CulturăPropoziții pretențioase

Propoziții proporționale – Aclamai

Românul s-a ajuns….
De pe-atunci, să fie un deceniu și ceva. Clientul fundăturii Sihlelor de la vale găsise varianta cea mai bună, nu deranj și trafic, numai observare și supraveghere din oricare imobil și-ar fi propus ,,pânda”.
Prea fericit. Unii stau cu casele împrăștiate. Una la Râmnic, una la Iași și alta prin capitală. Numai noi, pălmașii, ce aclamăm cinstea și banul câștigat cinstit, mai rămăsesem la una. Amărâtă, gata să cadă tavanele pe postațe, fără de unele din pricina exorbitantelor tarife de branșare – păi să-l văd eu pe ăla care prin 2006 ar fi scos din buzunar 8000 de lei pentru gaze, la prima vedere, fiindcă-s pățit cu apa ulterior: ,,Cam cât mă ajunge?”, ,,Aia, aia, săpat, canal în stradă…, maxim 1700 de lei.”; 6000 de lei! Douăzeci a fost numai șanțul care s-a transformat dintr-o perpendiculară la gard în diagonală de 23 de metri. Nu mai era voie să se facă altă gaură în mijlocul străzii, cu tub, capac, ciment…. Aprobări vreo sută. Plimbări pe la Buzău, o mie de copii, zece mii de minute în așteptarea rezoluțiilor favorabile, dezlegări cu acte notariale… -, cu deșarte speranțe de renovare în următorii zece ani.
Pe Sihlelor în deal, o casă – știa el Mihai Constantinescu locația… -, în părăsire luni bune pe an, dar cu vaste posibilități de reînnoire. Noi cu lucrul la acoperiș, prima dintre nevoile stopării degradării galopante. Curtea… o mică pădurice din care, de ne-am fi pironit privirile bine, n-ar fi lipsit lighioanele, niscai aconiți și… cine știe ce altceva. Nici ultima, dar prima unde…. Mai întâi detaliul ce a rămas punct de referință pentru restul carierei, dovadă rară de încredere. Doar vă povestisem că se uitau unii beneficiari în gura noastră cum mâncam, cum nu ne slăbeau din priviri când băteam cui cu cui, tablă cu tablă, când urcam și coboram de pe acoperiș grijulii cu propriile vieți, grăbiți să gătăm lucrările mai repede și mai bine. De data asta a fost altfel. ,,Domnu’ Călin, poftiți cheile de la poartă, de la casă. Poftiți banii.” Bine…, niciodată nu considerasem casele clienților altfel decât ale noastre, deși nu eram scăpați din supraveghere, totuși, nu cutezasem înăuntru și nici nu avusesem de ce. Colo la masă, la o baie, cu jenă și sfială, cu ochii în farfurie și în chiuvetă. Doar cu ,,vă rog”, uneori nici acela, ci o abținere totală de la toate. Ne acrisem de ifose, de lipsă de ospeție și bănuieli cu totul nefondate, în foarte puține situații. Așa că devenisem responsabili de la cheia de la poartă până la…. A mers strună. Descoperire de acoperiș, reparații la lemnărie, montare de jgheaburi și burlane, curățenie, ordonare. Faptul acela memorabil. La sol toată lumea este vitează și chiar în lașitatea cea mai mare, fuge ,,onorabil”. Pe acoperiș… orice strop de ploaie poate constitui sfârșitul pământului. Și este. Confrații îmbulziți distrug tavane, alunecă tălpi. Soare, apă, foc – abia dacă te pot scoate la liman întreg. Pică pielea de pe tine, are parte opt luni din an de acromii, stai acolo, sus. Vine potopul? Acoperi ce era dezvelit până te îmbibi ca buretele. Te arde vâlvătaia letconului? Strângi dinții și lipești mai departe. Tu și lucrarea, acronic. Tu, caz aclinic. După atâtea anotimpuri trecute prin piele…. Nu știu ce pot simți alții când despică joasa altitudine avioanele, mie și nouă, robotind la singura dolie a casei, ni s-a părut că s-a…. În prima fază amestecul de vină și pericol. Trântisem, e drept, ciocanele în scânduri ca ghiolbanii, înfigând cuiele de șapte cu nesaț. Părea că noi declanșasem urgia, că se surpă sub picioare tot acoperișul cu ziduri cu tot. Cum s-o re-ridici, cu ce bani? De ce ne încumetasem la o așa clădire învechită, părăsită? În faza a doua ne disculpasem. Huruitul acela apocaliptic și zdruncinătura păreau din filmul cutremurului de noapte de prin anii 90. Totuși, zgomotul fusese atunci de coloratură închisă, joasă, acesta era…. Și ca-n poezie: ,,Nu-i nimic! A trecut…” Armia flotantă a României. De-mi zic și azi: n-or găsi ei alt loc de-au răgăduit la Râmnic să-l survoleze?

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share