Spații culturale nr. 49 (5)

Radu CÂRNECI

UMBRA LUI ALEXANDRU MAKEDON…

„… To be or not to be?” – Shakespeare, „Hamlet”

„…la Nil, la Eufrat, apoi la Ind
am strălucit învingător fiind;
luceau în zare apele lui Gange
ademenind armatele-mi falange
dar eu vroiam Frumosul să-l cuprind
la Nil, la Eufrat, apoi la Ind…

…o, timpi de aur! o, măriri trecute!
pierite glorii, glorii ne-ncepute!
paşii de duh: Alexandria mea!
şi moartea ce-n surâs m-ademenea
tărâmului cu zările tăcute:
o, timpi de aur! o, măriri trecute…

…din tot ce-i veşnic numai Aristot
stă-n tainica lumină ca un Tot
iar eu pe Ducipal – albastru fum –
sunt aer-domn în aerul postum
când secoli după secoli trec înot –
din tot ce-i veşnic numai Aristot…“

Alexandria (Egipt), 1976

LA MEMPHIS

… cădelniţări cu smirnă şi tămâie
te-ntâmpine şi-n urma ta rămâie
lei, tigri şi pantere ţi se-nchine
uimindu-se la clipele divine
ca florile-n deschiderea întâie
cădelniţări cu smirnă şi tămâie…

(…la Memphis, deci, domneam prin arsa vreme:
mi-erai regină şi trăiam în steme
mi-erai zeiţă veşnicind în toate
– plimbări prin cer în car cu sfinte roate
ne-luminând luminile supreme –
la Memphis, deci, domneam prin arsa vreme…)

…pustiul astăzi îl transform în cântec
şi-n oaze al nisipurilor pântec
ivesc izvoare păsări de minune
şi fructe-n pomi de aer prind să sune
slăvindu-te-n mireasmă şi descântec:
pustiul astăzi îl transform în cântec…

PALMIRA
(un imn dansant)

…Palmira ca un palmier în floare
se leagănă şi vânturi poftitoare
cu-adânc de zări sosesc să i se-nchine
şi păsări mii şi fluturi şi albine
o-mpodobesc în vârf de sărbătoare:
Palmira ca un palmier în floare…

(…bolnav sunt de miresme şi de zboruri
zidindu-te: nor mândru între noruri
bolnav de taine-n tainele abrupte
mereu învins învingător în lupte
când anii fug: ce neoprite zoruri!
bolnav sunt de miresme şi de zboruri…)

Regina palmierilor, Palmira!
râvnind la tine-mi înfrunzeşte lira
iar sângele-mi e arbore-n furtună:
cer şi pământ în ritmu-i se-mpreună
când tu la Eufrat îţi scoţi porfira
regina palmierilor, Palmira!…

GRĂDINI SEMIRAMIDE

…eu ştiu: te-ai vrea-n grădini semiramide
acolo unde Soarele avid e
de lungi miresme lin-bântuitoare
spre trandafiri şi portocali în floare
unde polenuri izvorăsc ispite
eu ştiu: te-ai vrea-n grădini semiramide…

(…ce flutur eşti cu aripi de lumină
când mă culegi, minunea mea destină
cum zbori superb împodobind o lume
cum te roteşti şi mă înalţi anume
şi cum te-aşezi pe floarea mea ce-i spină
ce flutur eşti cu aripi de lumină…)

…acolo, aer fără de prihană
acolo, iarba inundând oceană
acolo, linişti, revărsări de lună
şi fructele ce nu cunosc furtună
seminţe-acolo-n vrere suverană
acolo aer fără de prihană…

PASĂREA IBIS

…când vine primăvara cu magnolii
împărăţind şi răspândindu-şi solii
spre boreale zări slujind natura
polenului ivindu-i aventura
la imnuri vechi înmugurind bemolii
când vine primăvara cu magnolii

ca semn întâi la Nilu-n revărsare
pasărea Ibis iese din uitare:
penet în alb şi irizând văzduhuri
ivind în preajmă-i aşteptate duhuri
reînviind mitologii agrare
ca semn întâi la Nilu-n revărsare

din somn urcăm în proaspătă trezie
sculptând în aer chip de poezie
imense-n aripi ceruri diafane
de ibişi puri în cărţile-corane
şi suntem zeii clipei ce-ntârzie:
din somn urcăm în proaspătă trezie…

