Cotețul cu metafore – Peisaj… pandemic
Peisaj… pandemic
Orașul s-a trezit pustiu, și de pe străzi,
până și praful s-a ascuns în case,
nimic nu se mai aude din multele ogrăzi
și corcodușul, tot a clor, miroase…
Căci, infectați deja c-un… virus civic,
noi, vajnici cetățeni ai urbei mici,
ne închinăm acum, ba la agentul chimic,
ba la icoana Sfintei Cuvioase Frici …
Privim tăcuți, ascunși după perdele,
cum se târăște-alene pe asfalt
mașina-aceea verde de cărat pubele,
trecând de la un cap, la celălalt…
Văzând-o, parcă ne mai trece frica
de viruși și de marea pandemie…
Oricum, nu vom păți nicicând nimica,
oricât de rău o fi ca să mai vie…
De prin întreaga Lume, alarmele răsună,
și tot mereu ne numărăm în minus,
însă, la noi, e soare, încă-i vreme bună,
nu ne împiedicăm de-un ciot de virus!
,,Da, da, știm noi mai bine! Lasă, lasă…
Nu ne mai asaltați cu-atâtea sfaturi!
Pe vremea asta, doar n-om sta în casă,
închiși în izolare, lenevind în paturi!”…
În urbea mea, un pic râmnic-sărată,
e liniște și pace, lumea e la Piață…
O sta acasă, mâine! Poate altădată!…
Acum, e ocupată să rămână-n… Viață!
