Fărădelegea lui Călin – Coșul tivil
Povești la gura sobei….
Citiți-le voi unui…. Unii n-au auzit de ele, unii nu vor avea când vreodată să le folosească, însă mulți nu le cunosc sensul. Eu, par examplu. Pe la numărul 11…: ,, alte drepturi cărora legea le recunoaște acest caracter.” Definite în antet ca drepturi reale. Să le… numărăm totuși: proprietate, superficie, uzufruct, uz, abitație, servitute, administrare, concesiune, folosință și ,,drepturile reale de garanție” (Art. 551)
Ai drepturi, ai…. Forme de proprietate…. De-ale tale și de-ale… lor. Private și publice. (Art. 552)
Deși ordinea lor este inversă în articol, la descoasere mai… prima a fost încadrată privata… proprietate. În a cărei încadrare se amalgamează bunurile de uz sau interes… privat. Ale cui ,,e”? Apăi…, pe persoană fizică, juridică, de-aia și de-ailaltă, dar și pe ,,persoană” statală, când sunt ele însele, bunurile, private sau ale unităților administrativ teritoriale. Stat stat, însă le are și el pe ale lui. Și-aflăm cum posesiunile lor au caracter ,,personal”. Renunță cineva la imobile, moștenirile rămân fără succesori, iaca: ,,… se dobândesc, fără înscriere în cartea funciară, de comună, oraș sau municipiu, după caz, și intră în domeniul privat al acestora prin hotărârea consiliului local.” Bă, chiar dacă-s la mama naibii, în străinătățuri, ale lui ,,e”! O stipulare la Al. 4 conferă particularitate bunurilor de sorginte privată: rămân în circuitul civil. Se înstrăinează, se supun conjuncțiilor cu urmăririle silite și, de ce nu, ,,… pot fi dobândite prin orice mod prevăzut de lege.” Să nu dispună totuși, ea, altceva. (Art. 553)
A publică, proprietatea, deh, se-ncadrează în averea publică. Să fi fost numai dobândită legal. Și, fără de preget, ce-i este uneia, îi poate folosi și celeilalte. Așadar, dispozițiile pentru private sunt bune și celor publice. (A se renunța la cele două colegate.) (Art. 554)
Ia-le mamă, stinge-le neamul! De n-am fi știut de demoni și exorcizări, verbul ,,a poseda” și-ar fi dat obolul doar posesiunii materiale. Nici restul textului nu duce lipsă de vorbe ,,potrivite”, totuși, par mult prea exagerate, ,,… absolut și perpetuu…” declanșând cititorului nu certitudinea posesiunii unui bun, ci mult mai mult. Și nu este deloc așa. Sigur, mai departe de Art. 555 vom găsi cuvântul care să răstoarne cele imperioase, exclusive, în schimbul celor relative, incerte, imposibile. Deja unuia i s-a făcut loc mi curând, la Al. 2, ,,dezmembrăminte”, deloc în dexul online, dar recunoscut de word. Nebănuite căile electronice….
Nici una, nici alta: limitare. Alte și alte ,,lucruri” mari: ,,… limite corporale ale bunului…” Impuse de ,,masa” lui: are drepturi în proporția reprezentării ,,fizice”. Inevitabilul…. Legea… suverană, mai ciupește din atribute proprietății. Până și proprietarul poate, prin voința proprie, să-și taie din drepturi. (Art. 556)
Amu dobândirea. Moștenire, convenție, accesiune, uzucapiune…. Căpiere. Excese de împroprietărire. Mi-s la fel de noi, de neașteptate ca ultimului…. Alipiri la un alt bun, al altuia; posedare o vreme – drept de proprietate asupra lui. Ocupațiune, tradițiune…. ,,Ficțiune”. Să rimeze. Altele-s cam așa: prin act administrativ, ,,… alte moduri de dobândire a dreptului de proprietate.”, ,,… prin înscriere în cartea funciară…” (Art. 557)
Mai încolo…. Riscul pieirii. Asumarea pieirii. Dacă altcineva nu a preluat prerogativele…. (Art. 558)