PE DRUMUL DAMASCULUI

„…fără-de-veste,
o lumină puternică, din cer,
a strălucit dejur-împrejurul meu…”
(Biblia, Faptele apostolilor, 22, 6)

…încrâncenat, ascuns în zâmbet rece
războinic dârz (ce nimeni nu-l întrece!)
plătit cu aur şi hrănit cu glorii
eram vestitul între luptătorii
ce nu-şi trădează sângerosul rege
încrâncenat, ascuns în zâmbet rece

…de-odată TU! mi-ai izbucnit în faţă
ca mii de sori născând o dimineaţă:
ce spaimă mândră năvăli în suflet
când m-ai cuprins în tainicul tău umblet
spre-a-mi revela minunile din ceaţă
de-odată TU! mi-ai izbucnit în faţă…

…sunt eu cel vinovat redat luminii
cel ce-Ţi culege de pe frunte spinii
cel ce-Ţi slăveşte Sfânt Fiinţa
şi paşii peste ape: sunt credinţa
întru înalt şi miresmându-Ţi crinii
sunt eu cel vinovat redat luminii…

PUTEREA MĂSLINULUI

…de unde vii, din ce adânci amaruri
şi vârsta-ncununându-ţi-o cu haruri
sever te-nstăpâneşti peste himere
şi stâncii sterpe dându-i înviere
topeşti durerea irizândo-n daruri:
de unde vii, din ce adânci amaruri?

(…gând zvelt şi fraged, însetat în rouă
stă-n miezul tău şi aşteptând să plouă
se face duh-mireasmă-n ode pure
ne-îndurând ne-mai-voind să-ndure
dorul uscat – ci dându-se-acum nouă
gând zvelt şi fraged, însetat în rouă…)

…cer blond acolo, mări alinătoare
flori sexual ivindu-se-n pudoare
amor de păsări zborului dând clipă:
Măslinul stă Pământului aripă
în verde-agav şi tălmăcind odoare –
cer blond acolo, mări alinătoare…

AMURG LA HÉLIOPOLIS

…târziu în mine visurile-s apte
a străjui luminii fără şoapte
a o-mplini în umbra filozofă
închisă-adânc în taina teozofă
spre-a înflori cu piscu-n miazănoapte
târziu în mine visurile-s apte…

(…la Baalbek azi: ruinuri, templul scade
în aer moartea vechilor arcade
desăvârşite-n lut hrănesc vecia
noi doi în ea sfidând vremelnicia
unindu-ne ca două vechi monade
la Baalbek azi: ruinuri, templul scade…)

…amurg şi păsări unduind arare
şi zările pălind: abandonare
în aurit şi ultim apogeu;
sunt cel ivit din stirpea lui Orfeu
spre-a-l rezidi ca într-o adorare –
amurg şi păsări unduind arare…

SPRE MECCA
gândind la Al. Macedonski

…mereu cuprins de febra împlinirii:
în zarea zării, întru firea Firii
în zare oaza izvorând izvoruri
departe-n zare sângele-n amoruri
spre-acel departe pasul istovirii
mereu cuprins de febra împlinirii…

(…ce timp am străbătut şi ce dogoare
pustiuri lungi, nisipuri mişcătoare
şi umbră: doar a spinului din mine
fată-morgana, tu, dansând lumine
pe apele de aer şi de soare:
ce timp am străbătut şi ce dogoare…)

…la Mecca, deci! către cetatea sfântă
acolo-n murmur lumea se cuvântă
(la ceasul când Pământul naşte Lună)
şi visători islamici se adună
îngenunchind – şi cerurile cântă –
la Mecca, deci! către cetatea sfântă…

LA PARADISUL BIBLIC…

…când florile-şi închide mandragora
şi noaptea-şi licăre în sine ora
vin iarăşi la câmpiile tăcerii:
râu Eufrat vuind prin vechi imperii
şi sunt al meu fiind al tuturora
când florile-şi închide mandragora

