Propoziții pretențioase – Aculeol
Probleme, Fulgerică! Plouă!
Încerci totul ca să iasă bine. Și te împiedici de un nimic. Cauți disperat – precum beneficiarul – locul pe unde puhoiul a măcinat rigipsul, a făcut gaură și umple găleți întregi. De-a bușilea printre grinzile acoperișului și tavanului, pe spate, până unde permitea coșul pieptului. Cu noroc aveam să constat că ploaia invadase construcția printr-o… aia, o înțepătură ca de aculeat. Nu se inventaseră încă tablele cutate ,,kilometrice”, cu doi, doi, doi… metri, încălecați, erau șanse ca la fiecare rând să prinzi un holțșurub nu tocmai bine, mai ales la legăturile pe orizontală. Mă adaptai situației. Nu-s ,,adamant”, prețiozitatea mea se termină la ficsonomia obrazului, prin urmare caut soluții, enervante pentru ,,colegii”- familie, și le punem în practică. Am scos foi, am pus silicon, am montat din nou. Și n-a mai plouat. Însă, vine iarna – și-un pui de acvilon – și ce-i pe căldură se schimbă radical la frig. De ce, de ne ce, nu ne-am pus niciodată problema apei fără de apă. Un fel de-a se acumula picături dincolo de ,,perdeaua” de oțel zincat impermeabil. Condensul. Năvălit doldora sub acoperișul sferto-circular abia clădit prin toamnă. Picuri-picuri aninați încăpățânat de tablă, desprinși după ce țâța lor se umplea de ,,lapte”. Securizare doar cu folii de celofan. Nici semicercul prim n-a rămas neatins. Lucrarea perfectă necesită materiale impecabile, tratate…. Lemnul uscat, impregnat, tras la dimensiuni exacte, zincul mai mult de 100g/m2, oțel maleabil…. Tăieturi exacte, cuie de tablă de aceeași dimensiune, oxid de zinc original, scule calibrate, mâini dibace. Totuși, toate acestea ar păli în fața unui pod etanșat pe la încheieturi, la pazie, la gurile de acces. Apoi, toate brizbrizurile de fală și ornament care n-au alte soluții…. Aticuri, frontoane, silicoane, risc sporit de infiltrări. Ce pare simplu, se transformă în coșmar de noapte. Grijile se adună, episoadele operațiunilor se repetă încontinuu, plouă, șuieră, ninge, sporește teama. Responsabilitatea.
Vecinătatea. Bună. În spatele magazinului un cuplu foarte drag nouă, azi rămas la singular masculin. Amintirea doamnei, volubilă, amabilă, cu o dicție impecabilă, măsurată ardelenește, probabil că actoria i-ar fi stat mănușă în roluri sobre, dacă nu devenea soție de cadru militar. Bonomi amândoi, blânzi și primitori. Zilele trecute, ca și-n rândurile de perindare pe acoperișul lui Ionuț, ni s-a reconfirmat certitudinea că unii oameni nu se schimbă, oricâte rele și implacabile necazuri se abat asupra lor. Aceeași găzduire neîngrădită pentru infinitele noastre urcări și coborâri, aceeași ospitalitate și dărnicie. Ajunge să le intri o dată pe poartă…. Și le intri veșnic în suflet.
