Cotețul cu metafore – Oul
Oul
O ultimă speranță se arată
tremurătoare, albă, slabă și timidă,
ca apa tulburată de o piatră,
cu trup de duh de aer, de silfidă…
O uliță veche e acum pustie
miroase blând a flori de corcoduș
însă de asta, nimenea nu știe
căci vântul șui le-alungă, jucăuș.
O ulucă putrezită zace ruptă,
și gardul rămas știrb, râde la soare,
iar o bătrână-și șterge fața suptă
de vreme, doruri multe și însingurare
O ulcică spartă stă acum uitată
prea obosită de cărat atâtea plinuri,
din timpul când o lume, însetată,
se ostoia cu apa izvorâtă din adâncuri…
O uluire e ceea ce mă-ncearcă
privind în praful vechii, veșnicei ulițe
care adună-ntr-însa, ca o arcă,
pe cei ce-au fost în roata vieții, spițe…