(…la Paradisul biblic timpul zace
în mine strig: tăcerea se desface
renasc mulţimi din pulberi, timpu-n tâmple
adâncul gol cu gând adânc îl umple
şi clipele de trup devin sărace –
la paradisul biblic timpul zace…)

…o, toate cum se duseră-n sfârşire:
iubiri şi uri; abis-nemărginire
apuse neamuri, străluciri în sânge
şi-i Eufratul singurul ce plânge
când moartea cu blândeţe-mi intrã-n fire –
o, toate cum se duseră-n sfârşire…

Babylon, 1966

Alexandru PHILIPPIDE

O, câte lucruri

O, câte lucruri au rămas nespuse,
Vechi juvaeruri risipite-n drum!
De unde să le mai adun acum,
În drum pierdute, pe vecie duse?

M-aşteaptă poate altele în cale
Dar viaţa merge repede la vale,
Şi vremea tot mai iute se prăvale.
În evu-n care-antice manuscripte
S-adăposteau prin chinovii şi cripte.
Monafii scribi tot aşteptând să vie
De prin meleaguri arăbeşti hârtie,
Rădeau vechi pergamente cu-o custură
Şi copiau pe ele din Scriptură;
Nu scrijălau adânc, să nu le strice,
Şi-aşa, sub psalmi, trăiau gânduri antice.

Mi-i sufletul ca unul din aceste
Ciudate manuscripte palimpseste;
Şterg scrisul proaspăt şi deodată iese
Alt scris, cu slove ciunte, ne-nţelese.

O, dac-aş izbuti să le descurc,
La vechile izvoare să mă urc,
Poate-aş găsi-n adâncul lor pitite
Acele lucruri ce n-au fost rostite!

Căutătorul

Ai socotit că soarele mai arde
Abia vreo cincisprezece miliarde
De ani… Numai atât? De azi pe mâne?
Şi-atunci, cu veşnicia cum rămâne?

Nu asta te opreşte să cugeţi mai departe!
Doar ştii că timpul n-are moarte.
Un calcul scurt, de două sau trei linii
Şi-ai întrecut viteza banală a luminii.
Ca-n mii şi mii de repezi răsfrângeri de oglinzi
Ţi-e mintea străbătută de căutări rebele.
Ai spune că şi mâna în sus când o întinzi
Ţi se lungeşte braţul pân-la stele.

Ai dat cu tifla ticăloasei sorţi,
De-ameninţarea ei nu-ţi pasă,
Şi-n timp ce spargi absurde porţi
Nici o sfială nu te mai apasă.

Şi când din lungi peregrinări
Te-ntorci pe căi de raze şi de unde
În lumea dinăuntru, a inimii profunde,
Tot mai găseşti acolo întrebări.

(Din volumul „Monolog în Babilon”, 1967)

Nicolae POGONARU

e dimineaţă

deschid larg fereastra către o nouă zi
care se declanşează o dată cu zborul ciorilor
întunecând cerul în trecerea lor peste oraş
spre câmpiile din bărăgan
după hrana cea de toate zilele
aştept un poştaş aerian să-mi aducă în casă
toate culorile toamnei
miroase a cafea sau a lapte dat în foc
de la bucătăriile vecine din block
niciodată nu reuşesc să-mi aerisesc living-ul
fără să nu fie invadat
de miresmele mâncărurilor puse la gătit
de parcă toate apartamentele în acelaşi timp
ar participa la master chef
câte un diavol eşapat al benzinei
de pe bulevardul apropiat face raiduri
prin atmosfera şi aşa împrospătată
cu duhoarea matinală a gurilor de canal
soarele e de trei suliţe
maşinile din parcarea hotelului de vis-a-vis
strălucesc etalându-şi mărcile de lux
baronii locali de partid
iar au chefuit până târziu după întrunirea
în care şi-au aranjat pe posturi
diferite rude şi cotizanţi în campaniile electorale
şi mă gândesc câţi bani face chelnerul ăsta
care a luat imobilul în locaţie de gestiune
după revoluţia simulată la televizor
în timp ce eu am rămas ca prostul
un amărât de bugetar cu studii superioare
degeaba
pe băncile din preajma fântânii arteziene
intrate în faliment de un cincinal
stau elevi de liceu-viitori migranţi-
şi fumează chiulind (element predicativ suplimentar)
în timp ce se uită la un film live
al unei nunţi de câini comunitari
treptat treptat şi oraşul intră în călduri
şi devine o maşină de fabricat zgomote
şi aş vrea să fiu veriga lipsă
a acestui angrenaj cu decibelii la maxim

