Cenaclul Alexandru Sihleanu – 18 Septembrie 2021
SĂ CINSTIM MOȘTENIREA CULTURALĂ ȘI SĂ APĂRĂM VALORILE NAȚIONALE ALE POPORULUI ROMÂN
de Vasile GHINEA
Sâmbătă, 18 septembrie, ședința Cenaclului literar-artistic „Alexandru Sihleanu” de la Centrul Cultural „Florica Cristoforeanu” din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam Matincă Costea.
„(Unor actori) Roluri cu seriale proaste,/ Când privești te ia fiori,/ Tineri cu cărări înguste/ Nu se pot numi actori! (Capra soacrei) Avea, avea, ce n-a avut,/ Acum chiar are-o capră,/ I-a dat-o soacra cu-mprumut,/ Să n-o mai creadă… acră! (Beizadeaua) L-ați văzut pe domnuʼ Dragu/ Cu cravată și la țol?/ Un băiat precum îi fragu,/ Dar să știți, îi Dragu gol!” (Dumitru Hangu)
„Peste șase săptămâni se va împlini un an de la despărțirea de maestrul Agheană. Prietenul nostru era o „comoară” pentru familia sa, pentru vecinii săi, pentru cunoscuții săi, pentru Cenaclul „Alexandru Sihleanu”, pentru participanții la activitățile ASCIOR Buzău și pentru toți cei din locațiile la care a fost invitat. Remarcați cât de mulți prieteni avea? Dar și Dumnezeu l-a plăcut pe „tata” (cum a fost el numit în familie). Lui Dumnezeu I-a plăcut și muzica sa frumoasă, sinceră, deosebită! Agheană a fost „regele optimismului”… și nu cred că va fi cândva egalat! El însuși a declarat într-o epigramă: „Când ne întâlnim la cenaclu/ De nimic mie nu-mi pasă;/ Cânt și dulce, cânt și acru!/ Durerea mea o las acasă!” Numele său rămâne indisolubil legat de activitățile culturale din Râmnicu Sărat, Buzău și din multe alte localități. Marele nostru coleg și prieten va rămâne în amintirile noastre și ca un fin umorist și observator al viciilor din comunitate: „Fumul îl tai cu cuțitul,/ Vinul curge în pahare/ Și din toți ce sunt în crâșmă/ Doar masa mai e-n picioare.” Modestia maestrului a devenit arhicunoscută. Nu se „văicărea” niciodată, chiar făcea glume punând în epigrame fapte cunoscute de toți: „Unii își păstrează banii/ În dolari, euro, lire,/ Numai eu, că sunt sărac,/ Îi păstrez în… amintire!” Cu o putere de observație ascuțită prietenul analiza starea social din jurul său: „Dispărură de pe steag/ Munți, păduri, câmpii și lanul…/ Dar au mai rămas în minte/ Secera și cu ciocanul!” Mi se pare uimitoare prezicerea maestrului, cu un an în urmă, referitoare la demagogia aleșilor noștri, la ajustarea pensiilor: „Vă vom mări pensioara/ Să duceți un trai decent!/ Ne-au mărit-o, așa, în fugă,/ Am văzut din nou, o dungă!” Înregistrăm cu toții o mare și de neînlocuit pierdere! Ne va lipsi zâmbetul maestrului, vorbele sale de spirit, neegalabila sa muzică, imensa sa dăruire culturii și colectivității. Prietenia lui m-a onorat. Tristețea plecării dintre noi a maestrului pare de necrezut! El era cel care aducea buna dispoziție în mijlocul colectivului împreună cu Matincă, iar acum lipsa acestora creează contrariul. Transmit condoleanțe familiei căreia ne alăturăm cu gândurile și sentimentele pline de regret pentru absența celor doi și vom păstra totdeauna vie amintirea lor. Dumnezeu să-i odihnească!” (Mihai Doina)
„(Poftă) Bun e vinul cu paharul/ Și mai bun când bei cu cana,/ Însă, cel mai bun e vinul/ Ce îl bei cu damigeana! (Filozofie bahică) La pomană bea de toate,/ Expunând ideile:/ – Morții sunt cu morții, frate,/ Viii sunt… cu viile! (Rubedenii) Sunt rude, fel-de-fel în lume/ Oftez, privind la ale noastre:/ De ce au alții neamuri bune,/ Iar noi, atâtea neamuri proaste? (Asigurare) Atunci când mergi să te asiguri,/ Ei îți promit frumos, de toate,/ Dar banii, când începi să-i numeri,/ Vezi că ți-au luat din ei, jumate!” (Laurențiu Turcu)
