Spații culturale nr. 52 (8)
Cecilia MOLDOVAN
Greutate și excelență nobel-iară
An de an în 10 octombrie savurăm surpriza premiatului Nobel pentru literatură și infirmarea prezicerilor marilor case de pariuri, timp în care greii, previzibilii – prin greutatea și înălțimea operei lor – îngroașă sau reiau „statul la coadă”. ( Nu de puține ori m-am aflat descoperită la lecturi din nobeliști, consimțind apoi să purced la a citi, sau a traduce, secvențial, din variantele englezești ale unor opere ale lor, cel puțin pentru întâlnirea cu stilul personal, deși, din fericire, din fiecare nobelist se tradusese deja și în românește). Fără intenția de a căuta/ găsi – doar au făcut-o conștiincios industria pariurilor, editurile și autorii înșiși, interesați, de până acum, – vreun algoritm, vreo coerență în criteriile de eligibilitate sau nominalizare, ci doar o privire, comparativistă, prin ultimii 10 ani de Nobel, care, printre altele, ne-ar putea contura aria tematică, genurile literare și alte aspecte agreate de jurați/Comitet. Desigur, intenția testamentară a fondatorului Alfred Nobel („celui ce a produs – în anul precedent – cea mai remarcabilă lucrare în ordine idealist/ic/ă”) a fost re/interpretată de Comitet ca merit literar de durată (oare a devenit, astfel, un criteriu, mai ales, cantitativ?). Între timp, această dorită tendință „idealistică”, dincolo de relevanța culturală și estetică a autorilor, a căpătat, și sub umbrela subiectivității juraților, de pildă, și unele orientări social-politice. Printre criterii s-ar putea invoca și incidența unor evenimente excepționale ale momentului internațional. Cât despre ponderea femeilor nobeliste, ultimul deceniu excelează: 4 în ultimii 10 ani, din totalul de 14 femei de la începuturile Nobelului (1901). (Asta, da, politică prominoritară…). Ca o bifare evenimențială de către Comitet („un memorial al suferinței și durerii în epoca noastră”) a părut în 2015 decernarea jurnalistei Ana Alexievici, cu proze despre dezastrul de la Cernobîl. Premierea lui Bob Dylan, 2016, are loc în plină campanie electorală, H. Clinton-Trump, la care se adaugă și faptul că în acel an se serba a 70-a aniversare a celui mai popular trubadur al drepturilor omului, pe drept, atât de mediatizată – și în muzeele poporului evreu din Beit Hatfutsot și din diasporă, care, toate, au refrișat memoria colectivă mondială în ce-l privește. În aceleași muzee este prezent și prolificul prozator, franco-belgianul Patrik Modiano, care ia Nobelul în 2014 „pentru arta memoriilor care au evocat cele mai greu de înțeles destine umane și au dezvăluit universul țărilor aflate sub ocupație nazistă (Rondul de noapte, Bulevardele de centură, Strada dughenelor întunecate).
Acest topic ficțional folosit de premiați se datorește și faptului că ei experimentaseră direct copilăria pe timp de război, și puțin după, cu traumele sale, iar la debutul noului mileniu, aceștia deja ajunseseră la maturitate literară, ca să-și culeagă roadele. „Copilăriile nefericite fac marii scriitori”, credea Doris Lessing.
Exilul, emigrarea, dictatura cu temerile, suferința și umilințele inerente constituie o altă temă predilectă în denominările Nobel din ultimul deceniu. La Herta Muller (2009) trauma emigrării din România spre Vest este topica de bază. În celebrul ei roman liric Omul e un mare fazan, 1986, impresionează sacrificiile emigrării spre Germania a șvabilor, iar când acest vis e atins, e amarnic spulberat în închisoare, după ce fugarul este prins (Animalul inimii). Ca și în Ținuturile joase, în Leagănul respirației ( tradus în 45 limbi, aducându-i Nobelul la doar câteva luni după publicare ), H. Muller prelucrează date din biografii ale apropiaților, descriind „cu sinceritate” viața și dezumanizarea – sub spectrul foamei, înghețului și a morții, a etnicilor germani trimiși în lagărele de muncă ucigătoare din Uniunea Sovietică.
