Comparație trăită
Viața e ca timpul pe care-l trăiești între întâlniri și despărțiri pe peronul unei gări. Este acel timp în care aștepți înfrigurat sosirea persoanei iubite. Toată ființa ta vibrează la gândul că o vei strânge în brațe. Întâlnirea aceea fiind sensul vieții tale…
Pe același peron de gară, atunci când omul iubit pleacă, se rupe ceva în tine și totul în jur pare că se prăbușește. Ești singur, golit, pierit și pierdut… Privești în urma trenului dispărut, iar șinele de cale ferată îți par două linii paralele ce duc spre nicăieri. Te întorci acasă cu o senzație de frig în golul din tine…
Apoi, încet, încet, reîncepi să trăiești. La început cu amintirea. Mai încolo, cu speranța că va reveni…
Am fost cândva la un concert cu Tudor Gheorghe. Așteptând apariția pe scenă a artistului, mă simțeam de parcă-mi așteptam iubita cu un fir de trandafir în mână… Nu mi-am dat seama cum s-au scurs cele două ore de spectacol. Pline de muzică și vers. La final, după ce Maestrul a ieșit din scenă, mă aflam pustiu pe acel peron de gară privind pierdut în urma trenului dispărut. O comparație, desigur, aceste rânduri cu liric temei oarecum. O chestiune de suflet, în fond, că doar oameni suntem…
Dan Ioan PANȚOIU