A urmat lectorul de serviciu, Mihai Doina cu materialul „Excursie în… trecutul uitat (expunere interactivă)”. Vă oferim lectura: „Veșnicia s-a născut la sat declara Lucian Blaga în lucrarea „Sufletul satului”. Cel puțin pentru aceste cuvinte l-aș așeza pe scriitor lângă Eminescu, dar mi-e teamă că va fi și el declarat „depășit de mileniul trei”- epocă supermodernistă! Tulburătoarele cuvinte ale lui Blaga mă surprind prin simplitatea și limpezimea cu care exprimă un adevăr mereu prezent la noi, de parcă le-am fi rostit noi înșine! Înțeleg prin „veșnicie” existența noastră de milenii… și spațiul nostru mioritic, iar prin „sat”- țăranul român. Simion Mehedinți definește: „satul este singura aristocrație de rasă și de suflet a României”. Nu există nimic în acest spațiu care să nu aibă originea în tulpina țărănească. Această tulpină își întinde rădăcinile în mulțimea veacurilor și este izvorul a tot ce s-a înfăptuit pe acest „picior de plai”. Vă întreb: cine erau ostașii lui Decebal… și chiar el însuși? Erau țăranii care uneori erau nevoiți să lase „un timp” plugul și să apuce ghioaga (bâta) pentru a duce greul luptei, pentru ca din nou să ia plugul și să-și reia viața liniștită. În vremuri de răgaz au creat frumusețile eterne ale Mioriței, ale Voronețului, ale ștergarului și costumului popular românesc sau ale doinelor de jale. (…) Dotat cu talent artistic, spirit practic și gust pentru frumos, românul și-a creat singur uneltele gospodărești și le-a personalizat cum s-a priceput, rezultând opera artistice: mă gândesc la vasele de olărit de tot felul, la furcile de tors și la lingurele de lemn cu care se mândresc azi muzeele…, la porțile curților care fac invidioase arcele de triumf, etc… Creațiile populare fac valuri și în afara țării! Străinii apreciază aceste creații mai mult decât concetățenii creatorilor! Un exemplu îl oferă ia românească în toate variantele din întreaga țară: a trebuit să ajungă la Paris, să o îndrăgească franțuzoaicele și creatoarele de modă europene, pentru a se întoarce în România ca inspirație a modei, și cu teamă plus precauție să o îmbrace româncele. Creațiile unor renumiți designeri europeni, ori din alte continente, sunt inspirate din motivele ornamentelor de pe ie. Mare păcat că s-a scos la pensie obiceiul de a crea în familie, acasă, costumul popular! Dar nici transferul muncii manuale la tehnologiile electronice nu aduce scuză abandonării războiului de țesut, ori a lucrului la gherghef. Am văzut la un târg săptămânal din Lopătari, jud. Buzău, costum popular bărbătesc pictat, care la prima spălare își pierde ornamentele; deci să nu se spele niciodată costumul! Atunci nici să nu se îmbrace! Așa am ajuns, să ne păcălim unii pe alții! A plecat din lumea noastră și tradiționala clacă. În epoca feudală claca era o muncă gratuită, obligatorie, în folosul stăpânului moșiei. Adusă la zilele noastre, claca era muncă colectivă, benevolă, pe care o făceau țăranii pentru a ajuta un consătean; munca era însoțită de o mică petrecere cu glume, povestiri, cântece, cimilituri (ghicitori), scenete. Pentru că numele „clacă” era din epoca feudală, șmecherii l-au îngropat, înlocuindu-l cu „șezătoare”. Șezătoarea era o reuniune de vecini, rude, prieteni, pentru a lucra împreună, povestind, ori spunând glume, ghicitori, cântând. Când eram în activitate aveam ocazia să văd în Bucovina sau în zonele de munte, vecini care se ajutau la cositul nutrețului pentru animale, dar asta nu seamănă a clacă sau șezătoare! Însă rar, ani în urmă, vedeam pe scenă o șezătoare cultural-educativă din programele unor centre culturale, dar acestea erau regizate și pierdeau valoarea spontaneității! Să ne imaginăm că suntem la o șezătoare adevărată, aici la Clubul Femina. Improvizăm un program cultural (de aceea am precizat la început că expunerea este interactivă). Eu nu o să cânt, deoarece cânt atât de rău încât veți fugi afară și aș rămâne singur în sală. Dar spun o ghicitoare, iar cine o ghicește va spune o altă ghicitoare, o glumă, o poezie, ori un cântec… De acord? Nu accept refuzul! Încep cu o ghicitoare: am trei mere acrișoare,/ frățiorul meu îmi cere/ ca să-i dau lui două mere./ Acum cine știe/ câte mi-au rămas mie?! Toți ați răspuns „unu”,/ Dar nu mi-a rămas niciunul,/ că de frică să nu vină iară/ și pe ultimul să-l ceară/ l-am înghițit!/” (…) Dl Mihai Doina dă dovadă de un puternic sentiment patriotic în ceea ce scrie și reușește să se documenteze în aceeași măsură reușind să susțină titlul lucrării și cu simțul umorului. Să ne mai întâlnim în aceeași postură! Mulți ani cu sănătate!
