kassandra, Sithonia și Muntele Athos. Așezămintele de la Muntele Athos cuprind șase categorii: mănăstiri, schituri, chilii, colibe, bordeie, și sihăstrii. Există 20 de mănăstiri, din care 17 sunt grecești, 1 rusească, 1 sârbească și 1 bulgărească. Întreaga peninsulă este o atracție și o destinație pentru foarte mulți turiști.
În așteptarea orei de îmbarcare ne regrupăm în zona Turnului Alb, nu înainte de a admira, într-un imens parc aflat, și acesta, pe malul mării, impresionanta statuie ecvestră a lui Alexandru Macedon. De la ferestrele autocarului privim cu nesaț noi și noi imagini ale acestui unic oraș, aflat în jurul golfului, ca un impresionant amfiteatru. Părăsim Salonicul cu dorința de a reveni și cu sentimentul că o parte din inima noastră a rămas acolo.
În localitățile din apropiere locuiește o importantă comunitate de meglenoromâni care numesc orașul Săruna, moștenit din latină, Solona. Bulgarii și macedonenii au preluat denumirea și îi zic Solun.
Peste două ore aveam să părăsim Grecia cu mulțumirea că am avut un sejur deosebit, că am văzut locuri minunate, că am aflat multe date noi și că ne-am făcut și câțiva prieteni. Dar și cu regrete. Regretul că timpul a zburat mult prea repede, regretul că nu am văzut cât mai multe locuri, regretul că nu am reușit să ajungem la Atena ș.a. Dar și cu speranțe și promisiuni. Cu promisiunea, cea mai mare, că vom reveni.

Vasile Dan MARCHIȘ

ACEASTĂ DĂRUIRE NU-I UN SIMPLU JOC

Pentru că s-a făcut în aceeași măsură părtașul tuturor
celor buni cum și celor răi,
bogaților și săracilor,
bolnavilor sau celor sănătoși,
celor cumpătați cât și celor hapsâni,
timpul
e oprit și dus pentru răstignire cum Iisus pe Golgota.
Pe nenumărații săi umeri de secunde, minute, ore, zile,
timpul ne ridică drept cruci vii pe toți pământenii.
Existăm pe umerii timpului drept cruci vii
în drum spre această răstignire,
cum unele substantive pe lista suplimentară a gramaticii
doar ca elemente de chin…
Ce-am putea face să ne creadă timpul altceva?
Care dintre noi cei peste 7 miliarde de pământeni
putem spune că nu suntem cruci vii
pe umerii timpului ce urcă spre răstignire, Everestul?
El nu se oprește pentru nimic ci urcă mereu
să nu fie învinuit de ceva…
Să nu fie întrebat:
„Cine e mai greu pe umerii tăi, „Timp prea darnic”?
Bolnavii sau cei sănătoși?
Bogatul sau săracul?
Cel cumpătat sau cel hapsân?”

Această dăruire a timpului
nu-i un simplu joc
ci e seva tinereții tuturora
adunată la un loc…

PURIFICARE

Mai imprevizibilă ca oricând muza m-a întâmpinat astfel:
„Dacă prima formă de a muri liniștit și împăcat
nu reușește la nimeni,
va reuși a doua oară,
sau a zecea oară?
Cine moare liniștit și împlinit?
Odată ai vrut să mori îngânând poezia,
dar nu se moare de poezie
deși sunt eu ca urzica…
De aceea te voi face aprig să scrii
cum grădinarii la fete dedicații cu trandafiri…
Îi fi tu grădinar
dar cu muza nu te joci de-a urzicile
sau să mă îngâni ca pe acestea…
Când se credea despre tine că dormi
ori că undeva savurezi băuturi sau meniuri alese,
sau că ești undeva de cineva așteptat și mângâiat…
nu-ți amintești unde erai?
Erai unde din lipsă de modestie
conducători n-au cuvântat,
pelerini în veci nu s-au rugat,
cercetători n-au cercetat.
Unde îndrăgostiții nu vin
să-și destăinuie fanteziile
Unde zi de zi în taină într-un loc pustiu te-am dus,
și te-am inspirat să scrii…
Este de probă
sau temporară iertarea de azi
când dintre toate instinctele oamenilor
doar cele necontrolate
dau impuls să se respecte
cele zece porunci dumnezeiești…
Acum că înțelegi de ce te-am adus până aici să scrii,
scrie!!!”

Încep a scrie parcă
dau foc la rampa de gunoaie verbale a lumii…
Această scriere o refulez
ca pe o componentă lichidă din
dicționarul-cisternă de neologisme inflamabile…

EXERCIȚIU
(variantă)