Despre expatriați vorbesc și personajele prozatoarei britanice Doris Lessing (2006), cea mai vârstnică femeie-nobelist, 88 ani, cu 60 de titluri arondate tuturor genurilor literare, ea însăși născându-se și trăind în coloniile ex-imperiului britanic. Excelentă naratoare a experiențelor feministe (Carnetul auriu, Al cincilea copil, Mitra ) – evocă/ invocă o atmosferă liberă de convenții și orice bariere pentru femei, ea însăși făcând alegeri curajoase în viață, implicându-se, dar și scriind neîncetat. Nostalgia întoarcerii acasă din exil, voit, ori impus (Povestiri africane), apropierea de oamenii de culoare săraci, o împing la acceptarea ideilor comuniste, pentru o perioadă. Vizionara scriitoare, senior deja, devine conștientă și îngrijorată și de capcanele auto/ distructive ale lumii de azi, trăgând semnale – ficționale – de alarmă (Al cincilea copil, ca și Le Clésio în Deșertul ). Din viața colonială își extrage subiectele și francezul-mauritan Le Clésio, (2008) care a trăit, mutându-se foarte des, pe toate continentele, iar multiplele experiențe personale de viață și diversitatea civilizațiilor accesate sunt privite dintr-o perspectivă mai luminoasă, exotică chiar (Proces verbal/ Interogatoriul, Deșertul).
Până în 2013 s-a invocat o recentă tendință eurocentristă în nominalizări, de către americani, mai ales, an în care prozatoarea canadiană Alice Munro, autoare exclusiv de proză scurtă, cu oameni obișnuiți din ținutul natal, fără spectaculozitate, dramatism al ființei umane și fără inovări narative, aduce țării sale primul premiu Nobel (căci Saul Below emigrase la doar 6 anișori în SUA și premiul său trece, firesc, în contul acestora.
Oare cazul chinezului Mo Yan (2012) vine să contrazică eurocentrismul invocat sau frizează globo-centrismul acestei puteri? Nu, el este un prolific romancier, per se, tulburător prin forța narațiunii, inventiv în forma de prezentare (cu un „realism halucinant care unește folclorul cu istoria și contemporaneitatea”, punctează argumentul Nobel) a unor violente scene de război și fratricide cutremurătoare, jafuri, violuri, foamete, frig ce țin de istoria zbuciumată a unui popor izolat, decimat atât de japonezi cât și de comuniștii din dotare (Sorgul roșu). Prozele, romanele-fluviu pun în act cam 500.000 de personaje. Iată argumentul autorului la lungimea romanelor sale: „Romanul mare n-are de ce să facă tumbe ca animalele de companie sau să urle în haită ca hienele. El trebuie să fie o balenă, o balenă ce rătăcește solitară în adâncul mărilor, respiră răsunător și greoi, se împreunează rostogolitoare-ntre valuri și naște însângerată și măreață, păstrându-și îndeajuns de departe rechinii cei strânși în grupuri. Romanul de mari dimensiuni nu-și poate sacrifica necesara gravitate ca să fie pe placul acestei epoci a senzationalismului”…
La noi s-au mai tradus Obosit de viață, obosit de moarte (combinând cu talent comedia umană si tragedia legată de ascensiunea comunismului maoist, colectivizarea și a realităților sale otrăvite: corupția, intrigile și excesele), Broaște – controlul natalității, Țara usturoiului roșu și Țara vinului, cu o lume mai recentă ce vrea să recupereze privațiunile trecutului, înrobită de simțuri și excese de tot soiul, pentru descrierea căreia se folosesc și tehnici narative inovative.
Semn că violența există pretutindeni, în spațiu și timp, după tirania ceaușistă și cea chineză maoistă, livrate ficțional, Comitetul ne-o aduce în prim plan pe cea sud-americană prin opera impresionantă – ca lungime și înălțime – a prozatorului Mario Vargas Llosa (2010), personalitate copleșitoare, adânc implicat (și politic) în Peru și în Europa, beneficiind și de o viață personală pitorească (Mătușa Iulia și condeierul). Luciditatea și ironia transpar în toată proza sa , el beneficiind și de o forță și imaginație epică inepuizabilă (a publicat enorm și tot i-au mai rămas volume întregi nepublicate) .„Povestașul” a fost urmărit de ideea romanului-frescă, a romanului total, care sondează toate straturile sociale ale momentului (Elogiu mamei vitrege și Conversație la catedrală – unde evenimentele sunt văzute prin ochii unui fiu de ministru precum și ai șoferului său). Cunoaștem dezastrele tiraniei dictatoriale (Țapul), flagelul prostituției (Casa verde), presa aservită puterii, dar și pavăza morală a acestei lumi pestrițe (Cinci colțuri). În numeroasele sale romane colcăie, pe de-o parte, destul de restrânsă, opulența și petrecerile în ritm de mambo, pe de alta, lumea revoltei, a comploturilor, sfârșind cu înfrângerea individului prins în capcana jocurilor de putere, căci în această zonă a lumii tot ce se întâmplă pare dominat de corupție, nesiguranță și neprevăzut.