„Încep și eu cu o ghicitoare în această „șezătoare literară”: Cine este autorul poeziei „Doină, doină, cântec dulce…” Legat de lectorul de serviciu pot să-mi exprim admirația pentru ceea ce a servit membrilor Cenaclului „Alexandru Sihleanu” și este vorba de acest cocteil literar prin care ne-a prezentat un „film istoric” cu personaje diverse din aproape toate domeniile. Expunerea a fost deosebit de interesantă, de asemenea ideea de a prezenta în acest format de șezătoare tradițiile românești. Subliniez că dl Doina prin ce ne-a prezentat astăzi ne-a produs o excursie în timp și spațiu, cu farmecul caracteristic dlui Doina, farmecul de narator. Îi doresc să mențină și să dea în continuare atenție tradițiilor foarte frumoase ale poporului român. Îl mai invităm în cadrul cenaclului. Să trăiască și dânsul împreună cu membrii cenaclului!” (Adrian Câmpeanu)
„Dl col. Doina a reușit să demonstreze, încă odată că civilizația și cultura nu au apărut odată cu noi. Cei de astăzi suntem moștenitorii marilor valori pe care le-a dat neamul românesc. Valorile adevărate sunt cele care se oferă tuturor fără a fi cerut dreptul de autor sau de întâietate. Oamenii de cultură au oferit din prea plinul sufletului lor și acest prea plin a făcut parte din totdeauna din ființa neamului nostru. De acolo a plecat „Miorița”, de acolo a plecat „Doina”, de acolo a plecat Ștefan cel Mare, de acolo a plecat Eminescu. Românul a știut să iubească, să muncească și să lupte pentru apărarea valorilor sale naționale. Se cuvine să avem permanent în minte aceste valori pentru că doar prin ele am devenit și suntem ceea ce suntem. Felicit autorul și mă bucur să constat că nu s-a dezis de sine aducându-ne în față, ca și altă dată, o expunere de înaltă calitate.” (Laurențiu Turcu)
„Dl Doina pornește de la niște tradiții populare, cum este claca, șezătoarea, ele având rolul de a înfrumuseța anumite activități ale țăranilor. La noi, s-a moștenit claca și actual are o altă formulare. Claca nu mai este în avantajul colectivității, ci a unei persoane. O anecdotă actuală este următoarea: doi tineri căsătoriți se hotărăsc să petreacă concediul separat, plecând în destinații diferite. Nu mică le-a fost mirarea când s-au trezit față în față în Grecia, la mare. Este bine venită lucrarea dlui Doina pentru că face o prezentare a tradițiilor românești.” (Dumitru Bardaș)
„Felicitări dlui col Doina pentru materialul prezentat astăzi! Este o adevărată enciclopedie. Ne-a prezentat un document despre tradițiile românești de care suntem mândri și încercăm să nu le uităm pentru că prezintă zestrea spirituală a poporului nostru. Îl apreciez foarte mult și pentru omagiul adus soțului meu în gânduri și cuvinte, menținându-i memoria vie. Îi doresc multă sănătate! Dânsul ne aduce întotdeauna informații despre trecutul nostru istoric.” (Frusina Agheană)
„Încep cu o ghicitoare: „Două fete poartă salbă./ Una neagră, alta albă./ Ne-ncetat se tot gonesc/ Și în veci nu se găsesc…” Revenind la ședința Cenaclului „Alexandru Sihleanu”, respectiv lectorul de serviciu în persoana dlui col Doina, ne-a purtat într-o călătorie tradițională. Mi-a plăcut ideea de clacă interactivă și o aștept pe următoarea.” (Denisa Panait)
Sâmbătă, 25 septembrie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi Cristi Rusin. Vă așteptăm, cu drag!