pe trotuarul bulevardului

un patron semianalfabet îmbogăţit peste noapte
prin afaceri de partid cu statul
zăboveşte lângă maşina de lux parcată pe trotuar
să-l vadă lumea că s-a ajuns
un cerşetor cu un pansament uriaş
lipit cu scotch pe abdomen
stă cu o mâna întinsă şi cu cealaltă
arătând spre tifonul devenit gri închis
din albul imaculat iniţial
sub care se află imaginea unei operaţii
desenate cu carioca
dacă îl întrebi de ce păcăleşte trecătorii
el răspunde că desenul este un proiect
de operaţie făcut de el
că să ştie doctorul la nevoie pe unde să-l taie
fapt pentru care cerşeşte
că să strângă bani pentru chirurg
câteva tinere fiţoase pe tocuri
cu picioarele cât turnul Eiffel
siliconate peste tot
defilează zâmbind dezinvolt
au zonele ventrale descoperite generos
să li se vadă piercingul din buric
strălucind în exploziile solare
o bătrână cu un paner plin de flori
culese din grădina ei
face zilnic naveta la 20 de km de oraş
se aşează pe un scăunel improvizat
lângă supermarket pentru un vad mai bun
dar nimeni nu-i cumpără culorile ecologice
cu banii adunaţi într-o zi
de-abia îşi plăteşte biletul de întors acasă
trecătorii grăbiţi într-un du-te vino continuu
vor să prindă timpul din urmă
copiii pe role se iau la întrecere
cu automobilele de pe stradă
câţiva câini de companie
şi-au scos stăpânele fardate la o îngheţată
pe pavelele măcinate în care se văd
vagi urme de ciment
zac peturi chiştoace şi ambalaje
ca nişte jertfe pe altarele consumului cotidian

Eduard Dorneanu

GOTHIC 48

Vara pleacă
Alerg împreună cu mary ann nicholls
Intuiția masculină îmi spune că trebuie să ocolesc stațiile de ecou

Nu există efect final sau exonerare
Urcăm șase sute șaizeci și cinci de trepte murdare
Mary ann se oprește și își lipește sânii de iunia claudilla
Linia vieții îmi zvâcneștete în palmă
și simt cum o lamă de pumnal îmi mutilează amintirea primei
și singurei iubite

duc hainele iubitei la medina segovia
prostituatele rămân lipite una de alta ca niște noduri carnale
diavolul le șoptește cuvintele delfinei margareta
,,qu’ on en parle plus’’

Încă un anotimp a intrat în albastru
Stai liniștită îi spun iubitei lasă visele să șoptească
Cum șoptesc visele mă întreabă ea
Ca apele rănite de maluri
Septembrie eduard
Septembrie eduard

IMPERFECȚIUNE

Ioana își lipește inima dreaptă de cutele cearceafului negru
Uite așa pământul trece prin pământ îi spun
Fara fluctuații vibraționale fară argumente mesianice
Fără o recuzită mistică ascunsă sub un pat de motel

Trupul ei plutește deasupra mea ca o dronă
îi aștept curgerea și supunerea

apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ioanei
ea nu respiră
diavolul își înfige ghearele în albastru
nu respira îi șoptesc
nu respir eduard răspunde tremurând de plăcere
apăs cu inima mea peste inima dreaptă a ioanei
apăs

GOTHIC 47

Tristețea a înlocuit discursul cartezian al domnului
Cu un anotimp ploios
Visele ne pălmuiesc sufletele scindate
Sub maceta diavolului
Nu pot cere armistițiu sentimental
Caut spații închise în trupul ioanei
Nuditatea ei este acoperită de vulgaritate gregară
Formată din nori cumulonimbus și umbre termopiliene
Ultima rană cere ideație și blasfemie parfumată
In hoc signo vinces spune diavolul
nu lăsa lama sabiei în uterul ioanei
merde alors răspund contrariat am pieptul stropit de albastru
mai stau o respirație înfipt în cerul umed
nu îmi aminti de visele care pălmuiesc sufletele scindate
in hoc signo vinces repetă diavolul
sacră e lama sabiei tale eduard
și râul desfrânat care îți cântă numele
eduard
eduard
eduard