Atunci chiar am crezut că
muza vrea să scape de mine când a vehiculat sobru:
„Te-am lăsat pe mâna noii mele asistente-Marți Seara,
să te poarte pe calea poeziei
printre toți spinii și mărăcinii…
Să vezi că lumea nu-i ca ei…!”
„Imensitatea ta!” Am glăsuit eu muzei și apoi:
„Am crezut că dorești să te depărtezi astfel de mine…!”
Muza a vociferat :
„Nu așa trebuie să vorbească mesagerul pe care
l-am dobândit ca pe un premiu sau recompensă,
nu ca pe un lucru oarecare,
să nu încadrezi totul fără noimă, fără rând
în istorie, în geografie
sau mai amplu în viitor!
Spinii și mărăcinii permit toleranță
chiar la o sutime de milimetru față de ei,
fără să-ți înțepe poezia,
pe când lumea înțeapă prin diferite mijloace
și de la un kilometru…
„Dacă unii oameni vor fi ca acești spini și mărăcini
vei da înapoi?
Te vei retrage chiar și de la indicațiile mele?
Dacă vei șovăi în fața acestor spini și mărăcini
ce vei face în fața scrisului?
Dacă virgula credibilă dintre faptul că spinii și mărăcinii
doar stau în gardă fără să acționeze înainte
ci doar așteaptă nepriceperea unora ca să-i înțepe,
și felul cum se avântă unii oameni direct fără semnal,
este felul cum te îndemn eu să scrii poezii,
înseamnă că doar te fac să te joci de-a scrisul
față de ce repercusiuni severe
vei primi din partea unor oameni!
Ce ți-am confirmat eu aici e doar un fleac
față de amploarea prin care
trebuie să redai cu lux de amănunte
acțiunea dureroasă a lumii în poezie!”

REGINA MEA 2

1
Muza bună m-a împresurat într-un mod
cât se poate de favorabil.
(spun asta deoarece sunt și muze rele precum
demonii…)
Și o întâmpin prin apelativul:
„Regina mea!”
Ea mă primește astfel:
„Mesagerul meu, te-am dobândit drept premiu
sau recompensă
nu ca pe un lucru oarecare
să nu încadrezi totul fără rând
în geografie sau în istorie!”
Muzele rele fiind prin preajmă au obiectat:
„Trădare! La judecată cu ei!”

2
Nici una nici alta se hotărăște ca muza mea să fie răstignită
dar nu pe o cruce inertă ci pe una însuflețită.
Sunt ales eu pe post de cruce vie pe care să fie răstignită muza
Pe al ei umăr-munte de cuvinte mă ridică muza,
umbrind în întregime Golgota sub statura sa…
„Ne trebuie un Everest mai mare
să putem înfăptui această răstignire!”
Așa vociferau muzele rele…Și sunt dat la o parte…

3
Apoi fără să am ca inspirație măcar o poezie însuflețită tip „Haiku”
prin care să spun ceva în fața muzei
rostesc doar atâta:
„Nemărginirea ta, acum când pe umărul tău de inspirații
ai ridicat Muntele Everest ca pe o cruce de jucărie
cum cred muzele rele că poți fi răstignită?
Toate acestea sub credibilitatea ta au fost anihilate!
Nu am poezie pe măsură cu care să te preamăresc!”

4
Cum Iisus Hristos strigând către Lazăr care a înviat,
în inima mea-noul cimitir de cuvinte
a intrat regina mea-muza strigând:
„Poezie, vino afară!”

Gramatica renăscută dă muzei onorul în inima mea…

Acum scriu parcă inima grăbită
cronometrează cu pulsul ei
Înălțarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos…

EXERCIȚIU

Mai impulsivă ca oricând
muza mi se bagă în seamă printr-o sumedenie de urzici
parcă dezvoltându-le în ciuda poeziei
și în același timp parcă din umbra urzicilor mă întreabă:
„Ce ți-ai dorit să fii, simplu grădinar, poet-grădinar sau numai poet?”
Fără să pot da momentan un răspuns
și fără să-mi dau seama că sunt cu mâinile goale
mă apuc încet să curăț grădina de urzici pe când muza a continuat:
„Ce faci acum, îngâni poezia culegând alene urzici?”
Pe când mă gândeam că îmi va da o idee să scriu ceva,
muza îmi spune:
„Bine, culege toate urzicile dar mai cu suflet!”
Ce îndemn pe mine din partea muzei de parcă
usturimea provocată de urzici,
este unitatea cu care se măsoară metaforele.
Muza vehiculează iar:
„Dacă te gândești să te separi de mine
în locul unde mâinile visătorilor
nu sunt încă afectate de porii urticari ai urzicilor,
de ghimpii trandafirilor
și de iubirile înșelătoare ale grădinarilor
nu vei întâlni restul lumii care înțepă sau irită?
Atunci ce vei răspunde?
*Unde am lăsat pe cea care m-a iritat,
dar cu blândețe în mod educativ?*
„Dacă unii oameni sunt ca aceste urzici, iritanți, vei da înapoi?
Influențat de ei te vei ascunde chiar și de mine?
Dacă șovăiești în fața acestor urzici ce vei face în fața scrisului?
Așa vrei să devii un grădinar/poet desăvârșit?
Dacă virgula credibilă dintre usturimea din lume
și felul cum te îndemn eu să scrii poezie
ar fi porii urticari ai acestor urzici,
înseamnă că doar te fac să te joci de-a grădinăritul
sau de-a poezia
față de ce amendamente severe vei primi din partea unor oameni!
Ce ți-am explicat eu aici e doar un exercițiu banal
față de amploarea prin care
trebuie să implementezi cu lux de amănunte
usturimea lumii în poezie!”