Ca să se celebreze și poezia (și s-a întâmplat de două ori în ultimul „nostru” deceniu) poetul suedez Tomas Transtromer (2011) aduce, cu oarece obstinare, Nobelul în țara natală, deoarece, „prin imaginile sale condensate şi translucide, ne-a oferit o perspectivă proaspătă asupra realității”. Dar surpriza ultimului deceniu nobelist a culminat în oct. 2016 când un cantautor, Bob Dylan, este nominalizat pentru poezie (doar W. Churchill mai adjudecase în 1953 nobelul pentru literatură, și nu pe cel pentru pace). Poate că orice poet e mai mult decât acela de la prima citire, cu atât mai mult un cântăreț poate fi mai poet decât pare la ascultare (mai ales când are o voce puțin răgușită și versurile sunt în slang American). Totuși, prin ‘60-‘70, ascultătorul român s-a regăsit în mesajul acestor versuri în condițiile gâtuirii drepturilor umane în comunism, iar poetul A. Păunescu a avut aici un rol iluminator. După perplexitatea momentului, am găsit formula echilibrată în Guardian: „geniul lui B. Dylan…[este] de a pune idei noi pe muzică fără a compromite poezia”. Dar până la excelență nobelistică trebuie să fi existat ceva mai mult. Și am purces la citit, căci valoarea nestematelor lirice prin „ear comprehension ” poate trece neobservată în fluxul musical. La urma urmelor, ce-ar însemna premiul Nobel atins de previzibilitate?! Acesta trebuie să rămână un fenomen nepereche și un spectacol. Surpriza este și ea parte din spectacol… cu aplauze prelungite: prestigiu enorm, avantaje financiare, editoriale/ traduceri masive. Cu cine vom fi surprinși oare în 2017.
Am avut și noi câteva nominalizări, dar numai L. Blaga a fost ,,cel mai aproape” și, fizicamente, cel mai departe, de a i se înmâna. Nu doar deplasarea refuzată, cum se zice, să fi fost de vină: un mare scriitor scăpat din ghearele tiraniei și numai pentru o zi era suficient/ă pentru ridicarea vălului/cortinei…
Ion ROȘIORU
În casa cu lampadar
(coplă cu variaţiuni)
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar portocaliu:
Acolo el aruncă timpul ce-a fost odinioară viu!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar albastru-mov:
Acolo el reglează timpul ce l-a inclus cândva pe Iov!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar trandafiriu:
Acolo el montează timpul ce nu va fi nicicând târziu!
Ceasornicaru-i dus la casa cu lampadar orange-foncé
Acolo el îşi aminteşte că timpul nostru nu mai e!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de fier forjat:
Acolo el repară timpul ce-n orologiu s-a blocat!
Ceasornicarul intră casa cu lampadar cum multe nu-s:
Acolo el abhoră timpul când Iuda-l vinde pe Iisus!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar coclit de bronz:
Acolo el reface timpul hangiţei seducând un bonz!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar romboidal:
Acolo el salută timpul când trec silfidele la bal!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de Zanzibar:
Acolo el întoarce timpul către oglinda de cleştar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar pe veci opac:
Acolo el visează timpul când beau amanţii ceai de mac!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de jad oval:
Acolo el îndreaptă timpul spre un tărâm oriental!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar orbit de fum:
Acolo el transferă timpul în contul gerului postum!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar veneţian:
Acolo el trăieşte timpul când cad zăpezile d’antan!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar sofisticat:
Acolo el obligă timpul să-şi scoată rostul la mezat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar la colţul drept:
Acolo el previne timpul că-n toiul morţii te aştept!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar la colţul stâng:
Acolo el opreşte timpul pe loc ca-n braţe să te strâng!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din lut divin:
Acolo el somează timpul să stea la umbră mai puţin!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de crom stelar:
Acolo el sudează timpul zdrobit de zborul lui Icar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de aur mat:
Acolo el deplânge timpul ce tuturor ni s-a furat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar în triplu x:
Acolo el doboară timpul şi-l face punte peste Styx!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar valpurgizat:
Acolo el ridică timpul amorf la cub şi la pătrat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar lipit de zid:
Acolo el stropeşte timpul ca însăşi moartea de livid!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din Helespont:
Acolo el scanează timpul şi i-l depune morţii-n cont!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar în stil aztec:
Acolo el sileşte timpul să-şi tragă soarta la edec!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de chihlimbar:
Acolo el sporeşte timpul cu file noi de calendar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar ostentativ:
Acolo el mustrează timpul să nu mai vină agresiv!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar ciucit în vânt:
Acolo el descântă timpul să nu-şi mai ia stupid avânt!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar bătut de ploi:
Acolo el imploră timpul să nu mai plece la război!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de termopan:
Acolo el topeşte timpul tranşat de-a valma în cazan!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar dintr-un obuz:
Acolo el evocă timpul când îi cânta Lenore blues!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din foi de şist:
Acolo el omoară timpul în care nu prea mai exist!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar imaginar:
