Fărădelegea lui Călin – Codul țivil
Că furată, că plagiată ori reșapată sau asamblată cu wort-uri locale….
Despre Dan Spătaru și împerecherea sub umbrelă se vorbea în preambul. În lege, recte Codul Civil, despre picurii scurgători, la și prin ciuciure, de la un vecin la altul, cu interdicție. Pe niciunde. Deși am din două locații o astfel de permisivitate, că deh!, cu vecinul trăiești o viață-ntreagă. N-am obiecții la Art. 611, ci doar o constatare hazlie, deseori asimilată mot-a-mot cu cea mai mare înverșunare prin instanță, la antet: ,,Picătura streșinii”. Și-ar mai fi, peste limbajul acesta nepotrivit, o idee care – s-a nimerit să fie alăturate două problematici – are….
Fundamentul construirii unei terminații de acoperiș după norme este reglementat la Art. 612, astfel încât, la orice tip de intemperie să nu se poată deversa apele pe terenul vecin, doar condiții speciale de teren să impună o direcționare. Deși, cum spune cetățeanul, apa vine de la Dumnezeu și-n mod natural tot pe proprietatea megieșă ajungea. De aceea picul pluvial n-ar avea a face cu proprietate din vecinătate, dați fiind cei ,,… 60 de cm față de linia de hotar…” Cu exceptări, legice sau regulamente urbanistice (de parcă nu tot încadrabile în legislație ar fi) sau acord între părți. Așa se strică buna înțelegere, așa începe haosul, cu derogări și mici trocuri, cu indulgențe și permisiuni. De fapt mă gândeam la cum văd unii lucrurile și calibrează măsurătorile. Zidul este construcție, acoperișul o chestie care poate exceda aria lui. Și se înșeală.
Cum nu dețin plantații, iar urmele uneia le-am șters cu ultima rădăcină de prun, sacrificată acum 12 ani, nu aveam habar de specificațiile Art. 613. Arbori – 2 metri de la gard; mai mici de 2 metri – nu se stipulează; gardul viu – precum gardul, poate hălădui în voie la limita dintre imobile. Litigiile în acest caz se rezolvă mai repede: se scoate planta, arborele sau se taie până ,,… la înălțimea cuvenită…” Varianta alternativă de la Al. 3: nu le taie proprietarul, ce-i la vecin e a lui și dispune după voie, de la rădăcină până la ultima frunză căzută. Uite că fructele sunt omise. Rămâne o singură chestiune în aer: precum frunzele, roadele doar căzute devin ale vecinului?
Doar nebunii – sunt… – trece la ,,infiltrarea” în viața vecinului printr-o deschidere în zidul comun. Cu toate că mai sunt dintre ei de ambele părți și decid că o astfel de ,,poartă” se poate face. (Art. 614)
La casă este simplu. Rezolvarea deschiderilor, ferestre, ar fi printr-un gard înalt, care să depășească nivelul oricărei priviri ,,indecente” din imediata vecinătate, cei 2 metri minimi putând fi duși la ,,de-reglementarea” acesteia și micșorarea până la un metru, zice-se din pricina unei lipse de paralelism a zidului, folosit ca reper pentru măsurătoare, unde regula perpendicularității pe hotar se aplică cu sfințenie. (Art. 615)
Deficiențele de proiectare și aprobări urbanistice, dar și punerea lor în practică, pot aduce un zid acolo unde legea interzice. Creând încă un articol care de drept ar fi aparținut precedentului. Ca să legifereze propunerea mea de ridicat hotarele invizibilității pentru geamuri o mie în zidul de lângă hotare.(Art. 616)
Aceleași greșeli conduc la Art. 617, când urbanizarea nu a înțeles că orice proprietate are obligația de a avea acces la căile publice. Se produce, prin urmare, o imixtiune obligatorie pe fondul vecinului, cu ,,… o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate…” Românul deține o sintagmă pe care n-o voi așterne aici, ce nu se sfiește să afișeze lipsa de putință și deznădejdea deținerii unui drept pe deplin. Scabros, dar corect. Cazul mai multor ,,ieșiri”, pe mai multe proprietăți, alege una singură, trecerea fiindu-i asigurată celui fără de acces la domeniul public nelimitat, până la obținerea unui noi deschideri către o cale publică.