PSIHOLOGIE DE EXCEPTAT

Palmele domnului stau pe umerii mei
Ca niște eghileți în care baphomet a bătut cuie vii
Simt arsura
Sunt gata să împart pe apa neagră a cerului
Penitențe focuri de armă cămăși nessusiene
Pe cine aștepți întreabă ioana
Ai nevoie de o suspiciune în plus sau de un teritoriu ipotetic
Sau doar de vocativele tinereții
știi tu
gemetele acelea care ne făceau carnea să crească în carne
știu ioana
voiai să îți tatuez pe spate o lebădă neagră
și câteva cuvinte despre care tu credeai că te vor proteja de energiile negative
nec pluribus impar
legănarea ta e la fel de fierbinte ca atunci
doar pe umerii mei au poposit palmele domnului
iubirea noastră a fost dintotdeauna o angajare directă suprarealistă
un lanț epidermic care ne taie sângele și pătrunde în vulcanul introvertit
al eului nostru
și uite acum
vulturul meu își caută loc în umeda ta rugăciune
nu ioana nu am nevoie de o suspiciune în plus
simți arsura
simți
da

ODIHNĂ

În orașul ioanei
Cineva a incendiat bordelurile și a spart sticlele cu vin de bordeaux
Nicio corabie demonizată nu intră în strâmtoare
Până când ofițerul de cart nu își coase epoleți din piele de sfântă introvertită
blestemul are valoare arhetipală
Îmi imaginez viața ioanei ca pe o continuă alergare
Între festivalul gion matsuri și apeductul din segovia
Licențele sentimentale scrise de pașii ei pe cearceafurile hotelurilor
Sunt probe indirecte și greșeli neforțate ale unui război imagologic

În orașul ioanei
Poemele de dragoste se împreunează cu efemeridele
Nicio atingere nu rămâne vie până la a opta înviere
Dar chiar și așa
În fiecare seară strecor corabia mea în strâmtoarea ei
Iar marinarii țipă
Linișteee pe punte
Se odihnește în ioana
Paladinul

Irina Lucia MIHALCA

Priveşte cerul…

Priveşte cerul, în liniştea nopţii,
chiar dacă lacrimile căzute
pe obrajii fierbinţi
lasă, în urmă, o durere amară,
priveşte cerul, de la marginea lumii,
chiar de cortina cade
şi dâre-adânci se zăresc în nisipul vieţii.

Ritmul dansului, ca şi ritmul existenţei,
în spirala timpului, îşi poartă paşii
la marginea prăpastiei,
luminând calea celor din urmă.

Priveşte cerul, în liniştea nopţii,
mergi mai departe, deschide noi uşi,
credinţa să-ţi fie nemărginită
şi, Cupidon,
încă o dată, va poposi pe umărul tău!

– Nu este niciodată timp suficient
pentru noi, iubito,
cu tine, lângă mine, un marinar sunt,
pe o mare bătută de vânturi! îmi spui.
Culcaţi pe nisip, în timp ce luna palidă
atrage fluxul de pasiune,
corpul tău
m-acoperă cu primul sărut,
înainte de a continua explorarea.

Clipe, clipe adunate împreună,
fiecare moment e o călătorie spre final,
un şirag de clipe este viaţa noastră,
fragilă lume de lumini şi umbre,
clipe, magice clipe, lasă-le să plece!

Priveşte cerul, de la marginea lumii,
înflorit de palida lună şi muguri de stele,
şi lasă visul să se-nalţe,
acele sunete uitate, un cer spre alt cer,
ca un timp pierdut,
până când vom găsi dragostea
în inimile noastre, în primul rând.

Distanţa ne trage în braţele ei,
doar marea, seducătoare,
te reţine, acum, în braţele ei.

Clipe, sanctuar de clipe,
clipe-adunate împreună
către acea unică, ultimă, clipă.