Acolo el dotează timpul cu GPS şi girofar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar gemând atrid:
Acolo el propteşte timpul să nu se prăbuşească-n vid!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de abanos:
Acolo el distruge timpul ce nu-i mai este de folos!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar senegalez:
Acolo el sfinţeşte timpul placat temeinic pe un crez!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar galvanizat:
Acolo el înhamă timpul în plata Domnului lăsat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar la second hand:
Acolo el convinge timpul scăpat din frâu să-i fie brand!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din os de cal:
Acolo el îndeamnă timpul să nu mai curgă în aval!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din lemn de nuc:
Acolo el conjură timpul să nu mai doarmă singur cuc!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar depresurat:
Acolo el înnoadă timpul ce-a fost de Parce retezat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar ciclopic-glauque:
Acolo el se prosternează în faţa timpului noroc!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de împrumut:
Acolo el îngroapă timpul pe care veşnic l-am pierdut!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar rectangular:
Acolo el dresează timpul să nu mai treacă în zadar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de antracit:
Acolo el deprinde timpul să nu mai zboare netrăit!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de hoţi vizat:
Acolo el vopseşte timpu-n culoarea vântului turbat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar ovoidal:
Acolo el slăveşte timpul drapat în roşu cardinal!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar kaki oblong:
Acolo el forţează timpul să nu mai bată niciun gong!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar fluorescent:
Acolo el presează timpul să nu mai urle insistent!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de belemnit:
Acolo el tratează timpul bolnav de minus infinit!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar fanariot:
Acolo el plesneşte timpul cu biciul umed peste bot!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar lipsit de gaz:
Acolo el sugrumă timpul strângându-l tare de grumaz!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar violaceu:
Acolo el stanţează timpul încât să-l recunosc mereu!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din cap de lup:
Acolo el taxează timpul când de iubirea ta mă rup!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar hexagonal:
Acolo el învaţă timpul să nu se lase dus de val!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar plângând de ger:
Acolo el despică timpul să-i afle ultimul mister!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar mieriu-astral:
Acolo el abrogă legea absurdă-a timpului fatal!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de cupru brut:
Acolo el împarte timpul în relativ şi absolut!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar în trunchi de con:
Acolo el ia-n calcul timpul scăldării-n sumbrul Acheron!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar din vechi argint:
Acolo el momește timpul şi-l zăvorăşte-n labirint!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de plumb stelar:
Acolo el sudează timpul zdrobit de zborul lui Icar!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de zinc perlat:
Acolo el dezleagă timpul la ţeftul veacului legat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de plexiglas:
Acolo el hrăneşte timpul ca pe un câine de pripas!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar cândva reper:
Acolo el separă timpul etern de timpul efemer!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar pirogravat:
Acolo el se distanţează subtil de timpul blestemat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar vernil-roşcat:
Acolo el măsoară timpul de ursitoare arendat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar aplatizat:
Acolo el plonjează-n timpul pe care zeii l-au trădat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar înmiresmat:
Acolo el se străduieşte să-şi treacă timpul pe curat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar liliachiu:
Acolo el se-nvredniceşte să bage timpul în sicriu!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de lună plin:
Acolo el constrânge timpul să nu mai fugă clandestin!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar clipind pervers:
Acolo el sfidează timpul şerpesc al raiului advers!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar agonizând:
Acolo el învinge timpul, dar nu se ştie până când!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar de Iele stins:
Acolo el realizează că timpul drastic l-a învins!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar sferoidal:
Acolo el închină steagul în faţa timpului total!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar vandalizat:
Acolo el se-mplântă-n timpul de omenire blestemat!
Ceasornicarul intră-n casa cu lampadar diamantin:
Acolo el acceptă timpul ca formă pură de destin!
Petru SOLONARU
Calea de Tăceri…
Dacă’în miră pe-„astăzi” îl primești ca „ieri”
și istov de „mîine” într-acum ’l-oferi,
iată, limpezirii, chiar părând a van,
prin repaos intri-în Calea de Tăceri.
Renunțând la norme,’învățături și-avan
chilipirul vieții, trece diafan
cine știe-aceasta, fără-a fi convins
că un țel prin lucruri s-ar roti colan…
Chiar de nu-i văzută și nicicum de-atins,
e printre contururi cum s-a și întins
noimă, chintesența jocului etern
ce suind coboară stinsu-i într-aprins…
Doar în echilibrul ei ți se deștern
pânzele minunii, ca ceva extern
să topească-în sine-ți oarbe alieri;
nu lăsând, tu, urme, ci treziri de cern…
